Să ne imaginăm un scenariu: un ger de crapă pietrele, troiene de zăpadă folosite pe post de tranșee și șuieratul gloanțelor inamice. Acum imaginați-vă că sunteți la 8.000 de kilometri de casă, în inima Siberiei. Aceasta nu este o ficțiune, ci realitatea cruntă trăită de mii de soldați români într-una dintre cele mai spectaculoase și mai puțin cunoscute epopei din istoria noastră. O poveste despre cum au ajuns să fie numiți, cu teamă și respect, „Divizia Sălbatică”.
Prizonieri transformați în voluntari
Totul a început în haosul Primului Război Mondial. Peste 100.000 de români transilvăneni, înrolați forțat în armata austro-ungară, au ajuns prizonieri în lagărele din Rusia Țaristă. După intrarea României în război în anul 1916, mulți dintre aceștia au cerut cu insistență să lupte pentru adevărata lor patrie.
Inițial, autoritățile rusești au fost reticente. Însă, după dezastrul militar românesc din 1916, guvernul Kerenski a permis formarea unui corp de voluntari în lagărul de la Darnița, lângă Kiev. Aproape 10.000 de eroi au plecat de acolo și au luptat cu vitejie în bătăliile victorioase de la Mărășești, din vara anului 1917. Dar istoria abia începea să le pregătească adevărata încercare.
Blocați în inima haosului bolșevic
Revoluția bolșevică din octombrie 1917 și Pacea de la Brest-Litovsk au aruncat totul în aer. Tabăra de la Darnița a fost desființată, iar voluntarii români, alături de cehi, polonezi și alte naționalități, s-au trezit prinși în capcană, într-o Rusie sfâșiată de război civil.
Armatele Roșii ale lui Lenin blocau orice cale de retragere spre vest. Singura lor șansă de a se alătura Aliaților era o călătorie aproape sinucigașă: traversarea întregului continent asiatic, de-a lungul căii ferate transsiberiene, până la portul Vladivostok. Într-o tragică ironie a sorții, unii dintre foștii lor camarazi transilvăneni, inclusiv români, au ales să se înroleze în armatele bolșevice, luptând împotriva propriilor frați.
Nașterea unei legende: Regimentele „Horia”, „Alba Iulia” și „Mărășești”
Departe de casă, dar uniți de un ideal, românii s-au organizat exemplar. Au format trei regimente cu nume pline de rezonanță – „Horia”, „Alba Iulia” și „Mărășești” – dispunând chiar și de două trenuri blindate. Luptând sub steag propriu, au început să-și croiască drum cu arma în mână.
Misiunea lor principală a devenit apărarea vitalului Transsiberian, atât pentru propria supraviețuire, cât și pentru a sprijini forțele anti-bolșevice (Armatele Albe). Au respins atacuri neîncetate, au reparat linii de cale ferată sabotate și au administrat localitățile de pe traseu, devenind o forță de temut, renumită pentru disciplina și ferocitatea sa în luptă.
„Luptam zi și noapte, înconjurați de o mare roșie. Zăpada ne era meterez și cerul liber acoperiș. Dar în inimi purtam focul dorului de Ardeal și conștiința că fiecare victorie aici este o victorie pentru România de acasă.”, a scris Elie Bufnea, erou al Corpului Voluntarilor din Siberia, în memoriile sale.
„Dikaia Divizia” – „Divizia Sălbatică”: respectul inamicului
Situația a devenit disperată când aliații cehi, aflând că țara lor a devenit independentă, și-au abandonat posturile, lăsându-i pe români expuși. Atacurile bolșevice s-au întețit, iar voluntarii noștri, cu muniția și hrana pe terminate, au fost nevoiți să lupte pentru fiecare metru de cale ferată.
În aceste condiții sălbatice, luptând feroce împotriva unui inamic superior numeric și sfidând gerul siberian, și-au câștigat porecla de la adversari. Bolșevicii i-au numit „Dikaia Divizia” – „Divizia Sălbatică”. Era un nume născut din teama și respectul impus de dârzenia incredibilă a acestor soldați care refuzau să cedeze.
Drumul spre casă
După doi ani de lupte neîntrerupte, epopeea lor s-a apropiat de final. Asigurând retragerea ultimelor trupe aliate, supraviețuitorii au ajuns, în sfârșit, la Vladivostok. Pe 20 iunie 1920, au fost preluați de două nave transatlantice, „Huntsgreen” și „Tras-os-Montes”, care i-au dus spre Statele Unite și, de acolo, înapoi în Europa.
După mai bine de cinci ani de război, prizonierat și o călătorie incredibilă prin îndepărtata Siberie, eroii siberieni se întorceau acasă, într-o Românie reîntregită, la a cărei naștere contribuseră cu sacrificiul lor de neimaginat. O pagină de istorie care merită nu doar citită, ci și cinstită.
Divizia sălbatică în cifre
| Statistică 📊 | Eveniment cheie 🗝️ | Semnificație și impact 💥 |
|---|---|---|
| > 100.000 | Români prizonieri în Rusia | Baza de recrutare pentru viitorii voluntari care doreau să lupte pentru România. |
| ~ 10.000 | Eroi voluntari la Darnița | Au format primul Corp de Voluntari și au luptat decisiv la Mărășești în vara anului 1917. |
| 8.000 km | Traversarea Siberiei | O călătorie aproape sinucigașă, luptând de-a lungul Transsiberianului pentru a ajunge acasă. |
| 3 Regimente | Organizare militară proprie | „Horia”, „Alba Iulia” și „Mărășești” au devenit o forță autonomă și de temut. |
| 2 Trenuri Blindate | Resurse strategice | Le-au asigurat mobilitate și putere de foc esențiale pentru supraviețuire și atac. |
| 2 Ani | Lupte neîntrerupte | Perioada petrecută luptând în condiții extreme, care le-a adus porecla de „Divizia Sălbatică”. |
| 5+ Ani | Durata totală a odiseei | O epopee incredibilă de război, prizonierat și luptă, din ~1914 până în 1920. |
| 20 Iunie 1920 | Data salvării din Vladivostok | Sfârșitul misiunii din Siberia și începutul drumului spre o Românie, în sfârșit, reîntregită. |
