Divorţul este un subiect sensibil şi pe marginea căruia se poate discuta îndelung.

Cu toate acestea, dacă nu ai trecut printr-o astfel de experienţă, oricât de empatic ai fi, este greu să-ţi imaginezi impactul pe care îl are o astfel de despărţire asupra copiilor.

Este adevărat, nu toţi oamenii sunt la fel, iar unii au capacitatea de a gestiona mai uşor astfel de situaţii, în timp ce în cazul altora, situaţia devine dramatică.

La fel de adevărat este şi faptul că divorţul poate fi o alternativă mai bună.

Ştim cu toţii ce s-a tot întâmplat şi încă se mai întâmplă în familiile „tradiţionale” de la noi. Scandaluri, bătăi şi chiar crime au loc din cauza neînţelegerilor, iar aceste experienţe pot avea urmări mai grave decât un divorţ.

Celebra replică „am rămas împreună pentru copii” este, de fapt, o justificare a propriei neputinţe. O dată pentru că nu există capacitatea de a gestiona conflictele şi apoi pentru că nu există curajul de a face acest pas.

Cu toate acestea, divorţul lasă urme.

Iar acest lucru a fost redat într-un mod simplu, dar profund, de un artist care s-a semnat „Mac”.

Iată ce înseamnă divorţul, în doar 7 ilustraţii

ce inseamna divortul1

ce inseamna divortul2

ce inseamna divortul3

ce inseamna divortul4

Publicitate

ce inseamna divortul5

ce inseamna divortul6

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

• CITEŞTE ŞI:  Cum ar arăta Pământul dacă oamenii ar dispărea brusc? Când ar dispărea semnele existenţei umane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.