În ultimii ani ai regimului comunist din România, supravegherea atinsese un nivel de omniprezență. Ascultarea telefoanelor și monitorizarea cetățenilor deveniseră o practică extinsă. Așa cum o demonstrează arhivele, simplul fapt de a locui într-un bloc considerat „suspect” sau apariția unor cuvinte considerate ostile pe pereți puteau declanșa o operațiune de filaj complexă.
Un document aflat în posesia Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia oferă o perspectivă rară și detaliată asupra mecanismului acestei supravegheri. Acesta conturează planul meticulos al Securității pentru ascultarea unei familii, declanșat de o bănuială aparent minoră: descoperirea unor „inscripţii duşmănoase” pe casa scării. Documentul relevă amploarea operațiunii: trei ofițeri erau alocați pentru filaj și montarea aparaturii, un al patrulea pentru ascultarea propriu-zisă, în timp ce alți agenți erau implicați în gestionarea țintei la sediul Securității.
Ținta planului Securității: un fost deținut politic
Motivația oficială, așa cum este ea consemnată (cu greșelile gramaticale originale ale ofițerilor), expune logica sistemului: „În scopul de a stabili poziţia prezenţa comentariilor pe care le face şi reacţia lui Haţegan Nicolae după contactarea sa de către organele de securitate, precum şi pentru a ne edifica asupra faptului dacă are s-au nu cunoştinţă sau indicii cu privire la autorul inscripţiei duşmănoase care a apărut pe un perete al casei scărilor din blocul în care locuieşte, se impune necesitatea introducerii mijloacelor tehnice la domiciliul lui Haţegan Nicolae”. Ținta nu era aleasă întâmplător. Bărbatul, un fost deținut politic, era automat principalul suspect al Securității.
Ofițerii care urmau să amplaseze microfonul s-au pregătit temeinic. Documentul păstrat în arhive descrie procedura în detaliu: „Considerăm oportună introducerea mijloacelor speciale DES în bucătăria lui Haţegan Nicolae, întrucât din cele stabilite a rezultat că discuţiile dintre el şi alte persoane care-l vizitează se poartă în această încăpere”. Echipa de instalare era formată din lt. col. Dudaş Aurel, lt. col. Iacob Ioan şi mr. Indreica Ioan.
Cum se instalau microfoane în casele românilor
Planul de infiltrare se baza pe o diversiune elaborată. Mai întâi, ținta, Haţegan Nicolae, urma să fie contactată și invitată la sediul Securității după orele de program. Pentru a asigura reușita, acesta era simultan „luat la filaj” de către mr. Indreica Ioan. În acest interval, lt. col. Dudaş Aurel şi lt. col. Iacob Ion se deplasau la locuință pentru a purta discuții cu soția, Haţegan Viorica, sub pretextul anchetării inscripției.
Planul specifica: „I se va solicita ca în acest interval de timp cît vom purta discuţiile copiii să stea în camera din fund pentru a nu fi deranjaţi”. Momentul cheie al operațiunii era crearea unei ferestre de oportunitate: „În timpul discuţiilor, Haţegan Viorica va fi trimisă să cheme pe numita Pintea Cornelia pentru a purta unele discuţii şi cu aceasta referitor la inscripţia apărută. În acest timp se va fixa mijloacele speciale la bufetul din bucătărie.”
Logistica supravegherii post-instalare era la fel de calculată. „Ascultarea se va face între orele 16 în fiecare zi pînă la orele 22-23 cînd se culcă. Înainte de masă ambii sunt la serviciu, iar fetiţele cea mare la şcoală şi cea mică la grădiniţă”. Responsabilul cu ascultarea era pl. maj. Popescu Constantin, care, conform documentului, locuia „în acelaş bloc şi pe aceeaşi scară”, transformând un vecin într-un supraveghetor.
Operațiunea a fost proiectată să dureze 7-8 zile. Extragerea echipamentului urma să fie realizată de aceeași echipă, folosind o diversiune similară, cu excepția că Haţegan Nicolae urma să fie contactat „la locul de muncă după orele de program”. Raportul era însoțit de o schiță detaliată a apartamentului, pe care era marcat cu roșu locul exact unde urma să fie fixat dispozitivul, numit tehnic „şipca”.
