Într-o încăpere umbrită din Iași, la lumina tremurândă a lumânărilor, un ceas de turn bătea rar. Era ora 03:30 dimineața. În acea liniște deplină, un om urla „ca un leu rănit”, luptându-se singur împotriva a 40 de pumnale.
Nu era o luptă de stradă, ci finalul orchestrat al unei vieți dedicate demnității. Grigore al III-lea Ghica, domnitorul care a avut curajul să privească în ochi două imperii și să spună „Bucovina nu este de vânzare”, tocmai fusese vândut de singura persoană în care avea încredere totală, un bărbat pe care îl considera prieten.
Un destin marcat de sânge: moștenirea tatălui pentru Grigore al III-lea Ghica
Pentru Grigore al III-lea Ghica, asasinatul nu era o noțiune abstractă, ci un blestem de familie. Acesta era fiul lui Alexandru Matei Ghica, un diplomat de carieră care, la rândul său, fusese ucis de otomani.
Deși marcat de această tragedie, Grigore a urcat pe tron de trei ori, lăsând urme adânci în istoria Țărilor Române:
- Moldova: două domnii (martie 1764 – ianuarie 1767 și septembrie 1774 – septembrie 1777).
- Țara Românească: o domnie scurtă, dar intensă (octombrie 1768 – noiembrie 1769).
În intervalul dintre primele sale domnii în Moldova, a fost înlocuit pentru o scurtă perioadă (1767) de Grigore Callimachi, însă destinul l-a adus mereu înapoi în prima linie a rezistenței.
Reformatorul care a „supărat” imperiile
Spre deosebire de mulți domnitori fanarioți, Ghica a fost iubit de moldoveni. Într-o perioadă de haos, el a ales calea construcției:
- Economie: a ridicat fabrici și a pus capăt abuzurilor administrative care secătuiau poporul.
- Educație: a investit în școli, aducând o stare de bine neașteptată în țară.
- Geopolitică: s-a declarat dușman al Austriei și s-a apropiat de Imperiul Țarist, sperând într-o protecție împotriva ambițiilor habsburgice.
Însă Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774), care punea capăt sângerosului război ruso-turc, a transformat Moldova într-o monedă de schimb. Bucovina a fost promisă Imperiului Habsburgic drept „recompensă”, iar Ghica s-a opus cu o vehemență care i-a fost fatală.
Profesorul și istoricul Ion Nistor, în lucrarea sa Istoria Bucovinei reproduce însemnările unui corespondent din Istanbul, datate la 19 noiembrie 1777, privind cauza asasinării domnitorului Moldovei din ordinul sultanului „[…] districtul Bucovinei a fost principala cauză a asasinării principelui Ghica. Acest domn nu voia cu nici un preț să consimtă la cesiunea Bucovinei în favoarea Austriei. Precum se vede el se comporta ca un suveran independent.”
Capcana: trădarea boierilor și „prietenul” Ahmed-beg
Viena nu a tolerat opoziția domnitorului și a cerut oficial Porții eliminarea sa. Pentru a evita o revoltă a gărzilor sale fidele („vitejii delii și copiii din casă”), otomanii au apelat la un vicleșug josnic.
L-au trimis la Iași pe Ahmed-beg, „cel mai bun prieten” al lui Ghica. Acesta nu a venit singur, ci însoțit de 40 de bostangii și numeroși robi, intrând în capitala Moldovei cu un ceremonial fastuos, menit să adoarmă orice suspiciune.
„Poarta, când hotărî moartea lui Ghica, ştiu foarte bine că nu-şi va putea împlini grozavul scop decât prin ascuns vicleşug, căci cunoştea vetejia domnului. Pentru aceea, dar, alese pe Ahmed-beg capigibaşa, cel mai bun prieten al lui Ghica, dându-i şi ferman de mazilire şi de ucidere. Iar pentru celelalte, îl rândui să se povăţuiască după instrucţiile lui Constantin Muruz şi a boierilor nemulţumiţi.
Capigibaşa, după ce-şi puse toate la cale ca să-şi poată împlini straşnica poruncă, purcese spre Iaşi, întovărăşit de patruzeci bostangii şi mai mulţi robi, şi intră în capitalia Moldaviei cu ceremonialul ce am văzut. Îndată după sosirea sa, se înţelese cu căpeteniile partidei nemulţumite; neîndrăznind să-şi împlinească însărcinarea chiar în curtea domnească, din pricina vitejilor delii şi copii din casă care slujeau de gardie domnului, se făcu bolnav, ca să poată mai bine înşela pe Ghica şi să-l tragă în vizunia sa; spre aceasta el se sluji de scârnavul chip ce am arătat”, spunea Mihail Kogălniceanu
Ahmed-beg nu a acționat singur. Acesta s-a sfătuit în secret cu Constantin Muruz și cu o grupare de boieri nemulțumiți de reformele lui Ghica. Pentru a-l atrage în cursă, Ahmed-beg s-a prefăcut bolnav, chemându-și „prietenul” la locuința sa pentru o ultimă vizită.
„Mazil! Hain!” – masacrul de la ora 3:30
Deși avertizat de sfetnicii săi că vizita ar putea fi o capcană, Ghica a refuzat să creadă că prietenia poate fi o mască pentru crimă.
În momentul în care domnitorul a intrat în odaia „bolnavului”, scena s-a transformat într-un coșmar:
- Ahmed-beg a aruncat pe umerii lui Ghica o năframă de mătase neagră, strigând sentința: „Mazil! Hain!”.
- Haznetarul (tezaurierul) l-a înjunghiat pe la spate, între umeri, provocându-i o rană care s-a dovedit a-i fi fatală.
- În ciuda rănii, Ghica s-a luptat singur, cu mâinile goale, împotriva celor 40 de bostangii înarmați cu hangiare.
Efortul său a fost zadarnic. Ghica a picat mort lângă fereastră în timp ce ceasul turnului de la Trei Ierarhi bătea trei ceasuri și jumătate de noapte.
O tragedie totală: soarta familiei și a capului sângerat
Cruzimea otomanilor nu s-a oprit la asasinat. După ce fapta a fost comisă, turcii au strigat „Allah!”, marcând victoria trădării.
- Pângărirea trupului: cadavrul domnitorului, dezbrăcat până și de cămașă, a fost aruncat în ogradă, unde a zăcut zile întregi sub batjocura soldaților.
- Destinul familiei: „Doamna și domnițele cernite” au fost luate în robie și trimise la Constantinopol.
- Confiscarea: toată averea familiei a fost trecută în folosul Porţii.
- Trofeul: capul sângerat al lui Ghica a fost dus la Constantinopol, unde a fost expus pe poarta padișahului timp de mai multe săptămâni.
Dosar Istoric: Trădarea lui Ghica Vodă
Epilog: jertfa de la Sfântul Spiridon
Moartea lui Grigore al III-lea Ghica a deschis calea pentru cedarea oficială a Bucovinei către austrieci. Astăzi, trupul celui care a preferat moartea în locul cedării de teritorii se odihnește în Biserica Sfântul Spiridon din Iași.
Povestea lui nu este doar despre istorie, ci despre fragilitatea puterii în fața trădării interne. Ghica Vodă rămâne un simbol al patriotismului tragic, un lider care a înțeles că, uneori, prețul pentru a rămâne drept în fața istoriei este viața însăși.
