În data de 9 mai 1895, în satul Lancrăm de lângă Sebeș, se năștea mezinul unei familii de preoți cu nouă copii. Tatăl său, dintr-o curioasă simetrie simbolică, a decis ca toți copiii săi să poarte nume care încep cu litera „L”. Însă micul Lucian părea să poarte o taină grea: nu a scos niciun cuvânt până la vârsta de 4 ani. Această tăcere inițială, urmată de o foame de carte moștenită de la mama sa, care îi citea seară de seară, a fost preludiul unei vieți care a pendulat între geniul universal și persecuția neîndurătoare.
Povestea lui Lucian Blaga nu este doar una despre poezie; este cronica unei supravegheri obsesive care a privat România de cea mai înaltă distincție literară a lumii.
Lucian Blaga: de la Teologie la Diplomația Europeană
Puțini știu că parcursul academic al lui Lucian Blaga a fost marcat de pragmatismul supraviețuirii. S-a înscris la Facultatea de Teologie din Sibiu dintr-un motiv cât se poate de pământean: evitarea înrolării în armata austro-ungară. Ulterior, chemarea filozofiei l-a dus la Viena, unde a obținut titlul de doctor, pregătindu-și intrarea în diplomația de elită.
Cariera sa a strălucit în capitalele Europei — Varșovia, Berna, Viena și Praga — unde a servit ca atașat cultural. Încă de la 15 ani, când debuta în „Tribuna” din Arad cu poezia „Pe țărm”, Blaga își construia un univers literar vast:
- Poezie: „În marea trecere”, „Lauda somnului”, „La cumpăna apelor”, „La curţile dorului”.
- Teatru: „Tulburarea apelor”, „Daria”, „Meşterul Manole”, „Avram Iancu”.
- Cercetare: În 1949, Academia îi încredința „Istoria filosofiei româneşti” și o antologie de poezie populară creată alături de Hermann Hauswirth.
Capcana „Legionarismului”: o acuzație fără probe
După 23 august 1944, viața filozofului s-a transformat într-un coșmar ideologic. Voci puternice ale regimului, precum Lucreţiu Pătrășcanu, Nestor I. Ignat și — cel mai dureros — propriul său fost doctorand, Pavel Apostol, au început să propage acuzația că Lucian Blaga ar fi fost fascist sau legionar.
Realitatea documentată de istoricul Raluca Nicoleta Spiridon ne arată că, în ciuda eforturilor de a găsi vinovății politice, în opera sa nu exista nicio urmă de simpatii extremistă. Totuși, mecanismul terorii fusese pornit.
„Asasinatul moral”: când Statul devine călău
Blaga a definit prigoana împotriva sa drept un „asasinat moral”. Acesta a fost executat cu precizie de Mihai Beniuc, care l-a atacat direct în „Gazeta Literară” (1959) sub eticheta de „Marele Anonim” și l-a caricaturizat în romanul „Pe muchie de cuțit”.
Sub presiunea lui Alexandru Drăghici, ministru de interne din 1952, Securitatea a deschis o urmărire informativă individuală pe 3 ianuarie 1953. Motivele invocate sunau absurd: „toate lucrările pe care le-a scris reflectă disprețul față de masele largi populare zugrăvind concepții mistice și metafizice; a înființat în 1942 Cercul Literar de la Sibiu… întreține legături cu unele elemente cunoscute ca elemente dușmănoase: Pamfil Gabriel, Lucian Valea, Sbârcea Gh., Petre Țuțea… Cornel Regman, Monica Lazăr, Eugen Tudoran și alții“.
Viața privată sub microscop
Nimic nu era sfânt pentru Securitate. Telefonul îi era ascultat, prietenii arestați, iar în propria casă se aflau spioni care raportau fiecare cuvânt. Un detaliu cutremurător este legătura sa cu familia preotului Florea Mureșan, la care Blaga asculta „Vocea Americii”, alimentându-și credința în „venirea americanilor”.
Fiica sa, Dorli Blaga, a dezvăluit metodele de rezistență ale tatălui său, menționând că: „I-au organizat şi percheziţii, îi căutau manuscrisele la Biblioteca Academiei. El scria la birou, dar nu lăsa niciodată manuscrisul la serviciu“.
Nobelul Refuzat: trădarea din 1956
În toamna anului 1956, lumea era gata să-l recunoască oficial. Recomandat de istoricul Basil Munteanu și de profesoara Rosa Del Conte, Blaga era pe lista scurtă pentru Premiul Nobel. Ar fi fost primul Nobel literar al României.
Însă, când Comitetul Nobel a solicitat acordul țării de origine, Statul Român a comis trădarea supremă. În corespondența de familie, Dorli Blaga notează cu amărăciune faptul că: „Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu şi-a dat însă asentimentul.“
Salvarea venită dintr-o negociere secretă
Deși figura pe lista lui Gheorghiu-Dej pentru a fi trimis în închisoare, Blaga a fost salvat printr-o manevră politică de culise. Istoricul Constantin Daicoviciu a negociat direct cu Dej siguranța filozofului. Dorli Blaga mărturisea în anul 2013: „L-a salvat istoricul Constantin Daicoviciu, care a negociat cu Dej salvarea lui. Nu ştiu ce-au vorbit, la ce-a renunţat Daicoviciu ca să-l salveze pe Blaga sau ce a făcut pe gustul lui Dej“. Nu se știe nici astăzi ce a oferit Daicoviciu la schimb, dar Blaga a rămas în libertate, deși marginalizat.
Lucian Blaga s-a stins pe 6 mai 1961, la Cluj-Napoca. A murit așa cum a trăit sub regimul comunist: ca un „autor interzis”. Astăzi, povestea sa rămâne o mărturie a modului în care geniul supraviețuiește chiar și atunci când este vânat, ascultat și trădat de propria țară.
