Drumul Mătăsii: de ce a fost atât de important şi ce se comercializa pe acest traseu?

Drumul Mătăsii, care conecta Asia și Mediterana, a fost menținut timp de peste 2.000 de ani, fiind cea mai lungă și importantă rețea de rute din lumea premodernă.

Pe parcursul a două milenii, Drumul Mătăsii a conectat China, Asia Centrală și Europa, creând o legătură vitală între civilizații. Numele său evocă imagini fascinante de oaze pierdute în deșert, caravane de negustori care transportă mătăsuri și mirodenii exotice, și de călătorii aventuroși traversând peisaje periculoase.

Drumul Mătăsii a modelat istoria nu doar ca o rută comercială vastă, ce se întindea de-a lungul Eurasiei, ci și prin rolul său în tulburările politice și sociale care au apărut de-a lungul secolelor.^[sursa]

Ce este Drumul Mătăsii?

Descrierea acestei istorii milenare este o provocare în sine; ea ne amintește de dificultățile pe care le întâmpinau negustorii în timp ce își conduceau caravanele prin deșerturile fierbinți și nesfârșite, sau peste cele mai înalte lanțuri muntoase de pe pământ.

O provocare și mai mare este faptul că Drumul Mătăsii nu era un drum unic și continuu, ci o vastă rețea de rute comerciale nemarcate, care se schimbau adesea în funcție de condițiile politice și naturale.^[sursa]

În mod surprinzător, „Drumul Mătăsii” nu era cunoscut sub acest nume în perioada premodernă. Această denumire, plină de mister și exotism, a fost inventată abia în secolul al XIX-lea de către geograful german baronul Ferdinand von Richthofen, când Occidentul a devenit fascinat de Orientul îndepărtat.

Numele a fost popularizat în anul 1877, și mulți dintre discipolii lui Richthofen, precum Sven Hedin, Albert Grünwedel și Albert von Le Coq, au devenit exploratori de seamă ai Drumului Mătăsii. Termenul a devenit consacrat în anul 1936, odată cu publicarea cărții lui Sven Hedin, „Drumul Mătăsii”, ce descria descoperirile sale din Asia Centrală.

Unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Chinei antice era fabricarea mătăsii. Împărații chinezi au înțeles rapid valoarea strategică și economică a acestui produs de lux, păstrând cu strictețe secretul producției. Începând cu perioada apropriată nașterii lui Hristos, exportul de ouă de viermi de mătase și semințe de dud era strict interzis sub pedeapsa cu moartea.

Însă, mătasea nu era singura marfă transportată pe această rețea comercială legendară. Alături de ea, se comercializau mirodenii, ceai, metale prețioase, haine, și, mai presus de toate, hârtia – o invenție care a revoluționat lumea. De asemenea, Drumul Mătăsii a facilitat schimbul de religii, limbi, tehnologii, obiceiuri culturale și chiar răspândirea unor boli, având un impact profund asupra istoriei lumii.

Rutele

Datorită diversității geografice și culturale, Drumul Mătăsii se împărțea în ramuri nordice și sudice. Ramura nordică a Drumului Mătăsii este cea mai cunoscută dintre cele două. Începând din Chang’an (Xi’an-ul modern, China), călătorii se îndreptau spre vest, traversând coridorul Gansu până la Dunhuang.

De acolo, caravanele fie mergeau spre nord, către Platoul Mongol și orașul Karakorum, fie traversau deșertul Taklamakan, oprindu-se în orașele-oază care punctau drumul până în Asia Centrală și mai departe, spre Marea Mediterană.

Ramura sudică a Drumului Mătăsii, cunoscută și sub numele de „Drumul Ceaiului și al Calului”, pornea din orașul Chengdu, în provincia Sichuan, și continua spre sud, prin Yunnan, până în India și Peninsula Indochina, extinzându-se și către vest, în Tibet. Aceasta era o rută esențială pentru comerțul cu ceai în sudul Chinei și sud-estul Asiei, dar avea și un rol cultural important, facilitând răspândirea religiilor precum taoismul și budismul în aceste regiuni.

Călătoriile pe aceste rute erau deosebit de periculoase. Negustorii și călătorii erau expuși războaielor, atacurilor bandiților, cutremurelor și furtunilor de nisip.

Călugărul chinez Faxian, întors din expediția sa aventuroasă în India, relata în anul 414 d.Hr. despre provocările teribile ale deșertului Taklamakan: „Deșertul era locuit de spirite rele și bântuit de vânturi arzătoare care aduceau moartea celor ce le întâlneau. Nu vedeai nici păsări pe cer, nici animale pe pământ. Oricât căutai, nu găseai nicio potecă de urmat. Doar oasele albe ale celor morți indicau calea.”

Când a început Drumul Mătăsii?

Primele relatări scrise credibile despre comerțul pe Drumul Mătăsii provin de la Zhang Qian (d. 113 î.Hr.), un trimis chinez care a călătorit din Chang’an în Asia Centrală în numele împăratului Wu al dinastiei Han.

Zhang Qian fusese trimis să stabilească relații cu triburile nomade Yuezhi, stabilite în Valea Fergana (în Uzbekistanul de astăzi), în speranța că aceștia vor deveni aliați împotriva Xiongnu, o confederație nomadă din Mongolia, cunoscută mai târziu sub numele de „huni” în Occident.

Deși alianța dorită cu Yuezhi nu s-a materializat, Zhang Qian a adus la curtea imperială informații valoroase care au extins cunoștințele geografice și politice despre Eurasia.

Împăratul Wu a fost deosebit de interesat de caii „sângeroși” din Valea Fergana, despre care se spunea că sunt urmași ai legendarelor „cai ai cerului”. Pentru a obține acești cai, împăratul a trimis o armată de câteva mii de oameni în Fergana, deschizând astfel noi contacte comerciale și culturale între China și Asia Centrală. Acest eveniment poate fi considerat un punct de început al comerțului pe Drumul Mătăsii.

Comercianți și regate din Asia Centrală

Romanii au intrat în contact cu mătasea pentru prima dată la bătălia de la Carrhae (53 î.Hr.), când au văzut bannerele armatei parte realizate din acest material exotic. Fascinația lor pentru mătase a crescut rapid, iar în Roma antică, achiziționarea și purtarea mătăsii au devenit simboluri ale bogăției și statutului social, datorită rarității și prețului său ridicat. Romanii numeau China „Serica”, derivat din cuvântul latin pentru mătase.

Este puțin probabil ca vreun comerciant să fi parcurs vreodată întreaga distanță de 6.000 km a Drumului Mătăsii. În schimb, comerțul era realizat în etape, mărfurile fiind tranzacționate de intermediari între diversele regate și triburi din Asia Centrală. Un exemplu important a fost regatul Kushan (secolele I î.Hr. – III d.Hr.), care ocupa un vast teritoriu între Imperiul Roman, Imperiul Persan și China, facilitând comerțul și schimburile culturale între aceste civilizații.

Odată cu căderea dinastiei Han în anul 220 d.Hr. și declinul Imperiului Roman sub presiunea triburilor nomade din Asia Centrală, echilibrul de putere de-a lungul Drumului Mătăsii s-a schimbat. Relațiile comerciale între heftaliți și persanii sasanizi au fost negociate de sogdienii din Samarkand, poporul care a devenit principalul intermediar comercial al Drumului Mătăsii.

Epoca de aur a Drumului Mătăsii

În timp ce Europa se cufunda în haosul Evului Mediu, iar Imperiul Bizantin se confrunta cu presiunea tot mai mare a arabilor, China prospera sub dinastia Tang (618-907 d.Hr.). Noi imperii au apărut de-a lungul Drumului Mătăsii. Göktürkii au întemeiat un vast imperiu care se întindea din Mongolia până în Bactria, controlând comerțul cu mătase spre vest, până la Imperiul Sasanid și Marea Caspică.

Extinderea rapidă a islamului de către arabi a transformat, de asemenea, fundamental Asia Centrală, aducând religia musulmană de la Lisabona până la Samarkand.

Sub dinastia Tang, Drumul Mătăsii a cunoscut o perioadă de prosperitate fără precedent, marcată de o deschidere și toleranță remarcabilă față de alte civilizații. Această epocă de aur a adus o infuzie culturală și economică în China.

Totuși, imperiile din Asia Centrală au intrat frecvent în conflicte violente între ele. Unul dintre cele mai semnificative astfel de conflicte a fost Bătălia de la Talas din anul 751 d.Hr., între dinastia Tang și Califatul Abbasid. Legenda spune că prizonierii chinezi capturați în urma acestei bătălii au introdus arta fabricării hârtiei în Samarkand. Negustorii sogdieni au răspândit ulterior această tehnologie în lumea islamică, însă hârtia a ajuns în Europa abia în secolul al XI-lea, odată cu cucerirea Spaniei de către arabi.

Mongolii

Secolele VIII-XII d.Hr. au fost marcate de fragmentare și instabilitate de-a lungul Drumului Mătăsii, ceea ce a afectat negativ comerțul și călătoriile. Totul s-a schimbat însă odată cu ascensiunea lui Ginghis Han (1162-1227), care a unificat triburile din stepa mongolă și a întemeiat un imperiu imens, asigurând din nou siguranța comerțului pe Drumul Mătăsii.

Primul contact dintre Europa și mongoli a fost brutal. Mongolii au pătruns în Europa de Est cu o viteză și o forță care i-au șocat pe europeni. Victoria lor în bătălia de la Legnica, din anul 1241, a provocat o teamă imensă, mulți cronicari europeni considerând că sfârșitul biblic al lumii era aproape. Totuși, mongolii s-au retras brusc, din cauza disputelor de succesiune apărute după moartea Marelui Khan Ögedai.

În ciuda atacurilor violente, multe puteri europene au sperat într-o alianță cu mongolii. Primele relatări detaliate despre mongoli din perspectiva europeană au venit de la Giovanni da Pian del Carpine, un misionar franciscan trimis de Papa Ioan al IV-lea la Marele Khan Güyük în anii 1240. Un alt misionar creștin celebru, Wilhelm von Rubruck, a descris capitala mongolă Karakorum după o ședere de șase luni acolo.

Unde mergeau misionarii, negustorii îi urmau. Cel mai faimos călător european asociat cu Drumul Mătăsii rămâne Marco Polo. Fiu al unui negustor venețian, acesta a călătorit împreună cu tatăl și unchiul său până la curtea lui Kublai Khan, în China. Jurnalul său de călătorie extins și detaliat a avut un impact imens, introducând pentru prima dată Europa creștină în bogatul și străvechiul pământ cultural al Chinei. Pentru mulți exploratori și negustori care i-au urmat, cartea lui Marco Polo a constituit sursa principală de cunoaștere despre Asia.

Ce este Noul Drum al Mătăsii?

Proiectul Noului Drum al Mătăsii a fost lansat în anul 2013 de președintele chinez Xi Jinping, sub denumirea „Inițiativa centura și drumul”. După cum sugerează termenul englez „One Belt One Road”, acest Nou Drum al Mătăsii constă, de fapt, în două rute comerciale principale: una maritimă, care leagă China de Asia de Sud și Africa (Drumul Mătăsii Maritime), și o rută terestră nordică (Centura Economică a Drumului Mătăsii), care traversează Asia Centrală, Iranul, Turcia și Moscova, ajungând în Europa.

În tradiția vechiului Drum al Mătăsii, China își dorește să reconecteze Asia și Europa printr-o rețea vastă de infrastructură, care să includă drumuri, linii feroviare, rute maritime, porturi, coridoare industriale și rețele de comunicații.

Asigurarea accesului la resursele bogate de petrol, metale prețioase și gaze naturale din Asia Centrală este un alt obiectiv esențial, nu doar pentru China, ci și pentru SUA, cu propria lor legislație „Silk Road Strategy Act”, și pentru Uniunea Europeană, care încă din 1993 a încercat să extindă infrastructura dintre Europa și Asia Centrală prin diverse proiecte proprii.

Drumul Mătăsii a rezistat timp de peste două milenii, fiind cea mai lungă și importantă rețea comercială a lumii premoderne, legând Asia de Mediterana. De-a lungul timpului, imperii mărețe au apărut și au dispărut, dar rutele comerciale au rămas active, păstrându-și importanța.

Chiar dacă ambițioasa inițiativă a Noului Drum al Mătăsii s-ar putea să nu fie realizată în întregime în forma grandioasă dorită de liderii chinezi, aceasta reflectă o voință politică fermă din partea unei națiuni care și-a reafirmat rolul de „actor global”. Desigur, nu este pentru prima dată când China ocupă o poziție de lider mondial – ne amintim de vremurile glorioase ale dinastiilor Han și Tang, când China domina vaste părți ale vechiului Drum al Mătăsii.