Viața prințesei Ecaterina Caradja a fost marcată de un destin spectaculos și plin de provocări. Născută în București, în data de 28 ianuarie 1893, Ecaterina a fost fiica prințesei Irina Cantacuzino și a prințului Radu Crețulescu.
Încă din copilărie, viața ei a fost plină de evenimente dramatice: la doar trei ani, a fost răpită de tatăl său și ascunsă într-un orfelinat sub un nume fals, în Anglia. Mama sa, disperată, a încercat în zadar să o găsească, murind fără a afla vreodată ce s-a întâmplat cu fiica ei.
Găsită după ani de căutări și crescută de bunicul său
În anul 1908, viața prințesei Ecaterina Caradja a luat o nouă turnură când a fost descoperită, întâmplător, de o mătușă la o mănăstire din Franța. Fetița, răpită cu ani înainte de tatăl ei și ascunsă sub un nume fals, a fost readusă în România și încredințată familiei Cantacuzino. Fără mama sa, care murise între timp, Ecaterina a fost crescută de bunicul matern, Gheorghe Grigore Cantacuzino, prim-ministru al României la acea vreme.
Sub îndrumarea strictă a bunicului său, tânăra prințesă a primit o educație de elită. A studiat la cele mai prestigioase instituții din Anglia și Franța, devenind fluentă în cinci limbi străine la finalul studiilor sale. Aceste cunoștințe și educația aleasă aveau să-i ofere o bază solidă pentru implicarea ulterioară în acțiuni caritabile și filantropice.[sursa]
Întoarsă în România, Ecaterina și-a legat destinul de prințul Constantin Caradja, cu care a avut două fiice: Irène Mathilde Catherine și Marie Constance Lucie. În timpul Primului Război Mondial, familia a fost prinsă în mijlocul evenimentelor de război. Se spune că, pentru a-și salva fiicele de trupele inamice, Ecaterina a fugit cu ele la piept, una dintre ele având doar 10 zile. Ajunsă în siguranță la Moscova, prințesa s-a angajat voluntar într-un spital unde îngrijea bolnavi de tifos, boală pe care a contractat-o și ea, dar a reușit să supraviețuiască în mod miraculos.
După război, Ecaterina s-a întors în România și s-a dedicat în totalitate carității. A preluat orfelinatul fondat de mama sa, Irina Cantacuzino, și timp de mulți ani a fost mamă pentru mii de copii care și-au găsit un adăpost și o familie acolo. Devenită o figură simbol a carității în România, prințesa Caradja și-a dedicat viața îngrijirii celor în nevoie.
În 1920, Ecaterina a dat naștere celei de-a treia fiice, Alexandra, dar viața avea să o lovească din nou cu tragedii. A doua fiică, Marie Constance Lucie, a murit la vârsta de doar 17 ani, în Viena, din cauza unei boli grave. Prima sa fiică, Irène, a pierit și ea în cutremurul devastator din 1920, aducând un alt val de durere în viața prințesei.
„Îngerul de la Ploiești” și eroismul din Al Doilea Război Mondial
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, prințesa Ecaterina Caradja a devenit o figură legendară. Când câmpurile petroliere de la Ploiești au fost bombardate în august 1943, terenurile sale au devenit un refugiu pentru piloții aliați care au aterizat forțat. Prințesa i-a adăpostit în spitale și le-a facilitat fuga din România, riscându-și viața pentru a-i proteja de forțele inamice.
Pentru aceste fapte de eroism, a fost numită „Îngerul de la Ploiești” de către soldații americani și a primit medalia „George Washington” în semn de recunoștință pentru curajul său.
În plus, Ecaterina a fost cunoscută și sub numele de „Mrs. Blue Cross” datorită uniformei sale de asistentă, în culorile alb și albastru, cu care își îngrijea pacienții în timpul războiului.
Exilul din România și recunoașterea internațională
După instaurarea comunismului în anul 1949, instituțiile caritabile ale prințesei au fost confiscate de regimul comunist, iar ea a fost forțată să fugă din țară. Cu ajutorul fiicei sale Alexandra, stabilită la Paris, a reușit să plece din România pe un vas petrolier, traversând Dunărea. După opt săptămâni de aventuri, a ajuns la Viena, de unde s-a stabilit în Statele Unite.
În America, Ecaterina Caradja a continuat să se implice în acțiuni caritabile și a devenit o figură respectată, în special în comunitatea veteranilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. În anul 1976, a inaugurat Monumentul pentru Pace de la Valley Forge National Historical Park și a organizat prima reuniune a foștilor prizonieri de război pe care i-a ajutat în România, eveniment care a devenit o tradiție anuală.
Adoptarea unui moștenitor și întâlnirea cu Michael Jackson
În anii ’80, prințesa a decis să adopte un succesor pentru a păstra numele familiei. În anul 1987, l-a cunoscut pe Ottomar Berbig, un vânzător de antichități din Berlin, pe care l-a adoptat trei ani mai târziu. Acesta a primit numele Ottomar Rodolphe Vlad Dracula Prince Kretzulesco, asigurând astfel continuitatea numelui familiei Caradja.
După căderea comunismului, în 1991, Ecaterina Caradja s-a întors în România. A fost primită cu onoruri și i s-a organizat un banchet de adio în America, înainte de plecare. Stabilită în vechiul orfelinat „Sfânta Ecaterina”, a fost vizitată în anul 1992 de superstarul Michael Jackson, cu prilejul vizitei sale la orfelinat. La 100 de ani, prințesa a avut onoarea de a sta de vorbă cu cel mai mare star al vremii.
Ecaterina Caradja a murit în anul 1993, la vârsta de 100 de ani, în orfelinatul unde și-a dedicat mulți ani din viață. A fost înmormântată alături de bunica, mama și cele două fiice pe care le pierduse, lăsând în urmă o poveste de viață impresionantă, marcată de eroism, caritate și rezistență.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
