Este oficial: cercetătorii au stabilit ce se află în interiorul Lunii

Ei bine, s-a dat verdictul: Luna nu este, până la urmă, o minge goală sau un disc care se rotește deasupra Pământului, așa cum susțin conspiraționiștii. Dar ce se află în interiorul Lunii în realitate?

O investigație detaliată, publicată în mai 2023, a relevat că nucleul interior al Lunii este de fapt o sferă solidă cu o densitate similară cu cea a fierului. Cercetătorii speră că această descoperire va contribui la soluționarea unei îndelungate dezbateri privind natura nucleului lunar – dacă acesta este solid sau topit – și va conduce la o înțelegere mai precisă a istoriei Lunii și, implicit, a sistemului solar.

„Rezultatele noastre pun în discuție evoluția câmpului magnetic lunar prin demonstrarea existenței unui nucleu interior solid și susțin un scenariu de răsturnare globală a mantalei, oferind informații substanțiale despre cronologia bombardamentului lunar din primul miliard de ani al Sistemului Solar.”, a scris o echipă condusă de astronomul Arthur Briaud de la Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța.^[studiu]

Ce se află în interiorul Lunii

Studierea compoziției interioare a obiectelor din Sistemul Solar se face cel mai eficient prin intermediul datelor seismice. Modul în care undele acustice generate de cutremure se propagă și se reflectă în materialul din interiorul unei planete sau al unei luni poate ajuta oamenii de știință să creeze o hartă detaliată a structurii interne a acestor corpuri cerești.

Avem la dispoziție date seismice lunare colectate în cadrul misiunii Apollo, însă rezoluția lor este prea scăzută pentru a determina cu precizie starea nucleului interior. Știm că există un nucleu exterior fluid, dar compoziția sa rămâne subiect de dezbatere. Modelele care propun un nucleu interior solid și cele care sugerează un nucleu complet fluid sunt la fel de plauzibile în baza datelor Apollo.^[studiu]

Pentru a clarifica acest aspect, Briaud și colegii săi au colectat date din misiuni spațiale și experimente lunare cu laser, cu scopul de a compila un profil detaliat al diferitelor caracteristici lunare, inclusiv gradul de deformare cauzat de interacțiunea gravitațională cu Pământul, variațiile distanței față de Pământ și densitatea Lunii.

Au efectuat apoi modelări cu diferite tipuri de nuclee pentru a identifica cele care se potrivesc cel mai bine cu datele observaționale.

Cercetătorii au făcut câteva descoperiri interesante. În primul rând, modelele care corespund cel mai bine cunoștințelor noastre despre Lună descriu o răsturnare activă în mantaua lunară, în care materialul mai dens din interiorul Lunii se scufundă spre centru, în timp ce materialul mai puțin dens se ridică la suprafață. Această activitate a fost sugerată de mult timp ca explicație pentru prezența anumitor elemente în regiunile vulcanice ale Lunii, iar cercetările echipei adaugă dovezi în sprijinul acestei teorii.^[studiu]

Oamenii de ştiinţă au descoperit că nucleul Lunii este foarte asemănător cu cel al Pământului – cu un strat exterior fluid și un nucleu interior solid. Conform modelării lor, nucleul exterior are o rază de aproximativ 362 de kilometri, iar nucleul interior o rază de aproximativ 258 de kilometri, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din întreaga rază a Lunii.

Echipa a stabilit că nucleul interior are o densitate de aproximativ 7.822 kilograme pe metru cub, foarte aproape de densitatea fierului.

Interesant este că, în anul 2011, o echipă condusă de Renee Weber, cercetător planetar la NASA Marshall, a ajuns la un rezultat similar, folosind tehnici seismologice avansate pe baza datelor Apollo pentru a studia nucleul lunar. Cercetătorii au identificat dovezi ale existenței unui nucleu interior solid cu o rază de aproximativ 240 de kilometri și o densitate de aproximativ 8.000 de kilograme pe metru cub.^[studiu]

Rezultatele obținute de Briaud și echipa sa sunt o confirmare a acestor descoperiri anterioare și constituie un argument puternic în favoarea unui nucleu lunar similar cu cel al Pământului. Aceasta are implicații interesante pentru înțelegerea evoluției Lunii.

Știm că, la scurt timp după formarea sa, satelitul nostru natural avea un câmp magnetic puternic, care a început să slăbească în urmă cu aproximativ 3,2 miliarde de ani. Un astfel de câmp magnetic este generat de mișcarea și convecția din nucleu, astfel încât compoziția nucleului lunar este extrem de relevantă pentru înțelegerea modului și cauzei dispariției acestui câmp magnetic.

Având în vedere speranțele omenirii de a reveni pe Lună în viitorul apropiat, este posibil să nu fie nevoie să așteptăm mult timp pentru a verifica seismologic aceste descoperiri.