La ora 11:55, pe data de 26 decembrie 2002, s-a născut un bebeluș care, cel puțin teoretic, era destinat să rescrie legile biologiei. Cunoscută sub numele de Eva – un nume simbolic, având în vedere că nu i s-a acordat niciun prenume sau nume oficial în documente – ea a fost prezentată lumii a doua zi, în cadrul unei conferințe de presă de o amploare globală, drept primul om clonat din istorie.
„Sunt foarte, foarte încântată să anunț că s-a născut primul copil clonat”, a declarat Brigitte Boisselier, directorul științific al Clonaid, compania care a orchestrat acest proiect controversat. Boisselier a descris evenimentul ca fiind un „Crăciun foarte special”, mulțumind public echipei sale de cercetători care, deși au ales să rămână în umbră pentru moment, „merită toată recunoașterea” – o recunoaștere pe care o vor primi imediat ce vor fi gata să iasă în fața publicului.
La doar 5 ani după ce oaia Dolly uimea comunitatea științifică, procesul de creare a Evei a fost, conform lui Boisselier, „foarte similar” cu cel utilizat pentru predecesoarea sa ovină, dar „adaptat la celulele umane”. Mai exact, Eva ar fi fost rezultatul celulelor de piele prelevate de la mama sa, forțate să se dividă printr-un proces descris drept un „impuls electric”. „Unii oameni vor spune că succesul se datorează «norocului»”, a adăugat Boisselier, „dar eu aș spune că se datorează muncii asidue”.
Prima clonă umană
Vestea nașterii Evei a fost doar începutul unui șir de promisiuni grandioase. Eva era prima, dar nu singura: Brigitte Boisselier susținea că alți patru copii, toți clone genetice ale mamelor lor, erau în curs de gestație în diferite colțuri ale lumii. „Următorul este din Europa”, preciza ea, „doi sunt din Asia, iar ultimul este din America de Nord”.
Tehnologia propusă de Clonaid nu era prezentată doar ca o realizare tehnică, ci ca o sursă de speranță pentru cuplurile infertile sau pentru cuplurile de lesbiene (cum era cazul bebelușului european). Mai mult, Clonaid sugera că tehnica ar putea fi folosită pentru a „înșela moartea însăși”: Boisselier a menționat că existau deja două cazuri în care părinții unor copii decedați au conservat celulele acestora înainte de moarte, sperând la o „reînviere” genetică.
Totuși, după aproape un sfert de secol, întrebarea rămâne: de ce nu auzim practic nimic despre clonarea umană reproductivă astăzi? Unde au dispărut acești copii „revoluționari”?
Originile bizare ale Clonaid: de la curse auto la contactul cu Elohimii
În anul 2002, clonarea umană reproductivă nu era permisă nicăieri în mod explicit, dar legislația era atât de vagă doar pentru că tehnologia părea prea mult de domeniul SF-ului pentru a fi reglementată. În acest vid legislativ, cum a reușit Clonaid – o organizație fără adresă fizică sau statut juridic clar – să obțină finanțare pentru un proiect de o asemenea complexitate?
Explicația Brigittei Boisselier a fost surprinzător de transparentă: „Clonaid a fost finanțat în 1997, datorită lui Raël. El este liderul meu spiritual.”
Cine este acest misterios Raël? Nu este un guru tradițional sau un mistic de tipul lui Rasputin, ci un fost star pop francez, devenit pilot de curse și jurnalist auto, care susține că este fratele vitreg (pe jumătate extraterestru) al lui Iisus, Mahomed și Buddha. Mișcarea Raëliană Internațională (IRM), fondată în anul 1974 de către Claude Vorilhon (care ulterior și-a luat numele de Raël), este considerată cel mai mare „cult al OZN-urilor” din lume, cu peste 60.000 de membri – deși sociologii avertizează că cifra este probabil exagerată.
Povestea lui Vorilhon este o odisee a bizarului. Născut în anul 1946 la Vichy, a fost crescut ca ateu convins. Totuși, în scurta sa perioadă la un internat catolic, a provocat o revoltă în rândul clerului după ce a luat împărtășania fără a fi botezat. La 15 ani, a fugit de acasă, făcând autostopul până la Paris cu un pilot de curse care l-a inițiat în viața de noapte și circuitele auto. A cântat în cafenele pentru a se întreține, până când a fost lansat ca adolescent pop star sub numele de Claude Cellier, bucurându-se de un succes efemer în topurile franceze.
Cariera muzicală i-a fost curmată de sinuciderea agentului său, așa că s-a reorientat, fondând revista de curse Auto Pop în anul 1973. Însă și această carieră a fost oprită brusc de o nouă lege franceză care interzicea viteza pe autostradă și suspenda cursele de mașini. „Cariera sa de profet a început curând după aceea”, notează sociologii Susan J. Palmer și Bryan Sentes.
Pe 13 decembrie 1973, Vorilhon a afirmat că a întâlnit extratereștri care vorbeau franceza. Aceștia l-ar fi dus la bordul navei lor și i-ar fi explicat că Biblia a fost interpretată greșit: viața pe Pământ a fost creată în laborator de o rasă numită „Elohim”, iar Adam și Eva au fost primele lor clone.
Raelismul s-a prezentat ca o mișcare progresistă – sex-pozitivă, feministă, pro-LGBTQ și anti-război. Însă detaliile rămân halucinante: de la apocalipsa programată pentru anul 2035, până la grupul „Raël’s Angels”, format din femei antrenate pentru a-i mulțumi pe bărbații Elohim, descriși ca fiind „blânzi și sensibili”. În acest context, clonarea este văzută ca un act sfânt, singura cale reală către viața veșnică.
Răsturnarea de situație: marele bluf genetic
În ciuda entuziasmului raëlienilor, comunitatea științifică a reacționat cu un amestec de furie și sarcasm. „Afirmațiile Clonaid sunt total ridicole. În absența dovezilor, trebuie să cred că sunt niște nebuni periculoși.”, a declarat Rudolf Jaenisch, pionier al geneticii la prestigiosul MIT, pentru publicația New Scientist.
De ce? Ei bine, din mai multe motive, să fim sinceri. Unii au spus că Clonaid nu putea avea expertiza necesară pentru a clona oameni; alții au subliniat cât de mult mai mare era succesul companiei în clonare decât tehnologia actuală în fecundarea in vitro standard. „Cred că doamna Boisselier a susținut că a avut cinci avorturi spontane, ceea ce [cu cinci implantări reușite] dă o rată de implantare de 100%”, a subliniat Harry Griffin, directorul Institutului Roslin și membru al echipei care a clonat oaia Dolly, pentru New Scientist.
„Din punct de vedere biologic, acest lucru este posibil”, a spus el, „dar clinicile de fertilizare in vitro reușesc să atingă o rată de implantare de aproximativ 20%, și asta cu embrioni sănătoși și implantând doi embrioni per femeie”. Dar cel mai grav lucru a fost reticența Clonaid de a furniza… ei bine, literalmente orice dovadă pentru afirmațiile lor. „Clonaid nu are niciun istoric, dar susține că a clonat sute de embrioni. Pur și simplu nu pare credibil”, a confirmat Alan Trounson, cercetător la Universitatea Monash.
Michael Guillen, jurnalistul științific ales de cult pentru a supraveghea testele independente, a sfârșit prin a-și exprima frustrarea în publicația USA Today: „Îmi smulg părul de frustrare. Mi-am asumat un risc și ei știau asta. Tot ce vreau sunt câteva probe, ca să aflăm adevărul.”
La peste două decenii de la anunț, nu au apărut nici probe genetice, nici copiii clonați. Tot ce a rămas a fost un site care oferea servicii de clonare pentru sume de…șase cifre. Guillen a concluzionat că totul a fost o „farsă elaborată”, o opinie împărtășită chiar și de unii raëlieni, care cred că scopul a fost doar „sensibilizarea publicului”.
Însă cascadoria a avut un efect de bumerang. Panica generată de „Bebelușul Eva” a stimulat politicienii să interzică ferm orice cercetare în domeniu. Senatorul Sam Brownback a introdus legi stricte, afirmând că Eva a oferit clonării un „sentiment de pericol clar și prezent”. După cum a subliniat bioeticianul Arthur Caplan, raëlienii au devenit imaginea negativă a clonării, speriind publicul și dăunând grav dezbaterii științifice despre potențialul terapeutic real al geneticii.
Moștenirea Evei: o lecție despre „știința prin comunicat de presă”
Privind retrospectiv, cazul Clonaid nu a fost doar o farsă reușită, ci un simptom al unei probleme care persistă și astăzi: încercarea de a ocoli rigoarea academică în favoarea senzaționalismului mediatic. În comunitatea științifică, validarea unei descoperiri nu se face în fața camerelor de filmat, ci prin procesul de peer-review (verificarea colegială) și replicarea independentă a rezultatelor — elemente care au lipsit cu desăvârșire în narațiunea Clonaid.
Diferența fundamentală dintre un progres real, precum cel al oii Dolly, și anunțul Evei constă în transparența datelor. În timp ce Institutul Roslin a pus la dispoziție metodologii detaliate, Clonaid a oferit doar promisiuni sub protecția anonimatului. Această distincție este crucială pentru înțelegerea modului în care pseudo-știința poate parazita limbajul progresului tehnologic pentru a-și promova propriile agende dogmatice.
Astăzi, într-o eră a dezinformării rapide, povestea bebelușului clonat rămâne un avertisment constant pentru public și jurnaliști deopotrivă. Ea ne reamintește că încrederea în știință se construiește pe dovezi verificabile, nu pe carisma liderilor spirituali. Scurtătura luată de Clonaid nu a dus către evoluția speciei, ci către o fundătură etică ce a încetinit, timp de decenii, discuțiile serioase despre clonarea terapeutică și potențialul ei real de a salva vieți.
