Există cu adevărat complexul lui Napoleon? Ce dezvăluie istoria şi ce spune ştiinţa despre sindromul omului scund

Ca termen colocvial utilizat ocazional în psihologie, psihiatrie și psihanaliză, „complexul lui Napoleon” se referă la un tip specific de complex de inferioritate asociat cu persoanele scunde și în special cu bărbații scunzi. Se mai numește uneori și „sindromul Napoleon” sau „complexul omului scund”.

Se presupune că persoanele cu această predispoziție compensează excesiv statura lor scundă prin a fi excesiv de beligerante, ostile sau certărețe în relațiile lor interpersonale. Un exemplu fictiv este descris în cartea „Şoareci și oameni” de John Steinbeck: personajul Curley era un „scund” care se simțea mereu obligat să își dovedească valoarea luptându-se cu bărbați mai mari.

Cu toate acestea, se spune despre complexul lui Napoleon că motivează și alte forme de comportament în afară de violența și agresiunea interpersonală. În cel mai nevinovat caz, un bărbat scund se poate face să se simtă mai înalt punând decorațiunile de perete de acasă puțin mai jos decât în mod normal. Sau ar putea purta pantofi cu tocuri puțin mai înalte.

În schimb, aceste persoane pot fi determinate să își amelioreze presupusa stimă de sine scăzută prin urmărirea unor obiective foarte ambițioase. De fapt, sursa eponimică a termenului este împăratul Napoléon Bonaparte, ale cărui cuceriri militare și amoroase au fost atribuite dorinței de a compensa dimensiunea sa mică.^[sursa]

Există, într-adevăr, complexul lui Napoleon?

Complexul lui Napoleon a fost identificat în anul 1926 de către psihanalistul Alfred Adler, cel care a formulat și conceptul de complex de inferioritate. În forma sa inițială, teoria lui Adler susținea că bărbații scunzi încearcă să compenseze pentru statura lor mică printr-o încredere excesivă și o atitudine defensivă.

Totuși, denumirea acestei afecțiuni este oarecum eronată. Deși se spune că Napoleon era de statură mică, în realitate acesta măsura 1,67 m, o înălțime apropiată de media perioadei în care a trăit. Confuzia a apărut din cauza unor portrete care îl înfățișau pe lider lângă gărzi neobișnuit de înalte.

Studiu după studiu, oamenii de știință au demonstrat că persoanele înalte tind să fie mai bogate, să aibă mai mult succes profesional, să fie mai sănătoase și mai atrăgătoare pentru sexul opus. Din această perspectivă, persoanele de statură mică ar avea motive să dezvolte sentimente de antipatie și agresivitate față de cei mai înalți.

Cu toate acestea, în totală opoziţie, un studiu realizat în anul 2007 de cercetătorii britanici a arătat că bărbații înalți, nu cei scunzi, sunt mai predispuși să se înfurie rapid atunci când sunt provocați.^[sursa]

Criticii acestei teorii susțin că oamenii tind să asocieze în mod superficial defectele de personalitate cu înălțimea. Dacă un bărbat de 1,77 m este autoritar și furios, aceste trăsături nu sunt legate de înălțimea sa. Însă, atunci când un bărbat de 1,62 m se comportă la fel, se spune adesea că acesta încearcă să compenseze pentru statura sa.

Nu există dovezi clare care să susțină existența reală a acestui complex, iar dacă ar exista, acesta este aproape inexistent în rândul femeilor.

Oarecum surprinzător, complexul lui Napoleon a fost introdus relativ recent ca un concept științific într-o disciplină total neașteptată, și anume biologia evolutivă. La speciile de animale care se confruntă cu o concurență între masculi pentru oportunitățile de reproducere și resurse, uneori masculul mai mic decât cel mai mare este cel care inițiază cel mai probabil comportamentul agresiv.