Abonează-te
Înapoi în flux
Meniu

Artă

„Al nouălea val”: cum strecoară Aivazovski speranța într-o scenă de naufragiu

Date esențiale
Artist
Ivan Aivazovski 
Datare
1850 
Materiale
ulei pe pânză
Dimensiuni
221 cm×332 cm
Colecție
Muzeul Rus 
Localizare
Muzeul Rus, Sankt Petersburg
Gen
Marină[*] 

Al nouălea val[1][2][3][4][5] (în rusă Девятый вал, transliterat: Deveatîi val) este o pictură în ulei realizată în anul 1850 de pictorul rus de origine armeană Ivan Aivazovski (specializat în picturi marine).[6][7][8][9][10] Aivazovski a pictat peste 6.000 de tablouri, mai multe de jumătate dintre ele[9][11][12][13][14] (aproximativ 4.000)[12] fiind peisaje marine[9][11][12][13][14] ce prezintă în principal furtuni, valuri puternice și naufragii.[11][12]

Adesea numită „cea mai frumoasă pictură rusească”,[15] Al nouălea val înfățișează lupta pentru supraviețuire a unui grup de șase marinari naufragiați, care s-au agățat de epava unui catarg și urmează să se confrunte la răsăritul soarelui cu un al nouălea val al mării, considerat cel mai distrugător de tradiția nautică:[9][16][17][18][19] pericolul iminent, însă, nu se limitează la a insufla frică în grupul de bărbați, ci exercită asupra lor fascinația puterii irezistibile a naturii,[17][18][20][21] întruchipând rafinat idealul romantic al epocii.[8][17][18][21][22] Criticii de artă o consideră una dintre cele mai cunoscute picturi ale artistului[6][15][16][17][23] (adesea chiar cea mai faimoasă și mai populară)[7][9][16][24][25] și o adevărată capodoperă.[7][10][15][18][20]

Acest tablou se află expus în prezent la Muzeul Rus din Sankt Petersburg (nr. de inventar Ж-2202).[8][9][19][24][26]

Descriere

În această pictură, Aivazovski înfățișează o mare furioasă și întunecată în urma unei furtuni nocturne și un mic grup de șase marinari naufragiați[8][9][18][19][24] cu vestimentație și trăsături africane.[18][27] Deși nava s-a scufundat în adâncuri în întunericul nopții, un fragment de catarg a rămas la suprafața apei și a devenit[6][7][8][15][16][28] în zorii zilei[19][21][24][29][30] (primele ore ale dimineții)[6][8][29] ultimul refugiu al supraviețuitorilor, care se agață cu disperare de el pentru a-și salva viața.[6][7][9][15][16][31][32] Fețele marinarilor epuizați exprimă senzația lor de neputință în fața stihiilor nesfârșite ale naturii.[17][31] În ciuda oboselii, oamenii căzuți în mare continuă să lupte eroic cu valurile[7][8][15][28][31][33] și rămân un grup unit de oameni, gata să se ajute unul pe celălalt deoarece au încă speranța că se pot salva.[21] Astfel, unul din marinari nu mai are putere să se țină de catarg, dar camaradul său cel mai apropiat se întinde și își folosește ultimele puteri pentru a-l împiedica să alunece în adâncul mării.[21] În acest timp, un al nouălea val (cel mai înalt și mai puternic val al unei furtuni, potrivit legendelor populare) se apropie rapid[6][7][16][18][22][32] și este pe punctul de a se prăvăli peste ei.[6][9][16][17][19][22] Primele raze ale soarelui străpung însă norii întunecați[6][7][8][16][19][22][32] și denși[20] și luminează puternic valurile uriașe[6][15][21][22][33] cu nuanțe verzi și roșii, conferind peisajului un aspect straniu, oniric și aproape mistic.[15]

Pictura impresionează prin compoziția sa dramatică și prin paleta bogată de culori.[20] La fel ca în cele mai multe lucrări ale lui Aivazovski, ies aici în evidență trei elemente: marea, cerul și lumina, în timp ce figurile umane ocupă un spațiu redus.[7] Linia orizontului este joasă, ceea ce atrage atenția mai mult asupra cerului furtunos decât asupra mării învolburate.[20] Este greu de distins unde se termină cerul și unde începe marea.[30] Lumina cerului se revarsă asupra valurilor de dedesubt, conferindu-le o strălucire puternică și creând o senzație de profunzime.[20] Valurile mării, reprezentate în culori reci, transmit impresia că ar fi atât de reale, încât privitorii pot simți rafalele vântului și stropii de apă, cerul, reprezentat în culori calde, ocupă suprafața cea mai întinsă a pânzei și sugerează apropierea momentului în care furtuna va înceta, iar lumina soarelui, în culori galben-roșiatice, întărește această ultimă impresie[7] și conferă picturii un aspect strălucitor.[6][7][17][21] Inevitabilitatea sorții care îi va marca pe cei șase naufragiați ar trebui să transmită un sentiment de teroare, evidențiind micimea materială a omului și neputința sa în fața naturii.[6][18] În ciuda acestui fapt, puternicele forțe naturale ale lui Aivazovski nu inspiră doar frică, ci și un sentiment de admirație pentru frumusețea lor;[6][8][17][18][20] în acest fel, Al nouălea val este, prin tematică și tehnică,[9] una dintre cele mai reprezentative opere de artă ale romantismului[8][9][18][21][22] – la fel ca pictura Ultima zi a orașului Pompei (1830–1833) a lui Karl Briullov⁠(d), care se concentra tot pe lupta omului împotriva elementelor naturii –,[21] cu toate că se observă inclusiv aici „o manifestare a viziunii realiste asupra lumii artistului”.[34]

Paleta de culori a picturii este bogată, combinând într-un mod surprinzător culorile reci ale mării (albastru intens, verde și negru) și culorile calde ale cerului (portocaliu, roșu și galben aprins).[20] Acest contrast îndrăzneț sporește efectul dramatic al lucrării, transmițând privitorilor o stare de fascinație cu privire la forța brută a naturii și, în același timp, o stare de emoție cu privire la soarta naufragiaților.[20] Efectul vizual este intensificat de tușele groase și expresive aplicate de pictor.[20] Semnătura autorului și data realizării picturii (Айвазовскiй 1850)[7][33][35] nu se mai află de această dată într-un colț, unde obișnuia pictorul să-și scrie numele,[7] ci, în partea de jos, pe catargul de care se agață marinarii naufragiați.[7][33][35] Pictura conține și alte inscripții: cifra 5, scrisă cu roșu, în colțul din dreapta jos, și nr. 2506, scris cu negru pe verso.[33][35] Al nouălea val are dimensiunile de 221 × 332 cm[20][24][33][35][36][37] și este numit uneori „cea mai frumoasă pictură din Rusia”.[15]

Interpretare

Al nouălea val dezvăluie măreția și puterea distrugătoare a mării, dar, cu toate acestea, în ciuda naturii dramatice a subiectului reprezentat, nu transmite o impresie sumbră, ci, dimpotrivă, o senzație de optimism.[6][16][17][20][22] Culorile calde ale picturii fac ca marea să pară mai puțin amenințătoare[16][20][33] și, deși artistul nu dezvăluie deznodământul,[17] îi oferă privitorului speranța că naufragiații vor supraviețui.[6][7][8][16][22][24][28][32] Prezența unui licăr de lumină (sub forma unei raze de soare, a unui curcubeu sau a luminii unui far) era un aspect des întâlnit în picturile marine ale lui Aivazovski ce înfățișau furtuni și aveau scopul de a induce senzația că situația nu este fără speranță și că exista șansa unei salvări.[38] Această viziune pozitivă este întărită aici de asemănarea cu crucea creștină a resturilor navei,[9][20][29] ceea ce transformă, în opinia unor critici, încercarea disperată de supraviețuire a naufragiaților[20][29] (aflați într-o atitudine de implorare a ajutorului divin)[9] într-o metaforă pentru mântuirea de păcatele pământești.[20][29] Unii critici de artă au interpretat această pictură într-un sens alegoric, susținând că Al nouălea val are o profundă semnificație simbolică și exprimă credința în triumful umanității în lupta cu elementele naturii.[6][24] Popularitatea sa ar putea fi explicată prin tema luptei omului împotriva unui adversar mult mai puternic decât el.[6][18]

Folosirea unui amestec de culori calde (galben, portocaliu, roz) pentru reprezentarea cerului și luminii și culori reci (verde, violet, albastru) pentru apă transmite, de asemenea, o senzație de optimism și cu siguranță nu una de teroare.[6][18] Această lucrare, de fapt, își propune să exalte puterea spiritului ființei umane, care înfruntă cu hotărâre și seninătate pericole mult mai mari decât el însuși:[18][21] acest sentiment, decisiv pentru succesul critic al operei, este cristalizat în atitudinea unuia dintre naufragiați, care se întoarce sfidător spre al nouălea val, fluturându-și turbanul roșu, deloc intimidat de forța invincibilă a elementelor naturale.[18] Spre deosebire de pictorii peisagiști anteriori lui Aivazovski, care pictau locuri pitorești celebre doar pentru a-i impresiona pe privitori, artistul rus își concentrează atenția pe surprinderea cu precizie a mișcării (deplasarea norilor, înălțarea și coborârea valurilor, gesturile disperate ale supraviețuitorilor).[21] Natura nu era pentru Aivazovski un element inert, ci, dimpotrivă, un element viu, de aceea încerca să-i redea măreția și frumusețea, făcându-l pe criticul și istoricul de artă ruso-francez Alexandre Benois să scrie mai târziu că „doar Aivazovski, urmând pașii lui Turner și Martin⁠(d), a fost însuflețit temporar de încântarea lor inspirată în fața măreției spațiului, care era pentru ei o ființă vie, organică și chiar inteligentă”.[21]

Unii critici de artă au comparat uneori Al nouălea val cu pictura Pluta Meduzei (1819) a lui Théodore Géricault, datorită asemănărilor în ceea ce privește subiectul (supraviețuirea unor naufragiați pe o epavă) și abordarea artistică.[17] Sursa de inspirație a picturii lui Géricault a reprezentat-o un articol dintr-un ziar, care relata eșuarea pe 2 iulie 1816 a fregatei franceze Méduse⁠(d) în largul coastei Africii de Vest.[17] Majoritatea echipajului și pasagerilor au abandonat nava eșuată, iar, ca urmare a numărului mic de bărci de salvare, numeroși pasageri au fost îmbarcați pe o plută improvizată și abandonați ulterior în plin ocean, unde au rezistat mai multe zile până când o corabie i-a găsit și a salvat doar câțiva dintre ei.[17]

Istoric

Surse de inspirație

Originar din orașul Feodosia[39][40][41] din Crimeea, Ivan Aivazovski (1817–1900) a iubit mult regiunea sa de origine, aflată pe țărmul Mării Negre, și a creat numeroase picturi în care a înfățișat diverse peisaje ale peninsulei și măreția mării[42][43] (pe care a surprins-o într-o varietate de stări: de la calmul liniștitor ce oglindea răsăritul și apusul soarelui până la uragane devastatoare).[11][40][42][44] Reprezentarea frumuseții și forței mării, care era o temă recurentă a operei lui Aivazovski, reflecta caracterul romantic al artei ruse⁠(d) din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.[45][46]

Ideea realizării acestei picturi i-a venit lui Aivazovski (1817–1900) după ce trecuse el însuși printr-o furtună extrem de puternică[7][10][21][30][32][47] în Golful Biscaya[7][10][21][47] (de la Oceanul Atlantic)[47] din largul coastelor Spaniei[32] în anul 1844,[7][10][21][47] cu prilejul unei călătorii pe mare[7][10][32] din Anglia în Spania,[47] care a avut loc în perioada studiilor efectuate de artist în Europa Occidentală în anii 1840–1844.[9][40][48][49][50][51] Acel eveniment fusese atât de distrugător, încât un ziar din Franța publicase atunci chiar un articol în care anunța scufundarea corabiei și moartea tânărului artist.[7][10][21][30][47] Cu toate acestea, artistul rus supraviețuise[10][30][47][52] și și-a amintit mai târziu cum, ignorând pericolul, a urcat pe puntea navei pentru a simți furtuna și a o observa cât mai precis.[32] „Frica nu mi-a suprimat capacitatea de a percepe și de a reține în memorie impresia pe care mi-a făcut-o furtuna, ca și cum ar fi fost o pictură vie minunată”, a mărturisit el după mai mulți ani.[21] Scăpat cu viață din acest eveniment, el a continuat să picteze peisaje marine, care se caracterizau prin accentul pus pe zbuciumul mării, forța valurilor și nuanțele de culori ale luminii într-un amestec de realism și romantism.[52]

Potrivit altor surse, este, de asemenea, posibil ca Aivazovski să fi fost inspirat de o știre reală pe care o aflase la Paris în 1843: naufragiul unei nave în largul coastei Africii și încercarea ulterioară a celor opt marinari supraviețuitori de a supraviețui, agățându-se timp de 45 de zile de epavă, până când o brigantină franceză a ajuns în acea zonă și i-a salvat, acest aspect ar putea ajuta la explicarea vestimentației și trăsăturilor africane ale celor șase bărbați.[18][27] Cu toate acestea, există o altă interpretare care consideră această lucrare o transpunere în pictură a situației poporului armean, care a luptat timp de mai multe secole împotriva unor dușmani mult mai puternici, dar a fost însuflețit de încrederea într-o eliberare viitoare și de conștiința de a avea o istorie măreață și tradiții la fel de mărețe.[18]

Pictarea tabloului

Aivazovski a pictat Al nouălea val la Feodosia[47][53] în anul 1850,[6][7][9][11][15][16][24][35][N 1] când avea vârsta de 33 de ani,[9][21][47] într-o perioadă de creație în care stilul artistic al pictorului fusese influențat de căsătoria sa în 1848[54] cu guvernanta engleză Julia Iakovlevici Graves[6][9][23][54] și dobândise o notă mai romantică.[54] Spre deosebire de lucrările inițiale ale lui Aivazovski, care erau peisaje marine de culoare roz, ce înfățișau adesea răsărituri și apusuri de soare, lucrările realizate în perioada sa de maturitate (cunoscută sub numele de perioada „peisajelor marine albastre”) sunt pictate în tonuri bleumarine și/sau verzui, cu ușoare nuanțe albăstrui, pentru ca peisajele marine pictate în perioada târzie să dobândească tonuri mai întunecate gri-argintii.[7]

Artistul lucra de obicei rapid și cu mare inspirație, terminând unele lucrări chiar în aceeași zi,[11][55] dar în această situație, ca urmare a dimensiunii mari a picturii, i-au fost necesare șapte zile[7] (sau, după altă sursă, unsprezece zile)[30] ca să finalizeze Al nouălea val.[7][30] Spre deosebire de majoritatea pictorilor peisagiști din secolul al XIX-lea, Aivazovski credea că este imposibil să pictezi după natură un element atât de schimbător precum marea[56] și nu picta după natură, ci reconstituia din memorie imagini pitorești, pe care le văzuse cu mulți ani mai înainte.[11][57] Era captivat îndeosebi de evenimentele naturale neobișnuite, precum și de imaginile nocturne,[56] și credea că artistul trebuie să aibă o memorie vizuală foarte bună, deoarece unele evenimente ale naturii erau scurte și nu puteau fi reproduse după natură, ci numai din amintiri:[17][57]

Cel care nu reține în memorie impresiile sale după natura vie, poate deveni un foarte bun copist, un aparat fotografic în mișcare, dar niciodată un pictor în adevăratul înțeles al cuvîntului. Stihiile în mișcare sînt inaccesibile penelului: este cu neputință să pictezi după natură fulgerul, furia vîntului, plescăitul valurilor. Iată de ce pictorul trebuie să știe să și le întipărească în minte și să le folosească la fel ca efectele de lumină și de umbră pentru echilibrarea compoziției. [...] Cu cît mă aflu mai departe de locurile pe care le zugrăvesc în tabloul meu, cu atît mai limpezi și mai sugestive îmi apar în închipuire toate amănuntele lor... Ani de zile rețin un peisaj pitoresc pe care l-am văzut într-o lumină de efect sau într-un moment de furtună... Imaginația mea este mai puternică decît impresiile directe. (Rusia de odinioară, 1878)[58][59]

După finalizarea picturii Al nouălea val, Aivazovski a repictat parțial partea superioară până la conturul „valului”, cu o măiestrie artistică de mare clasă, încât chiar și astăzi culorile par proaspete și strălucitoare, ca și cum pictura ar fi fost realizată recent.[60] Repictarea secțiunilor unei picturii a fost foarte rară în cariera artistului, deoarece Aivazovski avea aproape întotdeauna o viziune precisă a modului în care trebuia să arate lucrarea.[60] Al nouălea val se remarcă printr-un stil clasic de compoziție, caracteristic perioadei de încercări a lui Aivazovski, în care, potrivit poetei engleze Rosa Newmarch, calitatea epică „din ce în ce mai pronunțată” a lucrărilor artistului nu reușea să realizeze permanent viziunea sa cea mai veridică.[9] Titlul picturii se referă la o veche tradiție nautică, potrivit căreia valurile provocate de o furtună se repetă periodic în grupuri de câte nouă, crescând din ce în ce mai mult până ajung la un val de dimensiuni uriașe, denumit al nouălea val,[6][7][18][25][31][61][62][63] care este cel mai puternic și mai distrugător,[6][9][18][25][32][61][63][64] putând răsturna și scufunda navele,[32] după care ciclul este reluat de la capăt[6][9][62] cu o forță însă mai mică.[32] Credința populară a succesiunii ritmice a valurilor exista încă la popoarele străvechi: grecii antici credeau că valul cel mai puternic era al treilea, iar romanii, al zecelea.[6][47] Această tradiție a fost menționată, printre alții, de poetul rus Aleksandr Odoevski⁠(d) (1802–1839) – pe care Aivazovski îl întâlnise în tinerețe printre decembriștii exilați cu ocazia călătoriei sale în Caucaz – în poezia „Mesaj către tatăl meu” (Послание отцу), în care crease o imagine metaforică a celui de-al nouălea val: „... Un vârtej m-a dus prin țări străine/Și mi-a aruncat pe al nouălea val/Barca mea, alunecând fără cârmă...”,[6] precum și de poetul englez Alfred Tennyson (1809–1892) în poezia „The Coming of Arthur” din ciclul Idylls of the King⁠(d) (1859) și de fizicianul irlandez George Gabriel Stokes (1819–1903).[62]

Contemporanii lui Aivazovski au fost uimiți de coloritul viu și strălucitor al acestei picturi și au contribuit la popularizarea operei de artă.[65] Potrivit martorilor, lumina care se revarsă de pe pânza acestei picturi l-a impresionat puternic pe pictorul Ilia Repin, care, atunci când a intrat pe ușa studioului, a fost nevoit să-și micșoreze ochii deoarece a simțit că razele de soare îl orbeau.[30][66] În 1857 Aivazovski a realizat o copie a picturii de dimensiuni mai mici (28x42,2 cm), care este păstrată în prezent la Muzeul de Artă de Stat al ținutului Altai⁠(d) din orașul Barnaul.[67][68] Acea replică a fost prezentată la expozițiile „Valurile Mării Negre: Aivazovski și alții...” (Волны Черного моря: Айвазовский и не только) din perioada 28 iunie – 3 septembrie 2017[69] și „Aivazovski: Pe creasta unui val” (Айвазовский: на гребне волны) din perioada 15 noiembrie 2019 – 19 ianuarie 2020.[70]

Expunere

Țarul Nicolae I (1825–1855), care era unul dintre patronii principali ai artistului, a achiziționat Al nouălea val,[10][47][71][72] alături de alte cinci picturi, cu ocazia unei expoziții, în care au fost prezentate nouă picturi ale lui Aivazovski.[71] Potrivit unor martori, suveranul afirmase anterior că „orice va picta Aivazovski, voi cumpăra”.[71] Printre cei interesați să achiziționeze tabloul s-a aflat și renumitul colecționar Pavel Tretiakov, posesorul unei vaste colecții (care va constitui ulterior baza colecției Galeriei Tretiakov).[10][47] Pictura a fost expusă inițial în Muzeul Ermitaj din Palatul de Iarnă[10][24][35] și a fost văzută acolo de scriitorul englez Lewis Carroll (1832–1898), care a călătorit în Rusia în perioada iulie–septembrie 1867, a vizitat Ermitajul la 21 august 1867 și a consemnat următoarele în jurnalul său (The Russian Journal):

Dar poate cea mai izbitoare dintre toate picturile rusești este un peisaj marin, achiziționat recent și încă nenumerotat; acesta înfățișează o furtună: în prim-plan plutește catargul unei nave naufragiate, cu câțiva membri ai echipajului supraviețuitori agățați de el; în spate, valurile se înalță ca niște munți, vârfurile lor spărgându-se în fântâni arteziene de stropi sub loviturile furioase ale vântului, în timp ce soarele strălucește jos prin crestele mai înalte cu o lumină verde palidă, destul de înșelătoare, prin faptul că pare să treacă prin apă.
Am văzut încercări de a reproduce acest efect în alte picturi, dar nimeni nu a reușit să o facă cu o asemenea perfecțiune. (Jurnalul rus, 1867)[73][74]

Noul țar Nicolae al II-lea, succesorul lui Alexandru al III-lea (1881–1894), care nu a arătat același interes față de operele lui Aivazovski ca ultimii trei predecesori ai săi,[75] a transferat această pictură în 1897 la Muzeul Rus din Sankt Petersburg,[24][33][35] care fusese înființat în 1895[24][35] în Palatul Mihailovski⁠(d) al marilor duci ruși.[76] Al nouălea val a devenit una dintre primele exponate ale Muzeului Rus[24] și se află expusă acolo acum[9][24][26][77] în Sala 14, alături de alte picturi ale lui Aivazovski[76] (precum Valul)[76][78] și de picturi ale lui Karl Briullov⁠(d).[76] Criticii de artă o consideră o adevărată capodoperă.[7][10][15][18][21]

În scopul celebrării celei de-a 200-a aniversări a nașterii artistului, Galeria Tretiakov din Moscova a organizat o expoziție a operelor lui Ivan Aivazovski,[10][51][66][79][80][81][82][83] care a avut loc în perioada 29 iulie[51][66][79][80][81][82] – 20 noiembrie 2016[10][66][79][81][82][83] și în cadrul căreia au fost expuse 120 de picturi și 55 de lucrări grafice[66][80] provenite de la 16 muzee[82] (după altă sursă, 17 muzee) și din șase colecții particulare,[10][84] printre care Al nouălea val (1850), Curcubeul (1873), Marea Neagră (1881) și Valul (1889), precum și pictura de mari dimensiuni Pe țărmurile Caucazului (1885), care nu mai fusese expusă până atunci.[10][66][79][80][82] Expoziția de la Moscova a fost vizitată în primele 11 zile de 54.000 de persoane[10] și a atras până la sfârșitul ei un număr de aproximativ 800.000 de vizitatori, doborând astfel toate recordurile de prezență din Rusia.[84] Potrivit Antoninei Poluleah, curator-șef al Galeriei de Artă din Smolensk⁠(d),[84] cel mai mare interes în rândul privitorilor a fost stârnit de picturile Al nouălea val și Convoi de iarnă pe drum.[84][85]

Importanța picturii

Al nouălea val a devenit o imagine arhetipală a picturii lui Aivazovski[25] și a fost inclusă în anul 2015 pe lista celor mai bune 10 picturi marine, care a fost întocmită de prestigiosul blog internațional de artă The Creative Business, fondat de un grup de fotografi și experți în artă din Europa și Statele Unite ale Americii.[86] Printre celelalte picturi incluse în acea listă se află Marea furtunoasă (1626) a lui Abraham Willaerts⁠(d), Marele val de la Kanagawa (1829–1832) a lui Hokusai, Furtună de zăpadă⁠(d) (1842) a lui William Turner, Mare furtunoasă la Étretat (1883) a lui Claude Monet și alte lucrări.[86] Istoricul de artă rus Nikolai Barsamov, director al Galeriei de Artă „I.K. Aivazovski”⁠(d) din Feodosia (1923–1962), o considera „excepțională prin intensitatea efectului”.[1]

Reprezentări artistice

Poșta Sovietică a emis în anul 1950 o serie de trei timbre dedicate lui Aivazovski, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea artistului: un timbru cu pictura Marea Neagră (cu valoarea nominală de 40 de copeici), un timbru cu pictura Al nouălea val (cu valoarea nominală de 50 de copeici) și un timbru cu un portret din tinerețe al lui Aivazovski, realizat în 1841 de Aleksei Tîranov (cu valoarea nominală de 1 rublă), care au numerele 1584, 1585 și 1586 în catalogul lui V. Iu. Soloviov.[19][87][88] Timbrul cu pictura Al nouălea val din seria 50 лет со дня смерти художника И.К. Айвазовского a fost realizat de artistul N. Termorukov și a fost emis în 500.000 de exemplare.[88][89] Dr. Ingert Kuzych, un renumit filatelist ucraineano-american și specialist în istoria filateliei din Ucraina, preciza într-un articol dedicat reprezentării filatelice a picturilor lui Aivazovski că „din păcate, tehnologia sovietică de tipărire a acelei vremi nu scoate în evidență grandoarea acestei picturi” deoarece „nu numai că detaliile sunt greu de distins, dar și culorile sunt distorsionate”.[19] Pictura Al nouălea val a fost reprezentată, de asemenea, pe un timbru rusesc, cu valoarea nominală de 1,50 ruble,[19][90] care a fost emis la 17 martie 1998, cu ocazia aniversării a 100 de ani de existență a Muzeului Rus de Stat din Sankt Petersburg.[90] Designul acestui timbru a fost realizat de artistul A. Jarov.[90]

Poșta Armeană a emis la 6 noiembrie 2017, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Aivazovski, o coliță cu 5 timbre dedicate lui Aivazovski: un timbru cu un autoportret din 1874 al lui Aivazovski (cu valoarea nominală de 170 de drami), un timbru cu pictura Coborârea lui Noe de pe Muntele Ararat (cu valoarea nominală de 220 de drami), un timbru cu pictura Vizita lui Byron la mechitariștii de pe insula San Lazzaro (cu valoarea nominală de 230 de drami), un timbru cu pictura Țărmul Mării Mediterane (cu valoarea nominală de 380 de drami) și un timbru cu pictura Al nouălea val (cu valoarea nominală de 450 de drami).[91][92] Designul acestor timbre din 2007 a fost conceput de artiștii armeni Anna Abgarian și Harutiun Samuelian.[92]

Cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Aivazovski, Banca Centrală a Armeniei a pus în circulație pe 16 ianuarie 2017 o monedă comemorativă din aur, cu valoarea nominală de 10.000 de drami și greutatea de 8,6 grame și într-un tiraj de 10.000 de bucăți, ce conținea pe avers un fragment din pictura Al nouălea val (1850) și pe revers un portret al pictorului.[93] Moneda a fost proiectată de pictorul Haroutiun Samuelian⁠(d) și a fost bătută de Monetăria Lituaniană⁠(d).[93] De asemenea, Banca Centrală a Rusiei a emis pe 5 iulie 2017 o monedă comemorativă din argint, cu valoarea nominală de 2 ruble și greutatea de 15,55 de grame și într-un tiraj de 3.000 de bucăți, ce conținea pe avers o imagine în relief a stemei Federației Ruse și pe revers o imagine în relief a portretului lui Aivazovski pe fundalul picturii Al nouălea val, gravate cu laser.[94][95][96] Moneda a fost proiectată de artiștii E.V. Kramskoi (avers) și A.D. Șceablîkin (revers), iar sculpturile în relief au fost realizate de artiștii A.A. Dolgopolova (avers) și F.S. Andronov (revers), și a fost bătută de Monetăria din Sankt Petersburg⁠(d).[94][96]

Influențe în alte medii

Tânărul compozitor american Nick DiBerardino⁠(d) a compus o piesă muzicală clasică intitulată The Ninth Wave („Al nouălea val”),[97][98] care a fost inspirată de pictura omonimă a artistului rus Ivan Aivazovski.[97] Piesa, ce conține „armonii lente și ambigue”[99] și are o durată de 11 minute,[99][100] a fost interpretată în premieră mondială[99] pe 6 mai 2010 la Richardson Auditorium de Ansamblul de suflători al Universității Princeton (Princeton University Wind Ensemble),[99][100] sub conducerea dirijorului Robert Gravener.[100]

Menționări culturale

O menționare a acestei picturi apare în povestirea „Crucea Sudului” din volumul Povestiri despre oameni obișnuiți (Editura Polirom, Iași, 2022) al scriitorului român Varujan Vosganian, în care unul din personaje, Svetlana, compară spaima provocată de pandemia de COVID-19 cu starea de așteptare a morții de către naufragiații din tabloul lui Aivazovski: „Bunica are în casă un tablou, îi zice Al nouălea val, de Aivazovski. Niște oameni, pe un fel de plută, își așteaptă moartea, văzînd cum vine valul care o să-i înghită. Pentru mine moartea e un fel de al nouălea val.” (p. 19).[101]

Notă explicativă

  1. ↑ Într-un articol autobiografic al lui Aivazovski, care a fost publicat în 1881 în ziarul Русская старина⁠(d) din Sankt Petersburg, pictura Al nouălea val este datată eronat în 1848, această inexactitate explicându-se prin trecerea mai multor ani de la acel eveniment și prin confuzia artistului în vârstă. Inexactitatea a fost preluată și în alte surse. Vezi explicația lui Nikolai Barsamov în Н.C. Барсамов [N.S. Barsamov], „VI. Снова в Феодосии. Страница 7 Arhivat în 27 mai 2018, la Wayback Machine.”, în Иван Константинович Айвазовский 1817–1900, Искусство, Moscova, 1962.
Note și surse

Note

  1. 1 2 N. Barsamov (1960). Aivazovski. Tradus de S. Alterescu. București: ESPLA – Cartea Rusă. p. 17.
  2. ↑ A.I. Burov (mai 1954), „Despre specificul conținutului și formei în artă”, Viața Romînească, București, anul VII (5), p. 236, accesat în 25 aprilie 2026
  3. ↑ Vasili Meșkov (22 martie 1958), „Muzeul Rus de Stat”, Magazin, București, anul II (24), pp. 1 și 3, accesat în 25 aprilie 2026
  4. ↑ *** (14 mai 1960), „Patru mari pictori ruși”, Flacăra, București, anul IX (19 (259)), pp. 11 și 13, accesat în 25 aprilie 2026
  5. ↑ Fl. Postolache (23 iulie 1967), „Marile aniversări: Ivan Konstantinovici Aivazovschi”, Dobrogea nouă, Constanța, anul XX (5893), p. 2, accesat în 25 aprilie 2026
  6. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Н.C. Барсамов [N.S. Barsamov] (1962). „VI. Снова в Феодосии. Страница 5”. Иван Константинович Айвазовский 1817–1900. Moscova: Искусство. Arhivat din original la 27 mai 2018. Accesat în 23 ianuarie 2026.
  7. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 „Картина «Девятый вал», Иван Айвазовский”, Проект СПбГид.рф (Proiectul SPbGid.rf), Sankt Petersburg, accesat în 28 decembrie 2025
  8. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 „Семь знаменитых картин Айвазовского” [Șapte picturi celebre de Aivazovski], Комсомольская правда, 28 iulie 2013, arhivat din original la 19 martie 2014, accesat în 3 ianuarie 2026
  9. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 „Ivan Aivazovsky”. The Art Story. 2019. Arhivat din original la 13 martie 2022. Accesat în 11 ianuarie 2026.
  10. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Елена Яковлева [Elena Iakovleva] (12 august 2016), „Страсти по морю. Что смотреть на выставке Айвазовского в Третьяковке” [Pasiuni pentru mare: Ce să vezi la expoziția Aivazovski de la Galeria Tretiakov], Аргументы и Факты (AiF), accesat în 20 ianuarie 2026
  11. 1 2 3 4 5 6 7 Աղասյան Ա., Վ. [Ararat Aghassian] (2017). „Ծովով հափշտակվածը, Հովհաննես Այվազովսկի, Արարատ Աղասյան” [Cel care a fost vrăjit de mare. Hovhannes Ayvazovsky (la 200 de ani de la naștere)] (PDF). ՇԱԿՈՒՅԹ ԵՎ ԱՐՎԵՍՏԱԳԻՏՈՒԹՅՈՒՆ. p. 324. Arhivat din original (PDF) la 12 iulie 2018. Accesat în 11 august 2018.
  12. 1 2 3 4 „Кораблекрушение в стакане. Как "продали" картину Айвазовского из музея” [O navă naufragiată într-un pahar. Cum a fost «vândută» o pictură a lui Aivazovski dintr-un muzeu]. Новое Время. 18 iunie 2016. Accesat în 7 mai 2026.
  13. 1 2 Gabriel Antonie Lazarovici (30 iulie 2023), „Pe urmele lui Hovhannes Aivazovski în România”, Ararat, București, accesat în 28 aprilie 2026
  14. 1 2 „Ivan Aivazovsky Art”. moodbook.com. Arhivat din original la 27 septembrie 2007. Accesat în 7 august 2007.
  15. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 „Ivan Aivazovsky • The Ninth Wave”, theArtWolf, 16 septembrie 2006, accesat în 28 decembrie 2025
  16. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 „The Ninth Wave – Ivan Aivazovsky”. Государственный Эрмитаж. Arhivat din original la 4 noiembrie 2013. Accesat în 28 decembrie 2025.
  17. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 The Coming of Age of Russian Art: First Half of the 19th Century [Maturizarea artei rusești: Prima jumătate a secolului al XIX-lea], The Guggenheim Museums and Foundation, arhivat din original la 11 octombrie 2017, accesat în 3 ianuarie 2026
  18. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 Ilaria Righetto (2014). Identità e integrazione: il caso del pittore armeno-russo I.K. Ajvazovskij (Tesi di Laurea – Corso di Laurea magistrale in Scienze del Linguaggio) (PDF). Veneția: Università Ca' Foscari. pp. 126–127. Arhivat din original (PDF) la 21 august 2016.
  19. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Ingert Kuzych (6 august 2000), „Painting up a storm: Ivan Aivazovsky” (PDF), The Ukrainian Weekly, anul LXIII (32), p. 11, accesat în 14 ianuarie 2026
  20. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 „Ivan Konstantinovich Aivazovsky – The Ninth Wave”, WahooArt, accesat în 24 martie 2026
  21. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 „Девятый вал”. See-art.ru (Айвазовский Иван Константинович. Сайт о жизни и творчестве художника). 23 septembrie 2008. Arhivat din original la 6 februarie 2020. Accesat în 1 februarie 2026.
  22. 1 2 3 4 5 6 7 8 Աղասյան Ա., Վ. [Ararat Aghassian] (2017). „Ծովով հափշտակվածը, Հովհաննես Այվազովսկի, Արարատ Աղասյան” [Cel care a fost vrăjit de mare. Hovhannes Ayvazovsky (la 200 de ani de la naștere)] (PDF). ՇԱԿՈՒՅԹ ԵՎ ԱՐՎԵՍՏԱԳԻՏՈՒԹՅՈՒՆ. p. 325. Arhivat din original (PDF) la 12 iulie 2018. Accesat în 11 august 2018.
  23. 1 2 Աղասյան Ա., Վ. [Ararat Aghassian] (2017). „Ծովով հափշտակվածը, Հովհաննես Այվազովսկի, Արարատ Աղասյան” [Cel care a fost vrăjit de mare. Hovhannes Ayvazovsky (la 200 de ani de la naștere)] (PDF). ՇԱԿՈՒՅԹ ԵՎ ԱՐՎԵՍՏԱԳԻՏՈՒԹՅՈՒՆ. p. 321. Arhivat din original (PDF) la 12 iulie 2018. Accesat în 11 august 2018.
  24. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 The Ninth Wave. 1850, Русский музей, accesat în 28 decembrie 2025
  25. 1 2 3 4 George Mitrevski. „Aivazovsky, I. K. The Ninth Wave. 1850”. Auburn University. Arhivat din original la 5 iulie 2015. Accesat în 10 decembrie 2013.
  26. 1 2 Пушкарева В. А. (red. resp.), ed. (1980). Государственный Русский музей. Живопись XVIII—начала XX в. Каталог. Л.: Аврора, Искусство. p. 22, кат. № 18.
  27. 1 2 М. С. Саргсян (2010). Жизнь великого мариниста. Иван Константинович Айвазовский. Tradus de Ерванд Барашьян. Феодосия – Москва – Коктебель. pp. 92–93. ISBN 978-966-290-222-8.
  28. 1 2 3 Лев Вагнер, Н. Григорович (1961), „Девятый вал”, Повесть о художнике Айвазовском, Сухуми: Абгосиздат, arhivat din original la 19 august 2014, accesat în 19 august 2014
  29. 1 2 3 4 5 Josh Coyne (16 februarie 2023), „Russian Marine Painter Ivan Aivazovsky Made Waves” [Pictorul marin rus Ivan Aivazovski a creat valuri], Art & Object, accesat în 3 ianuarie 2026
  30. 1 2 3 4 5 6 7 8 Ирина Говоруха [Irina Govoruha] (18 august 2024), „Иван Айвазовский: армянский галичанин с украинской душой”, Huxley, accesat în 24 martie 2026
  31. 1 2 3 4 Rosemary Pennington (5 ianuarie 2015), „Debating Globalization And The Ninth Wave”, Framing the Global, Indiana University Bloomington, arhivat din original la 13 septembrie 2017, accesat în 14 septembrie 2017
  32. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 „Ի՞նչը ոգեշնչեց Այվազովսկուն ստեղծել իր ամենահայտնի «9-րդ ալիք» կտավը” [Ce l-a inspirat pe Aivazovski să creeze cea mai faimoasă pictură a sa, «Al nouălea val»?], Iammedia.am, 2 mai 2020, accesat în 2 ianuarie 2026
  33. 1 2 3 4 5 6 7 8 В.Ю. Таранковский [V.Iu. Tarankovski]. „«9 вал» в Государственном Русском музее”. Portrets.ru. Accesat în 22 martie 2026.
  34. ↑ Н.C. Барсамов [N.S. Barsamov] (1962). „Заключение. Страница 2”. Иван Константинович Айвазовский 1817–1900. Moscova: Искусство. Arhivat din original la 23 aprilie 2017. Accesat în 23 ianuarie 2026.
  35. 1 2 3 4 5 6 7 8 „Государственный Русский музей. Живопись. Каталог. Санкт-Петербург. Palace Editions. 1998”. Проект Тезаурус. 9 septembrie 2014. Arhivat din original la 12 octombrie 2016. Accesat în 28 noiembrie 2016.
  36. ↑ Барсамов Н. С. [N.S. Barsamov] (1962). Иван Константинович Айвазовский. 1817—1900 (PDF). Москва [Moscova]: Государственное издательство Искусство. Accesat în 12 aprilie 2026.
  37. ↑ „Девятый вал”, Museum-Online, arhivat din original la 4 iunie 2012, accesat în 4 iunie 2012
  38. ↑ Աղասյան Ա., Վ. [Ararat Aghassian] (2017). „Ծովով հափշտակվածը, Հովհաննես Այվազովսկի, Արարատ Աղասյան” [Cel care a fost vrăjit de mare. Hovhannes Ayvazovsky (la 200 de ani de la naștere)] (PDF). ՇԱԿՈՒՅԹ ԵՎ ԱՐՎԵՍՏԱԳԻՏՈՒԹՅՈՒՆ. pp. 315–316. Arhivat din original (PDF) la 12 iulie 2018. Accesat în 11 august 2018.
  39. ↑ N. Barsamov (1960). Aivazovski. Tradus de S. Alterescu. București: ESPLA – Cartea Rusă. p. 6.
  40. 1 2 3 Ingert Kuzych (6 august 2000), „Painting up a storm: Ivan Aivazovsky” (PDF), The Ukrainian Weekly, anul LXIII (32), p. 10, accesat în 13 ianuarie 2026
  41. ↑ ポルドミンスキイ [Vladimir Poroedominski] (octombrie 2012). ロシア絵画の旅 はじまりはトレチャコフ美術館 [O călătorie prin pictura rusă: începând de la Galeria Tretiakov]. Tradus de 尾家順子 [Junko Oie]. 横浜市 [Yokohama]: Gunzosha⁠(d). p. 189. ISBN 978-4-903619-37-8.
  42. 1 2 Черное море (На Черном море начинает разыгрываться буря), Государственная Третьяковская галерея, accesat în 9 ianuarie 2026
  43. ↑ N. Barsamov (1960). Aivazovski. Tradus de S. Alterescu. București: ESPLA – Cartea Rusă. pp. 5–6, 14–16.
  44. ↑ N. Barsamov (1960). Aivazovski. Tradus de S. Alterescu. București: ESPLA – Cartea Rusă. p. 16.
  45. ↑ „И.К. Айвазовский. Черное море (На Черном море начинает разыгрываться буря). 1881”, Единой коллекции цифровых образовательных ресурсов, arhivat din original la 25 februarie 2020, accesat în 25 februarie 2020
  46. ↑ Աղասյան Ա., Վ. [Ararat Aghassian] (2017). „Ծովով հափշտակվածը, Հովհաննես Այվազովսկի, Արարատ Աղասյան” [Cel care a fost vrăjit de mare. Hovhannes Ayvazovsky (la 200 de ani de la naștere)] (PDF). ՇԱԿՈՒՅԹ ԵՎ ԱՐՎԵՍՏԱԳԻՏՈՒԹՅՈՒՆ. pp. 314–315. Arhivat din original (PDF) la 12 iulie 2018. Accesat în 11 august 2018.
  47. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 „Анализ и описание картины Айвазовского «Девятый вал»”, Музеи мира и картины известных художников, accesat în 28 februarie 2026
  48. ↑ Աղասյան Ա., Վ. [Ararat Aghassian] (2017). „Ծովով հափշտակվածը, Հովհաննես Այվազովսկի, Արարատ Աղասյան” [Cel care a fost vrăjit de mare. Hovhannes Ayvazovsky (la 200 de ani de la naștere)] (PDF). ՇԱԿՈՒՅԹ ԵՎ ԱՐՎԵՍՏԱԳԻՏՈՒԹՅՈՒՆ. p. 320. Arhivat din original (PDF) la 12 iulie 2018. Accesat în 11 august 2018.
  49. ↑ N. Barsamov (1960). Aivazovski. Tradus de S. Alterescu. București: ESPLA – Cartea Rusă. p. 14.
  50. ↑ „Ayvazovskiy (Gayvazovskiy), Ivan (Oganes) Konstantinovich”. Tretyakov Gallery. Arhivat din original la 6 septembrie 2015.
  51. 1 2 3 Галина Чурак [Galina Ciurak] (2016), „Художником «эллинского духа» – о выставке И.К. Айвазовского в Третьяковской галерее” [Un artist al „spiritului elen” – despre expoziția lui I.K. Aivazovski de la Galeria Tretiakov], Журнал «Третьяковская галерея» (4 (53)), accesat în 19 ianuarie 2026
  52. 1 2 „Barcos americanos en las cercanías de Gibraltar (Ivan Aivazovski, 1873)”, Cartoteca iluana (La Costa), Asociación CC Sierra Bermeja, 6 aprilie 2011, arhivat din original la 12 octombrie 2013, accesat în 12 octombrie 2013
  53. ↑ Н.C. Барсамов [N.S. Barsamov] (1962). „VI. Снова в Феодосии. Страница 1”. Иван Константинович Айвазовский 1817–1900. Moscova: Искусство. Arhivat din original la 27 mai 2018. Accesat în 23 ianuarie 2026.
  54. 1 2 3 Надежда Тулинова [Nadejda Tulinova] (13 mai 2018), „Айвазовский и его стихия”, Miasin, Армянская община в Беларуси [Comunitatea armeană din Belarus], accesat în 26 decembrie 2025
  55. ↑ „Картина «Волна», Иван Айвазовский”, Проект СПбГид.рф (Proiectul SPbGid.rf), Sankt Petersburg, accesat în 27 decembrie 2025
  56. 1 2 „«Ночь на острове Родос» Айвазовского выставлена в Национальном художественном музее” [«Noapte pe insula Rodos» a lui Aivazovski este expusă la Muzeul Național de Artă], Белорусские новости (Naviny.by), Minsk: БелаПАН, 6 ianuarie 2010, arhivat din original la 20 ianuarie 2010, accesat în 26 decembrie 2025
  57. 1 2 N. Barsamov (1960). Aivazovski. Tradus de S. Alterescu. București: ESPLA – Cartea Rusă. p. 22.
  58. ↑ N. Barsamov (1960). Aivazovski. Tradus de S. Alterescu. București: ESPLA – Cartea Rusă. pp. 22–23.
  59. ↑ Н.C. Барсамов [N.S. Barsamov] (1962). „VIII. Восьмидесятые годы. Страница 2”. Иван Константинович Айвазовский 1817–1900. Moscova: Искусство. Arhivat din original la 3 noiembrie 2016. Accesat în 25 ianuarie 2026.
  60. 1 2 Н.C. Барсамов [N.S. Barsamov] (1962). „X. Процесс работы, техника, материалы. Страница 6”. Иван Константинович Айвазовский 1817–1900. Moscova: Искусство. Arhivat din original la 30 octombrie 2016. Accesat în 23 ianuarie 2026.
  61. 1 2 M. Alberro (2005), „El paradigma céltico de las nueve olas” (PDF), Anuario Brigantino (28), pp. 47–64, accesat în 30 decembrie 2025
  62. 1 2 3 „Ninth wave theory”, Freaquewaves.blogspot.com, 22 august 2007, accesat în 29 decembrie 2025
  63. 1 2 „La Nona Onda, e il significato sacro del numero Nove :: Ynis Afallach Tuath :: Il Viaggio del Ramo d'Argento”, Ynis-afallach-tuath.com, 1 august 2010, accesat în 30 decembrie 2025
  64. ↑ Jesús Ademir Morales Rojas (11 mai 2011), „La simbología de los monstruos en el arte”, Arte by Suite101.net, arhivat din original la 19 aprilie 2012, accesat în 19 aprilie 2012
  65. ↑ N. Barsamov (1960). Aivazovski. Tradus de S. Alterescu. București: ESPLA – Cartea Rusă. p. 34.
  66. 1 2 3 4 5 6 Нина Катаева [Nina Kataeva] (31 iulie 2016), „Море Айвазовского”, Союзное Вече, accesat în 19 ianuarie 2026
  67. ↑ Айвазовский Девятый вал, Государственный художественный музей Алтайского края, accesat în 4 ianuarie 2026
  68. ↑ „Иван Константинович Айвазовский – Девятый вал. Этюд, 1857, 42×28 см: Описание произведения”, Artchive, accesat în 4 ianuarie 2026[nefuncțională – arhivă]
  69. ↑ „Айвазовский и не только”, Barnaul.org, arhivat din original la 18 ianuarie 2026, accesat în 4 ianuarie 2026
  70. ↑ „Показ фильма "Иван Константинович Айвазовский" из медиатеки Государственного Русского музея”, Виртуальный Pусский музей [Muzeul Virtual Rus], 15 noiembrie 2019, accesat în 4 ianuarie 2026
  71. 1 2 3 Константин Кудряшов [Konstantin Kudreașov] (3 august 2016), „Властелин морей. Почему картины Айвазовского нравятся всем” [Stăpânul mărilor: De ce toată lumea iubește picturile lui Aivazovski], Аргументы и Факты (AiF) (31 (1864)), accesat în 20 ianuarie 2026
  72. ↑ „(#23) Ivan Konstantinovich Aivazovsky, 1817–1900”. Sothebys. Accesat în 13 martie 2026.
  73. ↑ Ирина Санферова (22 aprilie 2021), „Льюис Кэрролл — о своей поездке в Россию”, Russia – England MCPU Portal, accesat în 4 ianuarie 2026
  74. ↑ Къара денъиз акъкъында энъ мешур ресим. «Девятый вал»: история одного шедевра, Крымский инженерно-педагогический университет имени Февзи Якубова, 15 ianuarie 2025, accesat în 4 ianuarie 2026
  75. ↑ Наталья Буянова [Natalia Buianova] (2016), „Великий маринист и царская семья” [Marele pictor marin și familia imperială], Журнал «Третьяковская галерея» (4 (53)), accesat în 29 ianuarie 2026
  76. 1 2 3 4 „Волна”. Виртуальный Pусский музей [Muzeul Virtual Rus]. Arhivat din original la 20 noiembrie 2023. Accesat în 20 noiembrie 2023.
  77. ↑ „10 masterpieces in the Tretyakov Gallery that you must see” [10 capodopere din Galeria Tretiakov pe care trebuie neapărat să le vezi], Russia Beyond, 11 ianuarie 2018, accesat în 19 ianuarie 2026
  78. ↑ Wave. 1889, Русский музей, accesat în 28 decembrie 2025
  79. 1 2 3 4 *** (5 februarie 2016). „Очередь на выставку Айвазовского может стать самой длинной в этом году” [Coada pentru expoziția Aivazovski ar putea fi cea mai lungă din acest an]. Москва 24 [M24]. Москва Медиа. Accesat în 10 ianuarie 2026.
  80. 1 2 3 4 Мария Михайлова [Maria Mihailova] (27 iulie 2016), „Опять «Девятый вал»?” [«Al nouălea val» din nou?], Новые Известия, arhivat din original la 11 august 2022, accesat în 11 august 2022
  81. 1 2 3 Ирина Мустафина [Irina Mustafina], Алина Иванова-Скрябина [Alina Ivanova-Skreabina] (25 mai 2016), „Айвазовский замахнется на Серова”, Союзное Вече, accesat în 19 ianuarie 2026
  82. 1 2 3 4 5 „Третьяковская галерея открывает выставку Айвазовского” [Galeria Tretiakov deschide o expoziție cu lucrările lui Aivazovski], Союзное Вече, 28 iulie 2016, accesat în 19 ianuarie 2026
  83. 1 2 Анастасия Петракова [Anastasia Petrakova] (15 august 2016). „Страсти по Айвазовскому”. Рабочий путь. Смоленск [Smolensk]. Accesat în 14 martie 2019.
  84. 1 2 3 4 Вера Перельман [Vera Perelman] (6 decembrie 2016). „«Зимний обоз» вернулся в Смоленск из Третьяковки”. ГТРК «Смоленск». Arhivat din original la 15 iulie 2018. Accesat în 14 martie 2019.
  85. ↑ „Айвазовский и Лагорио, которых никто не видел”. SmolNews.ru. 25 aprilie 2018. Arhivat din original la 2 martie 2019. Accesat în 14 martie 2019.
  86. 1 2 „Aivazovsky's "Ninth Wave" included in list of 10 best marine paintings”, Armenpress, 21 iulie 2015, accesat în 2 ianuarie 2026
  87. ↑ „1584–1586. И. Айвазовский. 3 марки”, Markimira.ru, arhivat din original la 14 august 2020
  88. 1 2 „1950 «Девятый вал» (1850) из серии 50 лет со дня смерти художника И.К. Айвазовского (1817–1900)”, Stamps.ru, accesat în 4 ianuarie 2026
  89. ↑ „Девятый вал (1850)”, Markimira.ru, arhivat din original la 30 septembrie 2020
  90. 1 2 3 „100 лет Государственному Русскому музею”, Stamps.ru=, accesat în 14 ianuarie 2026
  91. ↑ „818-822 Hovhannes Aivazovsky 200th anniversary a single Souvenir Sheet of 5 stamps Scott #1117”, Armenian Stamps, accesat în 14 ianuarie 2026
  92. 1 2 „Armenia : Stamps (Series: Birth Bicentenary of Ivan Aivazovsky)”, Colnect.com, accesat în 14 ianuarie 2026
  93. 1 2 200th Birth Anniversary of Hovhannes Aivazovsky [A 200-a aniversare a nașterii lui Ivan Aivazovski], Central Bank of Armenia, accesat în 2 ianuarie 2026
  94. 1 2 „2 рубля 2017 года Айвазовский И.К., 200 лет со дня рождения”. Russian-money.ru. Деньги России. Accesat în 4 ianuarie 2026.
  95. ↑ „Серебряная монета России в честь Айвазовского”, Gold.ru, 10 iulie 2017, accesat în 4 ianuarie 2026
  96. 1 2 „Серебряная монета 2 рубля "К 200-летию со дня рождения И.К.Айвазовского", 15,55 гр., 201гр.,Ag”, Mosgoldenmoney.ru, Компания «Золотые деньги», accesat în 4 ianuarie 2026
  97. 1 2 Lisa Eikenburg (26 februarie 2018), Works by six-time Emmy Award winner Gary Kuo and guest conductors will be featured at Concert Band performance, State University of New York at Fredonia, accesat în 2 ianuarie 2026
  98. ↑ James Lomuscio (24 noiembrie 2010), „DiBerardino: The Road to a Rhodes Began in Westport”, WestportNow Media, accesat în 2 ianuarie 2026
  99. 1 2 3 4 „The Ninth Wave (2009) 11'”. nickdiberardino.com. Accesat în 2 ianuarie 2026.
  100. 1 2 3 „(Concert, 2010, May 06) (sound recording)”, Princeton University Library Catalog, 6 mai 2010, accesat în 2 ianuarie 2026
  101. ↑ Emanuela Ilie (decembrie 2022), „Povestiri despre anii molimei”, Convorbiri literare, Iași (12 (324)), p. 97, accesat în 27 aprilie 2026

Bibliografie

  • Пушкарева В. А. (red. resp.), ed. (1980). Государственный Русский музей. Живопись XVIII—начала XX в. Каталог. Ленинград: Аврора, Искусство. p. 22, кат. № 18.
  • 50 кратких биографий мастеров русского искусства. Ленинград: Аврора. 1971. pp. 99–103.