Abonează-te

Istorie

Județul Caraș-Severin: munții spectaculoși ai Banatului, leagănul industriei grele și comorile carstice ale Nerei

Date esențiale
Țară
 România
Regiuni
Vest
Populație (2021)
269,551 locuitori
Suprafață
8,514 km²
Atestare
1919
Fus orar
UTC+02:00

Caraș-Severin este un județ în regiunea Banat din România, ce are ca reședință orașul industrial Reșița. Situat în partea de sud-vest a României, județul Caraș-Severin are o suprafață de 8514 km2 (3,6% din suprafața țării, ocupă locul al treilea, ca mărime între județele țării) și cuprinde 2 municipii, 6 orașe, 69 de comune și un total de 287 de sate.

În plan european, județul face parte din Euroregiunea DKMT.

Relief

Din punct de vedere geografic, în județul Caraș-Severin se află toate cele trei trepte clasice, predominând însă relieful muntos care ocupă 65% din teritoriu, fiind reprezentat de Munții Banatului, Munții Țarcu, Munții Godeanu și Munții Cernei. De aceea el poate fi considerat ca fiind un județ de munte. Relieful muntos crește în altitudine de la vest spre est, culminând în Munții Godeanului, cu înălțimile lor de 1600-2200 m, se ridică cu mult deasupra părții sudice a Munților Poiana Ruscă și a Munților Semenic, Almăjului, Locvei, Aninei și Dognecei, care au înălțimi cuprinse între 600 și 1400 m. Acești munți sunt separați de culoarele depresionare Bistra și Timiș-Cerna. Spre vest se întind Dealurile Oraviței, Doclinului și Sacoș-Zagujeni, precum și o porțiune restrânsă a Câmpiei Banatului. Cea mai mică altitudine a județului se găsește în zona localității Drencova, fiind de cca. 76 m iar maximul se înregistrează în Vârful Gugu din munții Godeanu la 2.291 m.

Climă

Este de tip continental-moderat cu influențe mediteraneene pe timpul verii. Temperatura medie anuală variază în funcție de altitudine, înregistrându-se astfel 10-11 grade Celsius în zona deluroasă și de câmpie și 4-9 grade Celsius la munte. Precipitațiile cresc de la 700 mm/mp în zonele joase la 1400 mm/mp în Munții Țarcu și Godeanu.

Populație

Caraș - evoluția demografică

0100.000200.000300.000400.0001930195619772002populațiePopulația istorică din Caraș


Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Date istorice

  • 102 d Hr. este ridicat castrul roman Tibiscum
  • 1289 localitatea Caransebeș este atestată documentar sub numele de Opidum.
  • 1450 Caransebeșul se impune drept centru politic al Banatului de Severin.
  • 1718 în urma Păcii de la Passarowitz, Banatul intră sub ocupația Imperiului Habsburgic.
  • 1719 la Bocșa ia ființă uzina de mașini agricole și totodată este pus în funcțiune primul furnal de pe teritoriul României de azi
  • 1769 se deschid uzinele metalurgice la Reșița
  • 1783 orașul Caransebeș devine reședință a Episcopiei Ortodoxe Române.
  • 1817 la Oravița se inaugurează primul teatru zidit din sud-estul Europei.
  • 1872 a fost construită prima locomotivă cu abur la Reșița.

Limite

Limitele județului Caraș-Severin sunt în cea mai mare parte conveționale. Se învecinează cu județele: Timiș în nord și nord-vest, Hunedoara și Gorj în est, Mehedinți în est și sud-est, iar Dunărea formează în partea de sud și sud-vest graniță cu Serbia.

Turism

Județul este bogat în stațiuni turistice, parcuri naturale și monumente de arhitectură. O parte din obiectivele turistice se află pe traseul Via Transilvanica, Caraș-Severinul fiind al doilea județ de pe ruta turistică.

Stațiuni

  • Băile Herculane - Una dintre cele mai vechi stațiuni din lume, a fost atestată documentar în 153 î.e.n. Pe lângă puterea tămăduitoare a apelor termale și a climatului specific, stațiunea reprezintă și punct de plecare spre Peștera Hoților, Cheile Domogledului, Grota Haiducilor, Cascada Cernei, Grota cu aburi.
  • Trei Ape - Stațiune turistică cu lac de acumulare situat la sud de satul Brebu Nou. De la baza acestui lac izvorăște râul Timiș. Adună apele pâraielor Brebu, Grădiște și Semenic, iar apa de deversare din lac împreună cu izvorul de la baza acestuia formează un pârâu ce a fost amintit mai devreme, respectiv Timiș.
  • Semenic - 10 km de la Văliug, stațiune turistică cu pârtii de schi pentru începători.
  • Crivaia - de la Văliug încă 5 km, la extremitatea sudică a acestuia, într-o frumoasă poiană străbătută de apa râului Bârzava.

Parcuri naționale și naturale

  • Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița
  • Parcul Național Semenic - Cheile Carașului
  • Parcul Național Domogled - Valea Cernei
  • Parcul Natural Porțile de Fier
  • Situl Natura 2000 Munții Țarcu

Arii protejate

  • Izvorul Bigăr
  • Bârzavița
  • Peștera Comarnic
  • Fâneața cu narcise Zervești
  • Pădurea Ezerișel
  • Valea Grețca
  • Cheile Gârliștei
  • Peștera Popovăț
  • Cheile Rudăriei
  • Cheile Șușarei

Vestigii și monumente de arhitectură

  • Ruinele Cetății feudale din Mehadia
  • Teatrul vechi din Oravița
  • Cetatea Cuiești, Bocșa
  • Castrul roman Centum Putei, Surduc-Banat
  • Statuia lui Hercule și Complexul balnear
  • Ruinele Cetății Carașova
  • Drumul poștalion roman care traversează dealuriile dinspre Oravița respectiv Dunăre.
  • Ruinele Cetății Dragomireana situată în apropierea comunei Dalboșeț

Stema județului

A fost adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 684 din 30 septembrie 1998 și publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 15 octombrie 1998.

Stema este compusă dintr-un scut albastru în care se află un legionar roman care poartă în mâna dreaptă scutul cu inițialele VRR (Virtus Romana Rediviva), iar cu mâna stângă sprijinind sulița, toate de argint. Personajul este flancat de câte un ecuson roșu de dimensiuni mai mici, încărcat, cel din dreapta, cu o albină de aur, cel din stânga, cu două ciocane încrucișate, suprapuse peste o roată dințată, ambele din același metal. La baza scutului este reprezentat un pod negru, cu două bolte plutind peste valuri naturale.

Legionarul roman și podul amintesc de intensul proces de romanizare care s-a desfășurat în antichitate în această zonă. Deviza Virtus Romana Rediviva amintește de vitejia ostașilor regimentului de graniță din Banat. Albina evocă tradiționala activitate a locuitorilor, apicultura. Cele două ciocane încrucișate sunt un străvechi simbol al mineritului. Roata dințată evocă activitățile economice specifice zonei și evidențiază rolul important pe care l-au avut odinioară industria extractivă și metalurgică.

Diviziuni administrative

Județul este format din 77 unități administrativ-teritoriale: 2 municipii, 6 orașe și 69 de comune. Lista de mai jos conține unitățile administrativ-teritoriale din județul Caraș-Severin.

Diviziuni administrative80 rânduri · 5 coloane

Glisează pentru a vedea toate coloanele.

StemăNumeTip de localitatePopulațieImagine
Caransebeșmunicipiu21.714
Reșițamunicipiu reședință de județ58.393
Aninaoraș5.521
Bocșaoraș12.949
Băile Herculaneoraș3.787
Moldova Nouăoraș9.278
Oravițaoraș9.346
Oțelu Roșuoraș8.497
Armenișcomună2.057
Berliștecomună1.003
Berzascacomună2.132
Berzoviacomună3.247
Bolvașnițacomună1.286
Bozovicicomună2.506
Brebucomună999
Brebu Noucomună166
Buchincomună1.594
Bucoșnițacomună2.642
Băniacomună1.480
Băuțarcomună2.229
Carașovacomună2.529
Ciclova Românăcomună1.592
Ciuchicicomună1.019
Ciudanovițacomună444
Constantin Daicoviciucomună2.649
Copăcelecomună865
Corneacomună1.556
Cornerevacomună2.707
Coroninicomună1.514
Cărbunaricomună785
Dalboșețcomună1.364
Doclincomună1.522
Dogneceacomună1.768
Domașneacomună1.053
Eftimie Murgucomună1.296
Ezerișcomună1.505
Foroticcomună1.488
Fârliugcomună1.736
Glimbocacomună1.626
Goruiacomună660
Grădinaricomună1.764
Gârniccomună975
Iablanițacomună1.880
Luncavițacomună2.142
Lupaccomună2.423
Lăpușnicelcomună771
Lăpușnicu Marecomună1.427
Margacomună900
Mehadiacomună3.512
Mehadicacomună601
Măurenicomună2.556
Naidășcomună944
Obrejacomună3.239
Ocna de Fiercomună569
Pojejenacomună2.488
Prigorcomună2.078
Păltinișcomună2.145
Ramnacomună1.399
Rusca Montanăcomună1.530
Răcășdiacomună1.930
Sacucomună1.443
Sasca Montanăcomună1.292
Sichevițacomună1.891
Slatina-Timișcomună2.682
Socolcomună1.602
Teregovacomună3.446
Ticvaniu Marecomună1.844
Toplețcomună2.246
Turnu Ruienicomună3.131
Târnovacomună1.499
Vermeșcomună1.438
Vranicomună1.007
Văliugcomună643
Vărădiacomună1.364
Zorlențu Marecomună873
Zăvoicomună3.514
Șopotu Noucomună896

Politică și administrație

Județul Caraș-Severin este administrat de un consiliu județean format din 30 consilieri. În urma alegerilor locale din 2024, consiliul este prezidat de Silviu Hurduzeu de la PSD, iar componența politică a Consiliului este următoarea:[1]

Politică și administrație4 rânduri · 17 coloane

Glisează pentru a vedea toate coloanele.

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat14              
Partidul Național Liberal12              
Alianța pentru Unirea Românilor4