Timp de secole, flacăra sa a fost prima și ultima viziune a Egiptului pentru nenumărați marinari. O coloană de lumină ce străpungea întunericul Mediteranei, Farul din Alexandria nu a fost doar o construcție utilitară, ci un simbol al ingenioziei umane, câștigându-și pe merit locul printre cele șapte minuni ale lumii antice.
Coastele joase și recifele ascunse făceau din apropierea de portul Alexandria o întreprindere periculoasă. Înainte de apariția farurilor, navigatorii se bazau pe focuri simple, aprinse pe înălțimi sau platforme rudimentare. Însă metropola egipteană, un centru vibrant al comerțului și culturii, necesita un ghid mult mai impunător. Soluția a fost ridicarea unei structuri fără precedent pe insula Pharos, un nume ce avea să devină sinonim cu însăși ideea de far în numeroase limbi. Cu o înălțime de peste 110 metri, a fost una dintre cele mai înalte clădiri create de om în antichitate.
| Informații esențiale | Detalii |
| 🏗️ Construit | Finalizat în jurul anului 280 î.Hr. |
| ✍️ Creatori | Probabil Sostratus din Cnidus, la ordinul lui Ptolemeu I Soter |
| 📍 Locație | Istmul Pharos, Alexandria, Egipt |
| 📏 Prezentare | Primul far cunoscut, cu o înălțime de aproximativ 110 metri |
| 💥 Distrugere | Cutremure succesive între anii 956 și 1323 d.Hr. |
Cine a construit Farul din Alexandria?
Fondată de Alexandru cel Mare în anul 332 î.Hr., Alexandria a devenit rapid o bază navală strategică. După moartea sa, generalul macedonean Ptolemeu I Soter a preluat controlul asupra Egiptului, fondând dinastia ptolemaică și stabilind noua capitală la Alexandria. Pentru a-și consolida puterea și a sublinia importanța portului, el a ordonat construcția unui far monumental.
Amplasat pe insula Pharos, conectată ulterior de continent printr-un dig, turnul domina orizontul. Deși originea numelui „Pharos” este necunoscută, acesta a devenit curând sinonim cu „far” în limba greacă. Geograful Strabon, în opera sa, descria locația strategică, conform The Collector: „Această extremitate a insulei este o stâncă, spălată de mare pe toate părțile, cu un turn pe ea cu același nume ca insula, construit admirabil din marmură albă, cu mai multe etaje.”
O minune a ingineriei
Construcția Farului a fost o realizare remarcabilă, la acea vreme singurele structuri mai înalte fiind piramidele din Giza. Proiectul este atribuit arhitectului și inginerului grec Sostratus din Cnidus, deși rolul său exact a fost contestat de-a lungul timpului. Se spune că Sostratus a studiat ani la rând mișcarea stelelor și curenții marini pentru a alege locația perfectă. Așa cum notează și Strabon, necesitatea unui reper vizibil era critică:
„Deoarece coasta de fiecare parte este joasă și fără porturi, cu recife și zone de apă puțin adâncă, era necesar un reper înalt și vizibil pentru a permite navigatorilor care veneau din marea liberă să-și îndrepte cursul exact către intrarea în port.”
Un detaliu fascinant despre Sostratus ne este oferit de satiristul Lucian din Samosata. Se pare că arhitectul și-a inscripționat numele pe piatra de temelie, acoperindu-l apoi cu un strat de tencuială pe care a fost gravat numele regelui Ptolemeu. Sostratus a intuit corect că, odată cu trecerea timpului, tencuiala se va eroda, dezvăluind posterității adevăratul creator al capodoperei.
De ce era atât de faimos?
Farul era o structură complexă, ridicată pe blocuri solide de calcar, gresie și granit. Includerea sa pe lista celor „Șapte Minuni ale Lumii Antice” este adesea atribuită scriitorilor Filon din Bizanț și Antipater din Sidon. Conform cercetărilor arheologului Hermann Thiersch, structura avea o bază pătrată și robustă, proiectată să reziste furiei valurilor. Deasupra acesteia se ridica o secțiune octogonală, încununată de un turn cilindric. În interior, o rampă în spirală permitea accesul către vârf, unde un foc uriaș ardea neîncetat pe timpul nopții.
Relatările antice sugerează că, pe timpul zilei, oglinzi din bronz lustruit reflectau lumina soarelui, semnalul luminos putând fi zărit de la peste 40 de kilometri distanță. Vârful era împodobit cu statui. Monedele romane indică o statuie gigantică, despre care se crede că l-a reprezentat, în diferite perioade, pe Alexandru cel Mare, Poseidon sau Ptolemeu I. La cele patru colțuri ale bazei se aflau patru statui mai mici, probabil ale lui Triton, fiul lui Poseidon. După cucerirea musulmană a Egiptului, aceste elemente decorative au fost înlăturate, iar în vârf a fost amenajată o mică moschee.
Proiectul a durat doisprezece ani și a costat peste 800 de talanți de argint, o sumă colosală. Farul a devenit un simbol al epocii elenistice, atrăgând călători din întreaga lume.
Cum a fost distrus?
Construit într-o zonă seismică activă, turnul a fost vulnerabil în fața cutremurelor. A suferit daune majore în 956 și 1303, iar un cutremur devastator în anul 1323 i-a pecetluit soarta, provocând prăbușirea finală. Până în anul 1477, când sultanul mameluc Qāʾit Bāy a ordonat construirea unei fortărețe pe ruinele sale, din mărețul far nu mai rămăsese decât o legendă.
Timp de secole, rămășițele sale s-au odihnit pe fundul mării. O expediție UNESCO din 1968 a redescoperit situl, dar explorarea a fost suspendată din cauza lipsei de expertiză în arheologia subacvatică. Abia în anul 1994, o echipă condusă de arheologul francez Jean-Yves Empereur a scos la lumină dovezi concrete: statui elenistice și numeroase blocuri de piatră. Această descoperire a convins guvernul egiptean să anuleze planurile de construcție a unui dig și să ia în considerare crearea unui parc arheologic subacvatic.
Legende și moștenire
Măreția Farului a dat naștere și la numeroase legende. O credință recentă, nefondată pe dovezi, susține că oglinzile sale puteau fi folosite ca o armă pentru a incendia navele inamice. Cronicarul al-Mas’udi din secolul al X-lea povestește cum un spion bizantin ar fi sabotat structura, subminându-i fundațiile în căutarea unei comori imaginare.
Chiar și dispărut, Farul din Alexandria dăinuie. Designul său în trei trepte a inspirat arhitectura minaretelor multor moschei egiptene, iar în locuri precum Abusir au fost ridicate construcții similare, numite tot „Far”, deși fără măreția originalului. Astăzi, turnul pierdut reprezintă un simbol puternic al măreției anilor elenistici și al importanței culturale a Alexandriei ca centru cosmopolit pentru filosofi și cărturari.
