Harry Houdini, magicianul care a sfidat moartea cu numerele sale periculoase

Magicianul Harry Houdini s-a făcut remarcat în special prin numerele sale spectaculoase şi periculoase de evadare. De la lanțuri și cătușe, până la cabluri și funii atârnate de zgârie nori, Houdini a impresionat lumea cu actele sale de magie care sfidau moartea. În cele din urmă, însă, marele iluzionist a trebuit să-și plătească datoria în fața vieții, sfârşitul fiindu-i adus chiar de una dintre reprezentaţiile sale mai puţin periculoase.

Harry Houdini s-a născut în data de 24 martie 1874, în Budapeste, Ungaria. Provenea dintr-o familie evreiască, numele său real fiind Erik Weisz. Tânărul Erik a emigrat alături de familia sa în Statele Unite ale Americii pe când avea patru ani. Tatăl său a devenit rabin într-o comunitate evreiască din Appleton. Numele său s-a transformat în Ehrich Weiss, după ce tatăl a primit cetățenia americană.

Houdini a fost nevoit să muncească încă din copilărie. Atunci a încercat și câteva numere de trapez, luându-și numele de „Enrich, prințul aerului”. 

După mai multe mutări, Weiss tatăl a ajuns împreună cu Ehrich la New York, unde au avut diferite locuri de muncă. Ehrich a început să fie interesat de memoriile magicianului francez Jean Eugene Robert-Houdin. A fost atât de tare impresionat de acesta, încât a mai adăugat un „i” lui Houdin și și-a creat numele de scenă, numindu-se Harry Houdini.

În anul 1891, a format o echipă care executa trucuri de magie cu cărți, împreună cu prietenul său Jacob Hyman. Trupa se numea „Frații Houdini”. Hyman a fost înlocuit de fratele lui Harry, Theodore, dar pentru o scurtă perioadă.

În anul 1893, Houdini a cunoscut-o pe Wilhelmina Beatrice Rahner, care a devenit asistenta lui. Astfel, „Frații Houdini” s-a transformat în „Houdinii”. În anul 1895, Bess, așa cum i se zicea lui Beatrice, a devenit soția lui Harry. Până la sfârșitul carierei, Bess a rămas asistenta acestuia. Tot în acestă perioadă, megicianul i-a provocat pe polițiștii unei secții, susținând că poate scăpa din cătușe și poate evada din celulă, lucru pe care l-a reuşit.

Anul 1898 i-a adus lui Houdini o dorinţă de a renunţa la carieră, părând să nu aibă prea mare succes. Dar un an mai târziu norocul i-a surâs atunci când l-a întâlnit Martin Beck. Acesta era un magnat al teatrelor de vaudeville, care a văzut potențialul de spectacol în numărul de evadare a lui Houdini.

Harry Houdini, faţă în faţă cu moartea

La începutul anului 1900, Harry Houdini a plecat într-un turneu în Europa, alături de soția lui, unde a continuat să pună la cale trucuri de iluzionism prin care înșela moartea. Următorii 5 ani cei doi şi-i vor petrece pe scenele bătrânului continent.

Cu timpul, datorită publicității, au venit angajamente din Franța, Olanda, Germania și Rusia. El și Bess au petrecut următorii cinci ani bucurându-se de succesul european. Pe măsură ce faima îi creștea, Houdini depășea toate recordurile de audiență în fiecare oraș, devenind cel mai bine plătit artist pe continent și în insulele britanice.

În probabil cel mai ciudat truc al său, Houdini a fost încătușat, înlănțuit și plasat în interiorul unui „monstru marin”. Aceasta era o carcasă a unei creaturi marine care a fost descrisă ca fiind ori o balenă, ori o broască țestoasă uriașă. Houdini a reușit să evadeze, afirmând mai târziu că aproape s-a sufocat din cauza fluidelor de îmbălsămare folosite pe creatură.

Unul dintre cele mai cunoscute trucuri ale lui Houdini era introducerea sa într-o ladă care era încuiată, legată cu sfoară, o greutate și apoi scufundată sub apă. Houdini trebuia să se elibereze din ladă și să iasă la suprafață, uneori chiar și cu lanțuri sau cătușe pe el. Iluzionistul a făcut acest truc în mai multe locuri, cum ar fi râul Detroit, portul New York sau portul Boston.

Lupta lui Harry Houdinii cu spiritismul

În anul 1920, după decesul mamei sale, Houdini și-a canalizat întreaga energie în încercarea sa de a demasca falșii clarvăzători sau mediumi. Vasta sa experiență în ceea ce privește numerele de magie i-a permis să demaște mulți escroci care reușiseră să păcălească până atunci oameni de știință și cercetători renumiți.

Mai mult decât atât, el a fost un membru al comitetului American Științific care oferea un premiu în bani oricărui medium care își putea demonstra clar abilitățile paranormale. Până la moartea sa, comitetul nu dăduse niciun premiu. Pe măsură ce faima sa de „vânător de fantome” creștea, el chiar începuse să se deghizeze și să participe la ședințe de spiritism, împreună cu un reporter și cu un ofițer de poliție. Probabil că cel mai faimos medium pe care l-a demascat a fost Mina Crandon, din Boston, care era cunoscută ca „Margery”.

Aceste activități l-au costat pe Houdini prietenia sa cu Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes. Doyle credea cu tărie în spiritism, deși Houdini insista asupra ideii ca mediile spiritiste că se folosesc de anumite trucuri. Acesta a fost convins că Houdini însuși poseda puteri supranaturale, o părere exprimată în cartea sa „Granița Necunoscutului”.

Se pare că Houdini nu a reușit să-l convingă că folosea doar elemente de scamatorie, în fața un public insuficient de antrenat ca să-și dea seama că era tras pe sfoară. Din această cauză, din prieteni, cei doi au ajuns să fie adversari în mod public.

Regele Cătuşelor

Unul dintre episoadele memorabile este acela din anul 1904 când a răspuns provocării ziarului londonez Daily Mirror de a scăpa din niște cătușe speciale. Ele fuseseră realizate pe o perioadă de cinci ani de către un lăcătuș. Houdini a cerut ca să-i fie desfăcute cătușele pentru a-și putea da haina jos, dar a fost refuzat. Atunci, cu un briceag pe care l-a ținut între dinți și-a tăiat haina.

La un moment dat, soția sa a urcat pe scenă și l-a sărutat. După aceea, Houdini s-a întors în spatele cortinei și după o oră și zece minute era liber. Se crede că Bess i-a dat prin sărutare cheia de la cătușe. Peste ani, Houdini a declarat că a fost cea mai dificilă evadare din cariera sa.

În Germania, a provocat multă vâlvă când a intrat în conflict cu forțele de poliție ale Kaiserului. Un polițist din Köln l-a acuzat de fraudă, iar Houdini i-a răspuns acuzându-l de calomie. La proces, Harry Houdini a trebuit să dezvăluie câteva dintre trucurile sale, dar acest lucru nu i-a dăunat imaginii. Din contră, faima sa a crescut și i-a fost confirmat renumele de „Regele Cătușelor”.

Întoarcerea în America

În anul 1905, Harry Houdini s-a reîntors în SUA, unde a înregistrat cele mai mari succese în perioada anilor 1907 – 1910. Notorietatea lui se datora faptului că mereu se reinventa și își schimba numerele, fapt ce surprindea și capta mereu publicul.

În anul 1912, a inventat numărul „Celula de tortură chinezească cu apă”. Houdini era scufundat cu capul în jos, într-un vas cu apă, în timp ce picioarele îi erau legate. O faţă a vasului era din sticlă, astfel că publicul putea să-l vadă pe Houdini. Dar evadarea nu putea fi urmărită de public, pentru că aşa cum se întâmpla în toate numerele lui, o cortină acoperea vasul.

Un truc de iluzionism foarte reuşit a fost atunci când a făcut să dispară un elefant cu tot cu dresorul lui de pe scena Hipodromului din New York. Alte numere memorabile au fost cele în care încerca să se elibereze dintr-o cămaşă de forţă, în timp ce era suspendat de glezne de la înălţimea unor macarale sau a unor clădiri înalte.

Tot în acestă categorie se încadrează şi spectacolele în care a fost îngropat de viu sub pământ, fără sicriu, sau scufundat cu un sicriu într-o piscină, dar mai ales momentul în care a fost legat într-o cămaşă de forţă, închis într-un sicriu sigilat şi apoi îngropat într-un rezervor cu nisip.

Din 1907 până la moartea sa a fost preşedinte al Societăţii Magicienilor Americani. A fost singurul magician care a fost ales în această funcţie timp de nouă ori, în timp ce alţii fuseseră votaţi doar pentru un mandat. A creat o reţea de legături între magicienii profesionişti şi cei amatori, care s-a transformat în cea mai mare mişcare cunoscută vreodată în acest domeniu.

Moartea lui Harry Houdini, un număr nereuşit

În data de 26 octombrie 1926, Harry Houdini a dat un spectacol la Princess Theater, din Montreal, Canada. Un student pe nume J. Gordon Whitehead i-a aplicat câteva lovituri în stomac pentru a testa duritatea muschilor magicianului. Această parte era una obişnuită în cadrul spectacolului, dar de data aceasta Houdini nu avusese timp să-şi pregătească muşchii stomacului înainte de a fi lovit. Deşi a simţit nişte dureri abdominale puternice, iluzionistul şi-a continuat reprezentaţia.

O zi mai târziu, Houdini a ajuns la Detroit, unde a fost diagnosticat cu apendicită acută, dar nu a vrut să primească îngrijiri medicale. Pe 24 octombrie a dat ultima sa reprezentaţie. După 24 de ore, iluzionistul a fost dus de urgenţă la spital. Apendicele i-a fost înlăturat, dar peritonita se extinsese deja.

Moartea lui Harry Houdini s-a produs în data de 31 octombrie 1926, chiar de Halloween. Marele iluzionist avea numai 52 de ani. Înmormântarea a avut loc într-un cimitir din Brooklyn pe care însuşi Houdini şi-l alesese. La funerarii au participat peste 2.000 de persoane. Slujba a fost efectuată de rabini, apoi a avut loc o ceromonie de rupere a baghetei, organizată de Societatea Magicienilor Americani.

Harry Houdini i-a promis soţiei sale că va găsi o cale să comunice cu ea din lumea de dincolo. De aceea, Bess a organizat timp de 10 ani şedinţe de spiritism în care spera că va reuşi să-l contacteze pe Harry, dar nu a reuşit acest lucru.

Până la urmă magicianul care a încercat să trişeze în jocul cu moartea nu a putut să câştige bătălia finală. Moartea şi-a cerut dreptul şi nu a izbutit nici să găsescă o cale de a trimite mesaje între cele două lumi. În cele din urmă, Harry Houdini a intrat în istorie ca fiind unul dintre cei mai mari iluzioniști ai tuturor timpurilor.