Hiperboreea, poporul perfect care a trăit pe teritoriul Traciei

Hiperboreea și hiperboreenii sunt subiecte fascinante, care au stârnit interesul multor cercetători, scriitori și mistici. Hiperboreea este numele dat de grecii antici unei țări mitice, situată dincolo de vântul nordic Boreas, unde soarele strălucea mereu și oamenii trăiau fericiți și virtuoși.

Hiperboreenii erau considerați un popor sfânt, care se închina lui Apolo, zeul Soarelui, și care trimitea daruri sacre la templele din Grecia. Ei erau descriși ca fiind înalți, blonzi, frumoși și curajoși, având abilități paranormale și o înțelepciune profundă.

Există mai multe teorii despre locația exactă a Hiperboreei, care variază de la insule din Oceanul Atlantic, până la Scandinavia, Siberia sau România. Unii autori au asociat Hiperboreea cu Atlantida, Thule, Shambala sau Eden, considerând-o o reminiscență a unei civilizații primordiale, care a dispărut în urma unui cataclism. Alții au văzut în Hiperboreea o sursă de inspirație pentru creații artistice, literare sau muzicale, care evocă frumusețea și misterul acestei lumi pierdute. Imaginea acestei ţări întruchipează în sine amintirea despre patria ancestrală a omenirii, unde exista o limbă comună şi de unde pornesc toate culturile.

Cum era viaţa în Hiperboreea

Țara hiperboreenilor, numită în greacă Hiperboreea – „dincolo de Boreas” – era una perfectă, în care tot timpul este vară, cu soarele strălucind douăzeci și patru de ore pe zi, iar pomii erau foarte roditori astfel încât produceau de două ori fructe pe an. Salvându-se de potopul cel mare, locuitorii acelei ţări minunate s-au imprastiat prin toată lumea, astfel luând naştere diverse popoare şi limbi. Amintirea despre această ţară necunoscută a rămas in fiecare cultură, chiar dacă este pomenită cu denumiri diferite.

În multe privinţe, soarta ei se aseamănă cu cea a Atlantidei: ambele sunt cuprinse de taină şi, conform legendelor, ambele au atins cel mai înalt nivel al civilizaţiei şi ambele au dispărut.

Hiperboreea este menționată pentru prima dată în secolul al VIII-lea î.Hr., în Ciclul Teban Epigonii și la Hesiod.

Unul dintre cei mai celebri hiperboreeni este Abaris, un preot al lui Apolo, care a călătorit prin Grecia în secolul al VI-lea î.Hr., purtând o săgeată de aur, simbolul zeului. Acesta avea puteri de vindecare, profeție și teleportare, și a fost întâlnit de Pitagora, care i-a dăruit săgeata.

Hiperboreenii aveau un cult dedicat lui Apolo Hiperboreul, care venea să locuiască în țara lor o dată la fiecare 19 ani, începând din echinocțiul de primăvară până la apariția Pleiadelor. Ei îl preamăreau pe zeu cu cântece și dansuri, și îi aduceau ofrande din spice de grâu și brânză. Aceste lucruri au fost descrise de marele Herodot.

În „Naturalis Historia”, Herodot menţionează: „După Munţii Riphei, de cealaltă parte a Aquilonului, locuieşte un popor fericit, hiperboreenii, care ajung să trăiască până la o vârstă înaintată şi sunt cunoscuţi pentru legendele lor minunate. Se crede că acolo se află dezlegarea tainelor lumii şi ultimele limite de rotaţie a astrelor. Soarele luminează acolo timp de jumătate de an, astrele răsar o singură dată pe an, când are loc solstiţiul de vară, şi apun doar la solstiţiul de iarnă. Această ţară se află toată in partea Soarelui, are o climă favorabilă şi este lipsită de orice vânt dăunător. Acolo, certurile şi bolile nu sunt cunoscute, locuitorii mor doar după ce duc o viaţă indestulată”.

Hiperboreea era descrisă ca o țară vastă și bogată, cu păduri, munți, râuri și lacuri. Ea avea un oraș mare, numit Arima, unde se afla un templu impresionant al lui Apolo, construit din aur și pietre prețioase. Aici s-ar fi născut Leto, mama lui Apolo și a Artemidei.

Hiperboreea şi dacii

Hiperboreenii erau considerați strămoșii unor popoare din Europa, cum ar fi sciții, celții, germanii sau dacii. Unii istorici și cercetători au susținut că Hiperboreea ar fi fost localizată pe teritoriul actual al României, în zona Carpaților, și că dacii ar fi moștenit tradițiile și credințele hiperboreene.

Şi filosoful român Vasile Lovinescu prezintă o viziune elaborată asupra mitului hiperporeenilor, în lucrarea sa „Dacia hiperboreeană”. Conform opiniei lui, poporul iniţiat al hiperboreenilor migrează în diferitele cicluri istorice, în zone geografice cu o semnificaţie sacră aparte. Una din etapele acestei migraţii a hiperboreenilor a fost în Dacia, iar tradiţia spirituală dacică este „urmaşa” culturii lor.

Oriunde s-ar afla Hiperboreea, ea este de negăsit, pentru că timpul a şters aproape toate urmele. Pe deasupra, savanţii nici nu reuşesc să constate care a fost motivul dispariţiei ei. Există o părere comună precum că soarta enigmaticei ţări a fost determinată de o catastrofă globală, acum 10-12.000 de ani, în urma căreia axa planetei s-a deplasat cu 15 grade.