Hirohito: împăratul care a stat 62 de ani pe tronul Japoniei

Hirohito a fost cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, având o domnie impresionantă care s-a întins pe o perioadă de 62 de ani. Tronul a fost preluat de fiul său, Akihito (născut la 29 aprilie 1901).

Hirohito s-a născut în Palatul Aoyama din Tokyo, fiind primul fiu al Prințului Moștenitor Yoshihito (viitorul Împărat Taishō) și al Prințesei Sadako (viitoarea Împărăteasă Teimei).

Conform tradiției, Hirohito a fost separat de părinții săi în copilărie. Împreună cu fratele său mai mic, Yasuhito (viitorul Prinț Chichibu), a fost crescut de un amiral pensionat, contele Kawamura Sumiyoshi, și de soția acestuia. Educația lui Hirohito a început la școala de băieți Gakushuin, unde a studiat între anii 1908 și 1914. Ulterior, a urmat cursurile institutului special pentru prinți moștenitori (Tōgū-gogakumonsho) din anul 1914 până în 1921.^[sursa]

Pregătirea sa militară a fost condusă de amiralul Heihachirō Tōgō, celebru pentru comanda sa în timpul războiului ruso-japonez. De la Shigetake Sugiura, Hirohito a învățat despre morală, filosofie și religie, iar Kurakichi Shiratori i-a oferit lecții de istorie. Cei trei mentori erau naționaliști fervenți și susținători ai unei monarhii divine, dar constituționale, inspirate de modelul domniei Împăratului Meiji.

La 30 iulie 1912, odată cu moartea bunicului său, Împăratul Meiji, tatăl lui Hirohito, Yoshihito, a urcat pe tron, iar Hirohito a devenit moștenitor al coroanei. A fost oficial investit cu titlul de Prinț Moștenitor pe 2 noiembrie 1916.

În anul 1921, Hirohito a efectuat un tur diplomatic de șase luni în Regatul Unit, Franța, Italia, Olanda și Belgia, devenind astfel primul prinț japonez care a călătorit în străinătate. La întoarcerea sa în Japonia, pe 29 noiembrie 1921, a preluat conducerea țării în numele tatălui său, care suferea de o boală mintală.

În calitate de regent, Hirohito s-a familiarizat cu rolul său prin îndeplinirea obligațiilor oficiale ale tatălui său: deschiderea sesiunilor anuale ale Dietei Imperiale, semnarea actelor legislative și decretelor, precum și realizarea ritualurilor Shintō.

În 1923, Hirohito a fost promovat la rangul de locotenent-colonel în armată și marină, iar doi ani mai târziu a avansat la rangul de colonel.

Hirohito a urcat pe tron, dar a fost acuzat că a încurajat derapajele totalitare

Pe 25 decembrie 1926, Hirohito a urcat pe tron, succedându-l pe tatăl său, Yoshihito, după moartea acestuia. Astfel, era Taishō a fost urmată de o nouă epocă, era Shōwa, cunoscută drept „Pacea Iluminată”.

În noiembrie 1928, succesiunea lui Hirohito a fost confirmată oficial prin ceremonia Sokui no rei, care simboliza atât „înscăunarea”, cât și „încoronarea” (Shōwa no tairei-shiki).

Prima parte a domniei lui Hirohito a fost marcată de eforturi pentru combaterea crizei economice și de o cursă intensă pentru înarmare, desfășurată prin mijloace legale și ilegale. Armata Imperială Japoneză și Marina Imperială Japoneză dețineau un drept de veto asupra formării cabinetelor încă din 1900. Între 1921 și 1944, Japonia a fost zguduită de nu mai puțin de 64 de incidente de violență politică.

Hirohito a fost aproape victima unui atentat pe 9 ianuarie 1932, când activistul pentru independența Coreei, Lee Bong-Chang, a aruncat o grenadă în Tokyo, încercând să-l asasineze.

Un alt eveniment notabil a fost asasinarea Prim-ministrului interimar Tsuyoshi Inukai, tot în 1932, un moment care a marcat sfârșitul controlului civil asupra armatei.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, adevărata putere în Japonia a fost deținută de generalul Hideki Tojo și de junta sa militară.

Istoricii sunt împărțiți în ceea ce privește rolul lui Hirohito în această perioadă. Unii susțin că împăratul a fost activ implicat în luarea deciziilor majore, susținând politica expansionistă și contribuind la derapajele totalitare. Alții, însă, consideră că Hirohito a fost doar o figură simbolică, o marionetă manipulată de liderii militari ai vremii.

După capitularea Japoniei

După capitularea Japoniei în august 1945, Hirohito și-a păstrat tronul, în timp ce mulți dintre liderii militari niponi au fost judecați pentru crime de război.

Pe 15 august 1945, Hirohito s-a adresat pentru prima dată națiunii prin intermediul radioului, cerând poporului japonez să „suporte insuportabilul” și să accepte depunerea armelor. Acest moment a marcat o schimbare istorică, fiind prima dată când vocea împăratului a fost auzită de supușii săi.

După război, Hirohito a promis cooperare deplină cu ocupantul american și s-a ținut de cuvânt. În următorii șase ani, Japonia a fost condusă de generalul Douglas MacArthur, comandantul Forțelor Aliate, care a implementat un amplu proces de reconstrucție și reforme democratice.

Rolul împăratului a fost redefinit în limitele stricte ale unei monarhii constituționale, iar Hirohito a renunțat oficial la statutul său tradițional de „divinitate întrupată”, declarându-și natura umană – o premieră în istoria Japoniei.

Hirohito a avut cea mai lungă domnie din istoria Japoniei, care a durat 62 de ani. Această epocă s-a încheiat odată cu moartea sa, din data de 7 ianuarie 1989, lăsând în urmă un capitol complex al istoriei japoneze, marcat de război, reconstrucție și transformare socială.