Insula Niihau, cunoscută şi ca „insula interzisă”, este o insulă exotică din Arhipelagul Hawaii care a fost cumpărată în anul 1864 de către o bogătașă scoțiană pe nume Elisabeth McHutchison Sinclair și a fost transmisă urmașilor săi prin moștenire.
Moştenitorii Elisabethei au decis să închidă accesul vizitatorilor pentru a păstra intacte vestigiile culturii indigene, precum și mediul natural sălbatic. Chiar și astăzi, proprietarii interzic accesul pe insulă, aceasta putând fi observată doar din elicoptere, avioane sau de pe bărci și vapoare. Din acest motiv, Niihau este cunoscută în întreaga lume ca „Insula Interzisă” (Forbidden Island).
Insula Niihau: insula interzisă, pe care turiştii nu au voie să o viziteze
Niihau este, de fapt, a șaptea insulă ca mărime din Arhipelagul Hawaii. Insula se află la 29 de kilometri vest de Insula Kauai, iar mica și nelocuita Insulă Lehua este situată la doar un kilometru nord de Niihau. „Insula Interzisă” are o lungime de 30 de kilometri și o lățime de 10 kilometri, cel mai înalt punct al său fiind Vârful Paniau, cu o altitudine de doar 390 de metri. Insula are origine vulcanică și o vechime de aproximativ 4,9 milioane de ani.[sursa]
Datorită proximității sale față de Kauai, o insulă mai mare și mult mai înaltă, care blochează în mare parte norii și precipitațiile, Niihau este o insulă relativ aridă, fiind afectată de-a lungul timpului de perioade de secetă. Marele explorator James Cook nota în jurnalul său de bord că Niihau fusese abandonată de locuitorii săi originari din cauza secetelor prelungite, aceștia fiind obligați să se refugieze pe Kauai pentru a scăpa de foamete.
Soarta insulei s-a schimbat în anul 1864, când Elizabeth McHutchison Sinclair a cumpărat-o de la regele hawaiian Kamehameha al V-lea pentru suma de 10.000 de dolari în aur. Până în anul 1875, populația insulei era formată din aproximativ 350 de hawaieni nativi care păstoreau circa 20.000 de oi.
Situația și statutul Insulei Niihau s-au schimbat radical în anul 1915, când Aubrey Robinson, nepotul bătrânei Sinclair, a decis să interzică accesul pe insulă pentru majoritatea vizitatorilor curioși. Această restricție este în vigoare și astăzi. Chiar și vizitele rudelor băștinașilor au loc doar cu permisiuni speciale. În prezent, insula este deținută de frații Bruce și Keith Robinson.
În ciuda izolării sale autoimpuse, insula a jucat un rol și în timpul atacului de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941, prin așa-numitul „Incident de la Niihau”, în care un avion militar japonez s-a prăbușit pe insulă, iar localnicii au reușit să captureze pilotul. Acesta a reușit să evadeze cu ajutorul unor rezidenți japonezi, dar a fost din nou prins de localnici, care l-au ucis.
Statutul său de izolare nu a împiedicat insula să dezvolte relații îndelungate cu marina militară a Statelor Unite. Această relație datează încă din anul 1924, când a fost construită prima bază militară mică pe insulă. În prezent, niciun soldat american nu mai staționează permanent pe Niihau, dar marina SUA folosește ocazional insula pentru antrenamente în operațiuni speciale. Niihau a atras și atenția președintelui american Franklin Delano Roosevelt, care, în anul 1944, intenționa să construiască aici sediul Națiunilor Unite.
Acest colţ de lume pur va rămâne în continuare un loc izolat și protejat, păstrându-și autenticitatea culturală și naturală.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: