Ionel Brătianu, omul care a condus România din umbră şi s-a iubit cu Regina Maria

În data de 24 noiembrie 1927 s-a stins din viață Ion I. C. Brătianu, cunoscut şi ca Ionel Brătianu, una dintre cele mai marcante figuri politice din istoria României. Fost prim-ministru, președinte al Partidului Național Liberal (PNL) din 1909 până la moarte și membru de onoare al Academiei Române, Brătianu este asociat cu realizări fundamentale pentru statul român: Unirea cea Mare din 1918, Constituția din 1923, introducerea votului universal și reforma agrară.

Născut în anul 20 august 1864, la Florica (județul Argeș), Ionel Brătianu a dominat scena politică timp de două decenii. Admirația și controversele l-au urmărit de-a lungul carierei, fiind supranumit „regele neîncoronat” pentru influența sa asupra regelui Ferdinand I și asupra direcției politice a României. Istoricii l-au numit „o adevărată școală politică” și l-au considerat cel mai important om de stat din istoria țării.

Ionel Brătianu: origini și formare

Ionel Brătianu, cum era numit de apropiați, era fiul lui Ion C. Brătianu, fondator al PNL, și al Piei Pleșoianu. De mic a fost expus responsabilităților politice: la doar 13 ani, și-a însoțit tatăl pe front în timpul Războiului de Independență. Absolvent al Colegiului „Sfântul Sava” din București, în anul 1882, și inginer format la prestigioase școli din Paris, a revenit în țară în anul 1889 pentru a lucra la construcția căii ferate Iași-Pașcani.^[sursa]

Pe plan personal, a avut o viață tumultuoasă. Prima sa soție, Maria Moruzi-Cuza, a fost văduva fiului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu care a avut un fiu, Gheorghe Ion. Ulterior, în anul 1907, s-a căsătorit cu Eliza Știrbei, după ce aceasta a divorțat de conservatorul Alexandru Marghiloman.

După moartea tatălui său, în 1891, Ionel Brătianu s-a implicat activ în viața partidului. Deși inițial conducerea PNL a fost preluată de unchiul său, Dimitrie C. Brătianu, și apoi de Dimitrie Alexandru Sturdza, tânărul liberal a devenit liderul unei grupări reformatoare din partid, susținută de influentul Eugeniu Carada, guvernator al Băncii Naționale. Această grupare, supranumită „Oculta”, vedea în Brătianu un viitor lider capabil să modernizeze societatea românească.

În anul 1909, Ionel Brătianu devine președintele PNL, iar din 1901 a ocupat mai multe funcții ministeriale, printre care și Ministerul Afacerilor Externe, unde s-a remarcat prin sprijinirea românilor din Transilvania și alte provincii istorice.

Un lider contestat și un atentat nereușit

Dominația sa politică a fost marcată de momente dramatice. În decembrie 1909, Brătianu a supraviețuit unui atentat comis de un muncitor C.F.R., Gheorghe Stoenescu, care l-a împușcat, acuzându-l de scumpirea traiului zilnic. Incidentul a consolidat însă poziția liderului liberal, care pleda pentru reformele agrară și electorală, împotriva opoziției conservatoare.

De cinci ori prim-ministru al României, Ion I. C. Brătianu a condus țara în momente critice, precum intrarea în Primul Război Mondial și retragerea în Moldova. A jucat un rol esențial la Conferința de Pace de la Versailles, unde a apărat cu succes cauza teritorială a României Mari.

După Marea Unire, Brătianu a fost artizanul reformei agrare și al Constituției din 1923. În ciuda realizărilor, a fost adesea acuzat de adversari de influență excesivă asupra regelui și de autoritarism în partid.

Ion I. C. Brătianu a intuit potențialul succesorilor săi. Deși avea doi frați, l-a pregătit pe Ion G. Duca să preia conducerea PNL. Politica sa a fost caracterizată de o viziune clară și de capacitatea de a valorifica talentul colaboratorilor săi.

Moartea sa, la 24 noiembrie 1927, a lăsat un gol imens în viața politică a României. Brătianu rămâne în istorie ca un lider vizionar, ale cărui decizii au modelat destinul modern al țării.