În analele Egiptului antic, o epocă dominată de faraoni bărbați, strălucește figura excepțională a lui Hatșepsut. Domnind în jurul anilor 1479-1458 î.Hr., în timpul înfloritoarei Dinastii a XVIII-a a Noului Regat, ea nu a fost doar o regină, ci un faraon în toată puterea cuvântului, o poveste remarcabilă de ambiție și putere într-o lume patriarhală.
Ce o distinge fundamental în istorie este curajul de a transcende rolul tradițional feminin. Hatșepsut și-a asumat toate titlurile, prerogativele și responsabilitățile sacre ale unui faraon. Într-o mișcare îndrăzneață și strategică, a adoptat însemnele puterii masculine: veșmintele regale, coroana și chiar barba ceremonială falsă. Nu era o deghizare menită să înșele, ci o declarație vizuală puternică. Mărturiile vremii sugerează că a instruit artiștii să o reprezinte astfel, nu pentru a-și nega feminitatea, ci pentru a impune același respect și autoritate necontestată ca oricare alt faraon bărbat înaintea ei.[sursa]
Hatșepsut și epoca de aur a Egiptului antic
Sub sceptrul său, Valea Nilului a cunoscut o eră de pace și prosperitate rar întâlnită. Departe de a se concentra pe cuceriri sângeroase, Hatșepsut și-a îndreptat energia către dezvoltarea economică prin expediții comerciale îndrăznețe, către consolidarea statului prin vaste proiecte de construcții și către pietate, prin ridicarea unor temple impunătoare. Aceste inițiative au adus bogăție și stabilitate regatului, consolidându-i fundația.
Poate cea mai spectaculoasă mărturie a viziunii sale arhitecturale este templul mortuar de la Deir el-Bahari, o capodoperă săpată în stânca de lângă anticul Teba (Luxorul de astăzi). Dedicat zeului suprem Amon, dar servind și drept lăcaș pentru cultul său funerar, acest complex uimește și astăzi prin armonia și grandoarea sa. Amprenta sa arhitecturală nu s-a oprit aici. La grandiosul Templu din Karnak, a înălțat două obeliscuri masive din granit, veritabile săgeți de piatră spre cer, simboluri eterne ale puterii faraonice și ale devotamentului religios ce defineau Egiptul antic.
Deși Hatșepsut nu a rămas în istorie pentru campanii militare de anvergură, precum alți faraoni, domnia sa nu a fost lipsită de acțiuni militare, supervizând expediții în special în Nubia (Sudanul modern), pentru a securiza granițele și resursele.
Destinul său a luat o turnură decisivă după moartea soțului său vitreg, Thutmose al II-lea. Inițial regentă pentru fiul vitreg minor al acestuia, Thutmose al III-lea, Hatșepsut a făcut pasul îndrăzneț în jurul anului 1473 î.Hr., proclamându-se faraon de drept. Astfel, și-a consolidat o domnie de aproximativ 21 de ani, una dintre cele mai longevive și mai prospere din istoria Egiptului.
Sfârșitul domniei sale, în jurul anului 1458 î.Hr., a deschis calea pentru Thutmose al III-lea, acum un bărbat matur și un lider militar redutabil. Însă ascensiunea sa a fost marcată de un act enigmatic și brutal: o campanie sistematică de ștergere a memoriei lui Hatșepsut. De ce această dorință de a o condamna la uitare, de a o elimina din paginile istoriei?
Monumentele care îi celebrau domnia au fost vandalizate, inscripțiile cu numele său distruse, chipul său șters din reliefuri. Motivele din spatele acestei damnatio memoriae par a fi fost eminamente politice. Thutmose al III-lea (Tutmes al III-lea), probabil dorind să-și consolideze propria putere și să-și afirme legitimitatea necontestată, a încercat să diminueze statura predecesoarei sale, eliminând orice posibilă provocare simbolică la adresa autorității sale. Tutmes al III-lea a ordonat ca toate documentele, statuile şi reprezentările mamei sale vitrege să fie distruse.
În ciuda acestei campanii de denigrare orchestrate de succesorul său, moștenirea lui Hatșepsut nu a putut fi complet anihilată. Cel mai elocvent martor al grandorii sale, care a supraviețuit furiei timpului și a oamenilor, este magnificul său templu mortuar de la Deir el-Bahri. Așa cum subliniază exploratorii și istoricii, adăpostit sub stâncile roșiatice impunătoare, acest complex (al cărui nume arab înseamnă „Mănăstirea Nordului”) stă și astăzi în picioare, grație și eforturilor majore de reconstrucție din secolul XX. Rămâne o minune arhitecturală care a fascinat lumea antică și continuă să o facă, o mărturie a gloriei și devotamentului unei femei care a îndrăznit să fie faraon.
Cine a fost Hatșepsut
Hatșepsut a condus Egiptul, mai întâi în calitate de co-regentă și apoi de faraon, pentru un total de 21 de ani. A fost una dintre puținele femei din istoria Egiptului care și-a păstrat puterea atât de mult timp. A domnit în timpul uneia dintre epocile de aur ale Egiptului antic, când Egiptul era plin de bogăție. Hatshepsut a construit opere monumentale în întreaga națiune: o multitudine de temple și sanctuare, patru obeliscuri uriașe la Templul lui Amon din Karnak și nenumărate opere de artă care îi sărbătoresc realizările și îi imortalizează rugăciunile.
Născută în jurul anului 1507 î.Hr., Hatșepsut provenea din cea mai înaltă spiță regală, fiind fiica faraonului Thutmose I și a reginei Ahmose. Căsătoria cu fratele său vitreg, Thutmose al II-lea, moștenitorul tronului, i-a conferit titlul de Mare Soție Regală. Moartea prematură a lui Thutmose al II-lea a creat însă un vid de putere: moștenitorul, născut dintr-o altă soție, avea doar câțiva ani. Hatșepsut, în calitate de mătușă și mamă vitregă a tânărului moștenitor, a preluat regența. Însă ambiția și abilitatea sa politică au propulsat-o dincolo de acest rol temporar, transformând-o, treptat, din regină regentă în faraon cu drepturi depline.
În timpul înfloritorului Nou Regat, Hatșepsut s-a numărat printre pionierii construirii unor edificii grandioase cunoscute drept „Temple ale Milioanelor de Ani”. Aceste complexe monumentale, ridicate pe malul vestic al Nilului, față în față cu Teba (Luxorul modern), aveau un rol esențial. Locația aleasă de Hatșepsut la Deir el-Bahri era deja sacră, consacrată zeiței Hathor, protectoarea morților și o divinitate funerară importantă în regiune.
Templele serveau drept locuri de venerare postumă a faraonilor (ale căror mumii se odihneau, de fapt, în morminte subterane secrete din Valea Regilor), dar și ca centre pentru ritualuri complexe dedicate regalității și zeilor principali, precum Amon și zeul soarelui Re. Dintre toate aceste temple, cel al lui Hatșepsut avea să devină structura de cult centrală a întregului complex teban.
Data acceptată a morții sale este 16 ianuarie 1458 î.Hr., deși cauza exactă rămâne învăluită în mister. Descoperirea și identificarea mumiei sale în anul 2007, un merit atribuit renumitului arheolog Zahi Hawass, au oferit indicii prețioase, dar și noi întrebări. Examinarea rămășițelor a relevat semne ale unor probleme de sănătate: artrită, afecțiuni dentare severe (carii, inflamații), diabet și obezitate. Cea mai probabilă cauză a morții pare să fi fost un cancer osos metastazat.
O altă ipoteză intrigantă, avansată în anul 2011 de cercetători germani, sugerează o posibilă contribuție neintenționată la propria-i moarte. Analiza țesuturilor mumiei a relevat prezența unei substanțe cancerigene, ridicând posibilitatea ca o loțiune sau un unguent folosit de Hatșepsut fie în scop cosmetic, fie pentru a trata o afecțiune dermatologică, să fi contribuit, în cele din urmă, la declanșarea fatalului cancer.
Astfel, povestea lui Hatșepsut continuă să fascineze, îmbinând splendoarea unei domnii prospere cu misterul morții sale și cu drama încercării de a-i șterge numele din istorie – o încercare care, în cele din urmă, a eșuat în fața grandorii moștenirii lăsate în urmă.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: