Jack Spintecătorul este pseudonimul cu care a rămas în istorie un criminal care a activat în Londra începând cu toamna anului 1888.
Dosarele de la Poliția Metropolitană arată că investigațiile au început în anul 1888, fiind cercetate 11 cazuri de omor, care au avut loc pe parcursul a trei ani. Acestea sunt cunoscute și sub denumirea de „Crimele din Whitechapel” în rapoartele autorităților.
Numele criminalului a fost preluat dintr-o scrisoare trimisă Agenției Centrale de Știri din Londra de către o persoană care pretindea că este ucigașul.
Victimele alese de ucigaş proveneau din rândul femeilor care munceau ca prostituate. Acesta prefera orele târzii din noapte, ororile având loc în spaţii publice. Victimele erau atacate pe la spate, criminalul strangulându-le şi apoi mutilându-le şi disecând corpurile.
Se zvonea că ucigaşul ori era măcelar, ori avea unele cunoştinţe medicale, căci Jack Spintecătorul obişnuia sa scoată organele interne ale femeilor asasinate.
Atât brutalitatea faptelor, precum şi incompetenţa autorităţilor au contribuit la creşterea în popularitate a criminalului. Acesta a devenit un subiect intens prezentat de ziarele vremii, care au profitat din plin de pe urma acestui subiect. De asemenea, totodată a crescut şi frica în rândul populaţiei.
Contextul crimelor
La mijlocul secolul al XIX-lea, Anglia se confrunta cu un flux rapid al imigranților. Începând cu anul 1882, refugiații evrei ce au scăpat de pogromurile din Rusia țaristă și din Europa de Est s-au adăugat suprapopulării. Astfel, condiţiile de trai din multe cartiere ale marilor oraşe au devenit extrem de grele.
Zonele East-End şi Whitechapel din Londra au devenit foarte aglomerate în acest context. Acest fapt a avut ca efect dezvoltarea unei numeroase clase neprivilegiate din punct de vedere economic.
Sărăcia populației a determinat numeroase femei să recurgă la prostituție. Astfel, în octombrie 1888, Poliția Metropolitană Londoneză a estimat că existau peste 1.200 de prostituate rezidente în Whitechapel.
La vremea respectivă, moartea sau uciderea unei prostituate nu reprezenta un subiect interesant de discuţie pentru societatea bună. Totuşi, valul de crime din toamna anului 1888 se deosebea de restul crimelor violente ale vremii. Sadismul criminalului indica prezenţa unei minţi de psihopat periculos.
Deşi nu a fost prins niciodată în timpul vieţii sale, de-al lungul timpului au existat mai multe teorii privind identitatea lui Jack Spintecătorul.
Printre numele celebre bănuite a fi autorii crimelor se numără nepotul reginei Victoria, Prinţul Albert Victor, Duce de Clarence, pictorul postimpresionist Walter Sickert, fostul prim-ministru liberal britanic William Gladstone şi chiar scriitorul Lewis Carroll, autorul celebrei cărţi „Alice în Ţara Minunilor”.
Jack Spintecătorul ar fi fost un evreu polonez
În anul 2012, au fost prelevat probe ADN de pe un şal găsit în apropierea uneia dintre victimele lui Jack Spintecătorul. Obiectul vestimentar a stat ani de-a rândul într-un muzeu. Ulterior, a ajuns la urmaşii unuia dintre investigatorii care s-au ocupat de caz în anul 1888.
Expertiza ADN a identificat urme de sânge şi de spermă pe şal. S-a stabilit că ADN-ul identificat este îndeajuns de bine păstrat pentru a putea compara probele cu codul genetic al urmaşilor victimei şi a rudelor unora dintre bărbaţii bănuiţi a fi criminalul.
Rezultatele de laborator au demonstrat că Jack Spintecătorul este evreul de origine poloneză Aaron Kosminski. Acesta care a ajuns la Londra la începutul anilor 1880, emigrând din ţara sa natală împreună cu familia, din cauza pogromului rus.[detalii]
Kosminski lucra ca frizer, potrivit documentelor autorităţilor londoneze, şi suferea de o boală mentală. Cel mai probabil, era vorba de schizofrenie paranoidă. Documentele medicale ale vremii arată că bărbatul avea halucinaţii auditive şi îl descriu totodată ca fiind un misogin cu înclinaţii patologice spre masturbare.
Aaron Kosminski avea 23 de ani când ar fi comis crimele. Acesta locuia cu cei trei fraţi ai săi foarte aproape de locul unde a fost găsită una dintre victime. Deşi a fost identificat de un martor ca fiind prezent în locul unde a fost ucisă una dintre femei, poliţia londoneză nu a avut, în anul 1888, sufieciente dovezi pentru a-l acuza oficial.
Kosminski a fost arestat pentru 24 de ore. Ulterior, a fost internat pentru tot restul vieţii sale într-un azil pentru persoane cu boli psihice. A decedat pe 24 martie 1919.
Identitatea adevărată a lui Jack Spintecătorul rămâne încă un mister.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: