Vissarion, pe numele său adevărat Serghei Anatolievici Torop, este un personaj mistic din Rusia, care a reuşit să convingă mii de oameni că este reîncarnarea lui Iisus Hristos.

În general, persoanele care se cred Iisus Hristos sunt un pericol doar pentru ei, nu şi pentru cei din jur. Dar nu e şi cazul lui Serghei Anatolievici Torop, alias Vissarion, bărbatul care s-a autoproclamat ca fiind reîncarnarea Mântuitorului.

Torop s-a născut în Krasnodar, Rusia, în anul 1961. Unele voci spun că bărbatul suferă de Complexul Mesia, însă el şi adepţii săi probabil că nu sunt de aceeaşi părere.

5 curiozităţi despre Vissarion, bărbatul care se consideră reîncarnarea lui Iisus

#1. Fondarea Bisericii Ultimului Testament

În data de 2 august 1991, o lovitură de stat eşuată, dată împotriva Preşedintelui Mihail Gorbaciov, a creat haos la Moscova. A fost cadrul perfect pentru înfiinţarea unor noi organizaţii politice şi mişcări religioase.

Serghei Torop, un fost polițist de circulaţie, s-a autoproclamat ca fiind reîncarnarea lui Iisus Hristos. Acesta a fondat o sectă religioasă în pustietatea Siberiei, numită Biserica Ultimului Testament

În mod evident, această sectă se ghidează după învățăturile din cartea, ”Ultimul Testament”, scrisă de nimeni altul decât Serghei Torop, alias Vissarion.

Vissarion a reușit să convingă câteva mii de persoane, printre care și numeroși intelectuali și oameni de afaceri din Occident, să renunțe la viața lor și să-l urmeze în Siberia.

Membrii bisericii, cunoscuţi sub numele de Vissarioniți, trebuie să îşi dovedească devotamentul faţă de „Isus din Siberia”. Aceştia renunţă la obiceiurile imorale, precum fumatul sau consumul de alcool şi îmbrăţişează o viaţă simplă. Adepţii trăiec în colibe de lemn, în apropierea lui Torop.

vissarion
Vissarion între adepţii săi

#2. Învăţăturile lui sunt o combinaţie între marile religii ale lumii

Ştim că în fiecare religie a lumii găsim învăţături profunde.

• CITEŞTE ŞI:  Bărbatul care a locuit peste 30 de ani pe o insulă din Marea Mediterană

De asemenea, şi Vissarion ştia acest lucru. Astfel, s-a gândit să includă în ideologia pe care o promovează câteva lucruri din Biblie, combinate cu unele principii budiste şi, bineînţeles, o vagă teorie despre extratereştri.

Adepţii săi se regăsesc într-unul dintre aceste principii, chiar dacă nu sunt fascinaţi de toate.

Publicitate

Astfel, cu toate că unii dintre ei nu l-au întâlnit niciodată în persoană pe salvatorul lor, oamenii îşi petrec majoritatea timpului rugându-se la Vissarion şi aşteptând sfârşitul lumii.

#3. Adepţii lui Vissarion sunt siguri că un potop uriaş este iminent

Probabil inspirându-se din povestea biblică a lui Noe, Vissarion i-a convins pe adepţii săi că la un moment dat un potop uriaş va lovi planeta.

Aceasta este una dintre principalele idei din „Ultimul Testament”. Această colecţie interminabilă de gânduri se întinde pe mii de pagini, fiind scrise în total 10 volume.

Cu toate acestea, conţinutul este vag şi deloc concret. Conform teoriei, atunci când potopul va lovi planeta, singurii oameni care vor supravieţui vor fi cei care trăiesc alături de Vissarion în tabăra din Siberia. După ce apele se vor retrage, Vissarioniții vor repopula Pământul şi îl vor transforma în Paradis.

vissarion3
Adepţii îl primeau ca pe un salvator în mijlocul lor

#4. Vissarion încurajează poligamia în rândul adepţilor

Biserica Ultimului Testament le permite bărbaţilor să aibă mai multe neveste. Astfel, vor avea mai mulţi copii şi, implicit, grupul de Vissarioniţi va creşte.

Dar există reguli pentru a putea lua o a doua soţie. Astfel, pentru a forma un triunghi amoros, soţul trebuie să ceară permisiunea primei soţii pentru a o primi pe a doua în familie. Odată ce este obţinută binecuvântarea, toată lumea trăieşte fericită, iar copiii pot să vină pe lume.

• CITEŞTE ŞI:  Am primit un bilet de despărţire cam ciudat azi şi nu ştiu ce să fac

Însuşi Vissarion are şase copii cu două soţii. Cu toate acestea, liderul spiritual a respins-o pe prima soţie dintr-un motiv doar de el ştiut.

Un lucru relativ bizar îl reprezintă faptul că cea de-a doua soţie a lui Vissarion a început să locuiască cu el de când aceasta avea doar 7 ani. Când fata a împlinit 19 ani, cei doi s-au căsătorit.

#5. Arestarea lui Vissarion

vissarion1
Liderul spiritual a fost băgat după gratii

Trăind în Siberia, în căbănuţe din lemn, nu necesită cheltuieli prea mari. Astfel, adepţii nu prea au ce să facă cu banii.

Nevând ce să facă cu banii, oamenii au fost sfătuiţi să-şi lichideze toate proprietăţile şi să dea profitul pe mâna liderului. Cum era şi normal să se întâmple, o anchetă a fost deschisă de către autorităţi.

Vissarion şi doi dintre apropiaţii lui, Vadim Redkin şi Vladimir Vedernikov, au fost arestaţi în cursul anului trecut, după o operaţiune comună a FSB şi a Ministerului de Interne.

Cei trei sunt acuzaţi că s-au folosit de sectă pentru a extorca sume de bani de la discipolii lor şi că au exercitat asupra acestora „violenţe psihologice”, provocându-le „daune grave sănătăţii”.[sursa]

Urmăriţi în materialul video de mai jos un documentar realizat de Vice despre Vissarion

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

1 COMENTARIU

  1. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.