Leonardo da Vinci a fost şi maestru parfumier, dar foarte puţini oameni ştiu acest lucru

Leonardo Da Vinci a fost aproape personificarea omului Renașterii, și nu doar pentru că a trăit în acea epocă. A fost un artist, om de știință, muzician, un maestru al meșteșugurilor și creatorul unui leu mecanic care putea să meargă câțiva pași și apoi să-și deschidă pieptul, din care să cadă crini în fața regelui Franței. De asemenea, Leonardo da Vinci a fost şi maestru parfumier, dar puţină lume ştie acest lucru.

Implicarea sa în diverse domenii este atât de vastă încât pare greu de crezut că a rămas vreun colț al cunoașterii neexplorat. Totuși, o expoziție desfășurată în prezent la Château du Clos Lucé din Amboise, Franța, dezvăluie o altă obsesie a lui Leonardo, despre care mulți nu știu: parfumul.

De ce era parfumul important?

Nu ar trebui să ne surprindă că un polimat precum da Vinci s-ar fi ocupat și de activități aparent marginale. La urma urmei, studia geologia cu secole înainte ca cineva din Europa să se gândească să investigheze rocile pentru informații. Totuși, în acea perioadă, crearea și studiul parfumurilor nu ar fi fost considerate deloc ciudate.^[sursa]

„În timpul Renașterii, parfumul și mirosurile făceau parte din viața cotidiană.”, a explicat dr. Caro Verbeek, istoric al mirosului și artei la Kunstmuseum Den Haag și Vrije Universiteit Amsterdam, și autoarea cărții Sul Naso, care studiază de peste două decenii legătura dintre miros și artă.

Dacă ați călători înapoi în timp, în perioada lui da Vinci, ați fi întâmpinați de o diversitate amețitoare de arome, în aproape orice context. Gama varia de la flori familiare, precum iasomia, lavanda, trandafirul și irisul, până la portocale amare și migdale. Existau și arome care, în zilele noastre, ar părea mai puțin plăcute. „Cred că utilizarea ligustrum vulgare [lemnul câinesc] nu mai e la modă astăzi. la fel cum spikenardul, care are un miros de pământ combinat cu note de brânză, este considerat de mulți dezgustător.”, comentează Verbeek.

Mai erau și parfumuri obținute din săpunuri și rășini prețioase, precum tămâia și smirna, „foarte populare și nu doar în scopuri religioase.”, a spus Verbeek.

Parfumul nu era folosit doar pentru a mirosi plăcut — deși aceasta era, desigur, una dintre funcțiile sale. Era omniprezent, în case, spitale, biserici, în timpul muncii casnice sau chiar pentru a îndepărta intrușii.

Nu este o exagerare — nici măcar în acest ultim caz. „Unele parfumuri erau folosite în ritualurile catolice”, a spus Verbeek. „De exemplu, arderea tămâiei în biserici — per fumum înseamnă «prin fum», și era modalitatea prin care zeii erau onorați încă din cele mai vechi timpuri.” Pe de altă parte, existau ceea ce Da Vinci numea odori sgradevoli sau „mirosuri neplăcute”: „compoziții respingătoare”, explică ea, concepute „pentru a speria infractorii.”

„Una dintre rețetele lui da Vinci includea urină și fecale umane, care trebuiau ținute într-un borcan de sticlă sub o grămadă de bălegar timp de o lună”, subliniază Verbeek. „Această mixtură putea fi apoi folosită ca o veritabilă bombă urât mirositoare.”

Aromele erau folosite și pentru a curăța și parfuma țesăturile, atât în timpul spălatului obișnuit — „«lavanda» vine de la lavare, care înseamnă „a spăla”, subliniază Caro Verbeek — cât și în contexte mai sofisticate. „În timpul banchetelor elegante, parfumurile erau difuzate în aer, iar șervețelele erau impregnate cu arome precum floarea de portocal. Aș putea să continui.”, a mai explicat dr. Verbeek.

Dar, poate, cea mai importantă funcție a parfumului era să salveze vieți.

Sau cel puțin, așa ar fi spus oamenii din acea perioadă. Până relativ recent, „se credea că duhoarea era responsabilă de răspândirea unor boli precum ciuma”, a explicat Verbeek. Astfel, parfumul era folosit nu doar pentru prevenirea sau vindecarea acestor boli, ci și pentru a alunga spiritele rele în general — mirosuri pe care da Vinci le numea odori medicinali.^[sursa]

Pe scurt, „parfumurile aveau o multitudine de funcții. Nu erau doar pentru a masca mirosurile corporale, așa cum mulți ar putea crede.”, a concluzionat dr. Caro Verbeek.

Leonardo da Vinci a fost şi maestru parfumier

Astăzi, pentru a intra în domeniul parfumeriei, fie trebuie să urmezi o carieră foarte specializată pe tot parcursul vieții, fie să cazi, accidental, într-o schemă de marketing de tip piramidal. Însă, pentru un polimat renascentist precum Leonardo da Vinci, parfumeria era probabil doar o extensie firească a celorlalte preocupări ale sale.

„Da Vinci era fascinat de toate formele de viață, inclusiv de animale (era un vegetarian strict) și de plante, pe care le studia meticulos, nu doar pentru a le desena sau picta, ci și pentru aromele lor.”, a explicat dr. Caro Verbeek.

„Deținea, de asemenea, echipamente pentru extragerea parfumurilor. Fiind curios și experimental din fire, este foarte posibil ca Leonardo să fi început să-și creeze propriile parfumuri”, a spus dr. Verbeek, și avea cunoștințe vaste (și uneori explozive) de chimie.

Ca multe dintre inovațiile sale, incursiunile lui da Vinci în parfumerie ar fi fost atât cuprinzătoare, cât și inovatoare. Maestrul „stăpânea tehnici de extragere a aromelor, precum l’infusione in liquidi alcoolici (infuzia în alcooli lichizi), un tip de macerare prin care lichidul absoarbe odoranții din plante. De asemenea, cunoștea enfleurage, o metodă avangardistă la acea vreme, în care florile delicate erau așezate pe grăsime animală, care absorbea uleiurile esențiale parfumate.”, a explicat dr. Verbeek.

Aceasta pare o activitate tipică lui da Vinci: obscură, ușor bizară – genul de hobby pe care l-ai încerca doar dacă ai epuizat toate celelalte direcții de cercetare. Cu toate acestea, Leonardo nu era deloc singular în interesul său pentru parfumuri. „Da Vinci nu a fost singurul pictor-parfumier din acea perioadă.”, a mai spus dr. Verbeek.

Pictorii Renașterii își procurau adesea materialele pentru vopsele și lacuri din farmacii. Multe dintre aceste materiale, precum rășinile și gumele, erau utilizate atât în pictură, cât și în parfumerie. De asemenea, alte ingrediente pentru parfumuri erau ușor accesibile în aceste locuri, ceea ce i-a facilitat familiarizarea cu ele.

Parfumul era atât de legat de arta renascentistă încât, astăzi, când vedem capodoperele lui da Vinci în muzee, experimentăm doar jumătate din ceea ce au oferit inițial. Luați, de exemplu, Donna Nuda — un tablou realizat de unul dintre studenții lui da Vinci sub supravegherea sa, care, conform analizelor recente, emana inițial mirosul unei „păduri după ploaie”.

În mod similar, „Doamna cu hermină” de Leonardo a fost recent restaurată la gloria sa originală, inclusiv componenta multisenzorială. Muzeul Național din Cracovia, Polonia, a creat un stilou parfumat pe care vizitatorii îl pot mirosi în timp ce privesc tabloul.

„Mirosul este foarte plăcut, evocând un muzeu istoric”, a declarat Tomasz Sawoszczuk, cercetătorul principal al proiectului de la Universitatea de Economie din Cracovia, pentru EuroNews. Cercetătorul a remarcat în special „esențele lemnoase de nuc” din aromă, „dat fiind că tabloul a fost realizat pe o bază de lemn de nuc.”^[sursa]

Realizarea „parfumurilor” lui Da Vinci

Având în vedere interesul lui da Vinci pentru parfumuri — o preocupare evidentă și importantă în viața cotidiană a Renașterii — de ce nu auzim mai des despre această latură a activității sale?

„Este o întrebare extrem de importantă, și are legătură cu preocuparea Occidentului pentru simțul văzului și, într-o oarecare măsură, al auzului, considerate drept singurele simțuri capabile să conducă la contemplare, cunoaștere și înțelepciune — ceea ce, evident, este o eroare.”, a mai spus dr. Verbeek.

Între timp, „mirosul a fost considerat un simț «inferior», privit ca ceva copilăresc, primitiv și animalic, lipsit de o dimensiune intelectuală. Această atitudine nu s-a schimbat prea mult de atunci.”, a explicat cercetătoarea.

Astfel, preocupările olfactive ale lui Leonardo au fost constant ignorate în favoarea realizărilor sale artistice și științifice (și, într-adevăr, acestea sunt impresionante). Lipsa unui interes științific inițial pentru acest domeniu a făcut ca noii veniți să nu-și dea seama că ar exista ceva de studiat aici. Chiar și în prezent, pagina sa de pe Wikipedia omite complet această parte a vieții sale, iar publicul larg rămâne neinformat despre interesul lui da Vinci pentru parfumuri.

Din acest motiv, expoziții precum cea de la Amboise sunt de o importanță capitală. „Acest aspect uitat al istoriei nu poate fi predat doar prin cuvinte, ci trebuie experimentat direct. Mă bucur că acest domeniu emergent primește tot mai multă atenție.”, a concluzionat dr. Verbeek.