Litovoi, voievodul care a încercat să creeze primul stat românesc la sud de Carpaţi

Voievodul Litovoi a domnit în Muntenia în secolul al XIII-lea. Nu se cunosc data naşterii şi cea a morţii, însă se crede că s-a născut în jurul anului 1210. De asemenea, nu se cunosc cu exactitate nici anii între care a domnit şi nici unde este înmormântat.

Numele lui Litovoi este reprodus în documentele ungurești ca Lytuoy sau Lytuon, iar țara este denumită terra Lytua. În hrisoavele moldovenești din 1374 și 1407, numele apare ca Litavor și Litovoi.

Diploma Cavalerilor Ioaniţi

Prima menţiune istorică ce atestă Voievodatul lui Litovoi este Diploma Cavalerilor Ioaniţi, emisă în anul 1247 de către regele Ungariei Bela IV (1235-1270) cavalerilor Ioaniți.

Acest tratat, pentru că Diploma Cavalerilor Ioaniți este un tratat semnat între două instituții titulare de suveranitate, respectiv Ordinul Ospitalierilor din Ierusalim și Regatul Ungariei, îl evocă pe Litovoi cu titlul de voievod, în același context cu cnezii Ioan și Farcaș, dar totuși în mod distinct față de aceștia.

În cadrul acestei diplome se face referire la teritoriile acordate acestora şi se specifică „[…] excepta terra kenazatus Lytuoy woiauode, quam olatus reliqimus prout iidem hactenus tenuerunt […]”, adică „[…] în afară de pământul cnezatului voievodului Litovoi pe care îl lăsăm vlahilor așa cum l-au stăpânit aceștia până acum […]”.

Conform tratatului, Litovoi, care dispunea de o forță militară, urma să se ajute reciproc cu cavalerii ioaniți colonizați în vecinătatea voievodatului, în special împortiva invaziilor turco-tătare.

Cum s-a format Voievodatul lui Litovoi

Ţara lui Litovoi se întindea pe ambele părţi ale Carpaţilor, cuprinzând Ţara Haţegului, Loviştea şi alte ţinuturi din nordul Olteniei de astăzi.

Voievodul Litovoi a domnit de pe la circa 1240 până în anul 1278/1279. Cu o mare înţelepciune, el şi-a întins autoritatea asupra mai multor cnezate şi ţări româneşti mărunte, formând nucleul de la care vor apărea apoi Banatul Olteniei şi Ţara Românească sau Muntenia. Pentru aceasta, Litovoi a avut de biruit numeroase orgolii locale, dar şi amestecurile abuzive ale Ungariei.

Încă înainte de formarea Ţării Româneşti exista o stratificare socială. Astfel, exista o pătură superioară de proprietari, de nobili sau boieri, şi o pătură inferioară de rustici sau ţărani. De asemenea, mai exista şi o organizaţie militară. Cnezii şi voievozii trebuiau să adune oaste în caz de luptă.

Totodată, trebuie să menţionăm faptul că, după o veche tradiţie romană, în Evul Mediu toţi oamenii erau vasalii altora mai sus-puşi. Astfel se ajungea ca la vârf să se afle câţiva Patriarhi şi Împăraţi. Iar Litovoi era vasalul regelui maghiar. Acest lucru presupunea plata unei dijme regale, o dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale.

Lupta dintre Regatul Ungar şi Voievodatul lui Litovoi

Odată cu trecerea timpului, revenindu-şi după invazia tătară, Ungaria a început să se pregătească pentru a-l înfrunta pe voievodul Litovoi, a cărui putere era în creştere. Noi cnezate se alipeau de Ţara Lituei, şi chiar dacă aceste cnezate erau în general mici, numărul dădea importanţă acestei creşteri neîncetate.

Aşadar, Ladislau IV-lea, noul rege al Ungariei după Bela IV şi Ştefan al V-lea, a început să emită pretenţii asupra unor teritorii deţinute de către Litovoi. Acesta din urmă, faţă de încălcare principiilor vasalităţii – care presupuneau ocrotire şi nu jefuire – a repins cu indignare cererile abuzive şi a renunţat la plata dijmei regale.

În acest context a avut loc un prim război. Spre uimirea şi dezamăgirea lui Ladislau IV, voievodul român a obţinut o victorie strălucită. Ulterior, regele maghiar a apelat la o altă tactică. A stabilit un regim de pace prin trimişii săi la curtea lui Litovoi, dar fără a semna un tratat propriu-zis. În acelaşi timp, însă, a căutat din răsputeri găsirea sau strecurarea unui trădător printre oamenii din apropierea voievodului român.

După câţiva ani de căutări, se spune că maghiarii au reuşit să introducă un trădător între oamenii lui Litovoi. Acesta a fost semnalul pentru pornirea celui de-al doilea război. Ladislau IV a beneficiat de informaţii amănunţite despre mişcările armatei voievodului român.

Această luptă a avut loc în anul 1278/1279 şi s-a desfăşurat lângă Haţeg. Pe câmpul de luptă, Litovoi a fost ucis. Fratele său, Bărbat, a fost luat prizonier şi dus în faţa regelui maghiar. Bărbat era singurul care ar fi putut să conducă trupele după dispariţia fratelui său.

Cu toate acestea, armata românească, deşi rămasă fără comandant, s-a luptat eroic. A provocat grele pierderi ungurilor, izbutind să se retragă în munţi fără a fi distrusă. Acest lucru a împiedicat planurile lui Ladislav al IV-lea de anexare totală a Lituei.

Ţara Litua a rămas mai departe de sine stătătoare, trebuind să plătească o răscumpărare mare pentru eliberarea din prizonierat a lui Bărbat. Acesta din urmă a devenit apoi noul domnitor al ţării.

Faptul că a putut susţine un război împotriva maghiarilor indică o dezvoltare economică semnificativă a Voievodatului lui Litovoi. Iar curajul şi înţelepciunea lui Litovoi au reprezentat un îndemn pentru românii din Carpaţi, pentru a lupta pentru neatârnare, dar a fost şi baza de la care, după încă o generaţie, avea să se ridice Ţara Românească sub Basarab I.