O misiune lunară privată, care transporta rămășițe umane, a declanșat o controversă neașteptată la începutul anului 2024, expunând un vid periculos în legislația spațială și ridicând o întrebare fundamentală: cine decide viitorul Lunii?
În ianuarie, modulul lunar Peregrine, dezvoltat de compania Astrobotic, era pe punctul de a intra în istorie ca primul vehicul privat care să aselenizeze. Lansat la bordul unei rachete Vulcan Centaur, acesta transporta o serie de instrumente științifice pentru NASA. Dar, printre echipamentele de cercetare, se afla și o încărcătură neconvențională, cu spațiu vândut de companiile Celestis și Elysium Space: cenușă umană și mostre de ADN, conform Universe Today.
Luna nu aparține nimănui, iar asta ar putea fi o problemă
Cu puțin timp înainte de lansare, Națiunea Navajo a protestat oficial pe lângă NASA și Departamentul de Transport al SUA, argumentând că trimiterea de rămășițe umane pe Lună profanează un corp ceresc considerat sacru în cultura lor și în multe alte culturi indigene.
„Este esențial să subliniem că luna ocupă un loc sacru. Depunerea rămășițelor umane și a altor materiale, care ar putea fi percepute ca deșeuri, pe Lună echivalează cu profanarea acestui spațiu sacru.”, se arată în scrisoarea lor.
Scrisoarea solicita amânarea lansării pentru a reevalua implicațiile încărcăturii. Răspunsul NASA a fost, însă, unul evaziv. Agenția a declarat că nu deține un cadru legal pentru a dicta ce pot transporta contractorii săi privați, pasând responsabilitatea către companiile implicate.
Deși este tehnic adevărat că NASA nu controlează fiecare componentă a unei încărcături private, programul Peregrine există datorită inițiativei Commercial Lunar Payload Services a agenției, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la responsabilitatea sa reală. Ulterior, un alt purtător de cuvânt al NASA a recunoscut că astfel de misiuni pot genera controverse, dar a sugerat că agenția va continua să le aprobe, urmând să gestioneze problemele pe măsură ce apar.
Cine stabilește regulile pe lună?
Compania Celestis, direct implicată, a respins complet plângerea. „Nicio persoană și nicio religie nu deține Luna. Pur și simplu, nu permitem și nu am permis niciodată ca o credință religioasă să dicteze eforturile umanității în spațiu.”, a transmis compania.
Acest argument, deși corect din punct de vedere tehnic, deschide o cutie a Pandorei. Faptul că nimeni nu deține Luna înseamnă că oricine poate face orice? Dus la extrem, acest raționament ar putea permite unui start-up din Silicon Valley să graveze un logo gigantic pe suprafața lunară, vizibil permanent de pe Pământ.
Într-o turnură ironică a evenimentelor, modulul Peregrine a suferit o scurgere de combustibil la scurt timp după lansare. După șase zile pe orbita Pământului, a reintrat în atmosferă și a ars complet.
O moștenire comună în pericol
Indiferent de validitatea plângerii Națiunii Navajo, incidentul a adus în prim-plan o discuție esențială despre patrimoniul cultural al Lunii. Luna este o constantă în experiența umană, un simbol universal recunoscut de toate culturile de-a lungul istoriei. Am venerat-o, am folosit-o pentru a măsura timpul și am studiat-o pentru a înțelege Universul.
Deși câteva baze sau operațiuni miniere nu vor fi vizibile cu ochiul liber, industrializarea necontrolată ar putea schimba pentru totdeauna peisajul lunar. Spre deosebire de Pământ, unde putem alege între un peisaj urban și unul natural, Luna este unică și vizibilă pentru toți. O decizie luată de o singură companie sau de un singur guvern are consecințe globale.
În prezent, nu există reglementări clare care să limiteze activitățile private pe Lună. Nimeni nu o deține, dar toată lumea are un interes în ea. Orice vom decide să facem pe Lună trebuie să fie rezultatul unui efort colectiv, care să respecte atât ambițiile științifice, cât și moștenirea sa culturală universală.
