Sentimentul acela de a mai dori „încă un episod” s-ar putea să nu fie o plăcere atât de vinovată, la urma urmei. Un nou studiu sugerează că obiceiul de a devora seriale, cunoscut ca „binge-watching”, poate avea un beneficiu neașteptat: întărirea modului în care ne amintim poveștile, care rămân active în mintea noastră mult timp după ce genericul de final s-a terminat.
Cercetarea, condusă de o echipă de la Universitatea din Georgia (UGA), leagă acest fenomen de un proces psihologic numit „implicare imaginativă retrospectivă” (RII). Acesta descrie modul în care continuăm să ne gândim la personaje și la evenimentele unei povești, reconstruindu-le, extinzându-le și uneori chiar modificându-le în imaginația noastră.
„Oamenii sunt creaturi care povestesc. Poveștile au personaje care îndeplinesc roluri esențiale, iar noi putem satisface nevoi precum conectarea cu ceilalți, sentimentul de autonomie și încredere prin intermediul lor”, a explicat Joshua Baldwin, autorul principal al studiului.
Cum binge-watching întărește memoria
Potrivit cercetării, persoanele care urmăresc seriale în mod compulsiv sunt mai predispuse să se gândească la aceste narațiuni ulterior, integrându-le în visele cu ochii deschiși. Vizionarea consecutivă pare să ajute publicul să creeze modele mentale mai bogate ale personajelor și ale lumilor ficționale, făcându-le mai accesibile în memorie.
Prin consumul de conținut pe perioade mai lungi, spectatorii țes legături mai strânse între episoade, permițând detaliilor subtile să rezoneze mai clar. Acest lucru duce la o memorie mai puternică pe termen scurt și, mai important, menține vie esența emoțională și tematică a poveștii.
Motivațiile din spatele unui maraton de seriale
Motivațiile din spatele acestui obicei sunt, de asemenea, esențiale. Unii caută să evadeze din stresul cotidian, în timp ce alții doresc să-și extindă orizonturile prin perspective noi, un concept descris de modelul TEBOTS (Temporarily Expanding Boundaries of the Self). Studiul a arătat că ambele motivații pot duce la imaginație retrospectivă, deși dorința de expansiune personală pare să creeze un angajament de mai lungă durată.
Interesant este că nu toate poveștile ne afectează în același mod. Narațiunile ușoare și distractive trezesc amintiri simple, în timp ce poveștile considerate profunde, emoționante sau dulce-amare ne încurajează să le reimaginăm și să le remodelăm activ.
Chiar și nivelul de stres joacă un rol. Când stresul este scăzut sau moderat, imaginația poate oferi o formă de relaxare. Însă, când stresul devine copleșitor, creierul are mai puține resurse mentale disponibile pentru a reflecta asupra narațiunilor. În schimb, timpul liber și momentele de relaxare creează spațiul mental perfect pentru ca poveștile să revină și să ne modeleze gândurile.
Deși vizionarea excesivă a fost adesea criticată, această cercetare arată o imagine mai nuanțată. Pentru unii, acest obicei construiește modele mentale durabile care se pot transforma într-o resursă psihologică, ajutându-i să facă față provocărilor din viața reală.
„Oamenii care au acest obicei nu o fac adesea în mod pasiv, ci se gândesc activ la povești după aceea. Ei doresc foarte mult să se implice în narațiuni, chiar și atunci când nu le urmăresc”, concluzionează Baldwin.
De ce rezonăm cu poveștile?
Ca jurnalist specializat în știință și comportament, ceea ce mă fascinează la astfel de studii este cum validează o intuiție profund umană: poveștile ne modelează. Am simțit personal cum rezonanța cu un personaj fictiv poate aduce mai multă claritate decât ore de analiză abstractă. În acest context, un maraton de seriale transcende simpla evadare. Am putea spune că devine un proces activ prin care ne explorăm valorile, temerile și aspirațiile într-un spațiu sigur. Această legătură personală cu narațiunea este, cred, adevăratul motor al implicării noastre, transformând un obicei aparent pasiv într-un exercițiu subtil de cunoaștere de sine.
Așadar, data viitoare când te pierzi într-un serial, amintește-ți că nu este doar o pierdere de timp. Personajele și emoțiile te pot însoți, stimulându-ți creativitatea și ajutându-te să te conectezi cu lumea într-un mod nou. Poveștile rareori se termină odată cu genericul de final; ele continuă să trăiască în mintea noastră.
Studiul a fost publicat în revista științifică Acta Psychologica.
