Maria Terezia, împărăteasa care îi apăra pe români „contra asupririlor nedrepte”. În Transilvania avea un castel unde şi-ar fi ucis iubiţii

Maria Terezia a fost fiica împăratului romano-german Carol al VI-lea, soția împăratului Francisc Ștefan și mama a doi viitori împărați – Iosif al II-lea și Leopold al II-lea. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă datorită căsătoriei sale, din 1736, cu Francisc Ștefan de Lorena (germ. Franz Stephan von Lothringen), care a devenit împărat romano-german în 1745 sub numele de Francisc I.

Născută la Palatul Hofburg din Viena în data de 13 mai 1717, Maria Terezia a venit pe lume după moartea fratelui său mai mare, Leopold, un eveniment care a lăsat un gol în succesiunea Casei de Habsburg. În acea vreme, legea salică împiedica femeile să moștenească tronul, astfel încât nașterea ei a fost o dezamăgire pentru tatăl său și pentru locuitorii Vienei. Cu toate acestea, Carol al VI-lea a emis Pragmatica Sancțiune, un act care i-a permis Mariei Terezia să devină conducătoarea teritoriilor habsburgice.

Totuși, dreptul ei la succesiune a fost contestat de regele Frederic al II-lea al Prusiei, declanșând războiul de succesiune austriacă (1740-1748). Deși a reușit să își mențină poziția, Maria Terezia a pierdut Silezia în favoarea Prusiei, iar încercările de a recuceri acest teritoriu în timpul războiului de șapte ani (1756-1763) au eșuat.^[sursa]

Maria Terezia, o reformatoare în inima Europei

În plan intern, Maria Terezia a inițiat o serie amplă de reforme, cunoscute sub numele de „Reformele tereziene de stat”. Aceasta a simplificat rigorile stricte ale etichetei spaniole de la curtea vieneză și a introdus audiențele deschise pentru supușii săi, indiferent de statutul lor social. A sprijinit dezvoltarea industriei textile și a comerțului, aducând un suflu nou economiei habsburgice.

În anul 1768, Maria Terezia a adoptat Constitutio Criminalis Theresiana, un cod penal nou, iar în anul 1776 a interzis tortura, un pas major în umanizarea legilor penale ale imperiului. A desființat ordinul iezuiților și a transformat universitățile în instituții de stat, consolidând controlul politic asupra educației. Tot ea a înființat Comisia urbarială, menită să reglementeze obligațiile țăranilor față de stăpânii de pământ, în încercarea de a îmbunătăți condițiile de viață ale iobagilor.^[sursa]

Educație și reforme sociale

Un alt aspect esențial al reformelor tereziene a fost introducerea Ratio educationis în anul 1774, o reformă care a pus bazele unui sistem educațional laic, controlat de stat, și care a redus monopolul bisericii în domeniul educației. Această schimbare a fost esențială pentru modernizarea învățământului în întreaga monarhie habsburgică.

Una dintre calitățile Mariei Terezia, care-i lipsise în mod evident tatălui său, a fost iscusința cu care și-a ales miniștri abili pentru a o ajuta la ceea ce-și pusese în gând. Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich Haugwitz.

De asemenea, Maria Terezia a eliminat scutirea de taxe a nobilimii și clerului, limitând astfel puterea acestora și introducând un sistem de impozitare mai echitabil.

Chiar dacă a cedat Prusiei Silezia, Maria Terezia nu și-a abandonat planurile de extindere teritorială. În anul 1772, Austria a obținut o parte din Polonia în urma primei împărțiri a acestui stat, iar în anul 1775 a anexat Bucovina, un teritoriu românesc cedat Moldovei prin tratatul austro-otoman de la Constantinopol. Bucovina a trecut printr-un amplu proces de germanizare și a devenit parte a Galiției, dobândind statut de ducat autonom abia în anul 1849.

Impactul asupra românilor din Transilvania

Reformele iluminate ale Mariei Terezia au avut efecte importante și asupra românilor din imperiu, în special în Transilvania. Exploatarea resurselor naturale din principat a devenit monopol de stat, iar dezvoltarea industriei a fost stimulată. În Banat, de exemplu, în anul 1771 a fost înființată fabrica metalurgică de la Reșița.

Datorită nemulțumirilor crescânde ale românilor din Transilvania, în anul 1759 Maria Terezia a restaurat Mitropolia ortodoxă, iar în anul 1765 Transilvania a fost ridicată la rang de Mare Principat. Cu toate acestea, românii nu au fost pe deplin mulțumiți, deoarece, deși li se permitea să studieze la universități prestigioase, precum cele de la Viena și Roma, erau încă tratați ca o populație tolerată în cadrul principatului, unde puterea politică era exercitată de germani și maghiari.

Prin lunga sa domnie și prin inițiativele politice, sociale și religioase pe care le-a promovat în raport cu românii, împărăteasa Maria Terezia a exercitat un impact profund asupra sensibilității colective românești. Prin politicile sale sociale, inclusiv introducerea urbariului – reglementarea relațiilor dintre iobagi și nobili – și combaterea abuzurilor nobilimii, împărăteasa a dobândit renumele de „apărătoare a săracului iobag împotriva asupririlor nedrepte”. Această imagine i-a adus simpatia și încrederea maselor de țărani din întreaga monarhie habsburgică.

Numeroase delegații de români din Transilvania au parcurs drumul către Viena pentru a cere ajutorul împărătesei în rezolvarea problemelor personale sau a diferendelor locale. Intervențiile sale, fie că era vorba de încercările din anii 1743-1747 de a introduce românii uniți între stări, fie de sprijinul acordat pentru construirea de biserici, au fost percepute de români ca dovezi de bunăvoință imperială. Maria Terezia a fost văzută astfel ca o suverană generoasă, preocupată de fericirea supușilor săi români.

Zonele de graniță au beneficiat în mod special de atenția împărătesei. Înființarea regimentelor românești de graniță a avut un impact profund asupra locuitorilor din zona Năsăudului, cărora le-au fost oferite munți pentru pășunat și păduri pentru uz comun. De asemenea, drumurile lor au fost îmbunătățite cu borne și indicatoare pentru orientare. În Banat, Maria Terezia a făcut gesturi similare, consolidând astfel legătura dintre comunitățile românești și autoritatea imperială.

Mitul împărătesei protectoare a fost alimentat și de alte inițiative, cum ar fi înființarea de școli, biserici, orfelinate și carantine, multe dintre acestea destinate exclusiv românilor. Elitele românești, atât laice cât și ecleziastice, au promovat cu entuziasm această imagine în rândul lumii rurale. Moartea împărătesei a fost resimțită ca o pierdere majoră de către românii din Transilvania, care au organizat slujbe de pomenire pentru suverana lor iubită.

Maria Terezia, mamă a 16 copii

Domnia Mariei Terezia a marcat și un avânt cultural semnificativ, vizibil atât în arhitectură, cât și în muzică. Orașul Theresienstadt din nordul Boemiei, fondat de fiul său Iosif al II-lea ca garnizoană militară, a fost numit astfel în onoarea împărătesei. În același spirit, cartierul Terezian din Sibiu poartă numele său.

Problema căsătoriei Mariei Terezia a fost discutată încă din copilărie. Inițial, a fost logodită cu Leopold Clement de Lorena, care trebuia să o întâlnească în Viena în anul 1723, însă acesta a murit de variolă. În locul său, fratele mai mic, Francisc Ștefan, a fost invitat la curtea vieneză. Deși Francisc era candidatul favorit pentru mâna arhiduceselor, împăratul Carol al VI-lea a luat în calcul și alte alianțe. Diferențele religioase l-au împiedicat însă să o căsătorească cu Frederic al Prusiei, un prinț luteran.

În anul 1725, împăratul a logodit-o cu Carol al Spaniei, iar pe cealaltă fiică, Maria Anna, cu Filip al Spaniei. Cu toate acestea, marile puteri europene au forțat renunțarea la aceste planuri, temându-se că o alianță matrimonială între Spania și Austria ar fi dezechilibrat balanța puterii în Europa. Francisc Ștefan a rămas astfel la curtea imperială până în anul 1729, când a preluat tronul Lorenei, dar promisiunea de căsătorie cu Maria Terezia nu a fost făcută oficial decât pe 31 ianuarie 1736, în timpul războiului de succesiune poloneză.

Maria Terezia a devenit mamă a 16 copii (11 fete și 5 băieți), dintre care cei mai cunoscuți sunt Iosif al II-lea și Leopold al II-lea, care au devenit împărați, și Maria Antoaneta, viitoarea regină a Franței.

Ultimele clipe ale unei împărătese

Pe 5 noiembrie 1780, Maria Terezia și-a început ziua ca de obicei, trezindu-se devreme, bând cafeaua și pregătindu-se să citească corespondența. Câteva ore mai târziu, neliniștit că împărăteasa nu a chemat pe nimeni, șambelanul a intrat în camera ei și a găsit-o inconștientă.

Medicii personali au făcut eforturi să o salveze, dar Maria Terezia nu și-a mai revenit, decedând la ora 9:45 p.m. Autopsia a indicat o hemoragie cerebrală drept cauza morții – un sfârșit neașteptat pentru o suverană atât de puternică.

Maria Terezia rămâne singura femeie suveran din cei 650 de ani de istorie ai Casei de Habsburg. Contemporanii săi au descris-o ca o femeie inteligentă, plină de pasiune și energie, devotată supușilor ei, dar și sentimentală și atentă la nevoile celor din jur.

Mituri demontate: adevărul despre Maria Terezia

Pasiunea împărătesei Maria Terezia pentru cai a dat naștere unor zvonuri scandaloase încă din timpul vieții sale. Servitorii de la diversele castele imperiale răspândite pe teritoriul vast al Imperiului Austro-Ungar ar fi fost primii care au inventat povești despre o relație bizară și carnală între împărăteasă și armăsarii săi. Potrivit legendelor, Maria Terezia ar fi murit într-un mod tragic și grotesc, zdrobită sub copitele unui cal, în timp ce se afla în plin elan erotic.

Însă aceste povești, deși răspândite, nu au nicio bază în realitate. Istoricul german Gunther Frauberger, după cercetări minuțioase în biblioteci din Austria și Germania, a reconstituit cu acuratețe viața privată a împărătesei, concentrându-se în special pe ultimele sale zile. Frauberger confirmă că Maria Terezia avea o mare afecțiune pentru cai, dar această iubire nu a avut niciodată conotații sexuale.

„Maria Terezia a fost mereu complexată de propria feminitate. Deși conducea unul dintre cele mai mari imperii ale Europei și negocia de la egal la egal cu puternicii bărbați de stat ai vremii, ea se simțea, într-un fel, inferioară acestora. Totuși, a căutat să își demonstreze calitățile: trăgea cu pistolul, era interesată de știință și artă, se implica activ în afacerile economice și comerciale și, mai presus de toate, era o excelentă călăreață, o adevărată amazoană!”, scrie Frauberger.

Frauberger concluzionează că împărăteasa nu și-a sfârșit viața într-un grajd, sub copitele unui armăsar, ci singură, în patul său, departe de fanteziile sumbre care au circulat despre moartea ei.

Legendele Castelului Martinuzzi

Mituri despre Maria Terezia au circulat și în jurul Castelului Martinuzzi din comuna Vințu de Jos, județul Alba, unul dintre cele mai remarcabile monumente renascentiste din Transilvania, astăzi aflat în ruină. Legendele locale îi atribuie împărătesei mai multe crime, bărbații cu care aceasta ar fi avut relații intime devenind, se pare, victimele sale.^[sursa]

Conform legendelor, Maria Terezia îi invita pe bărbați în castel, unde după ce petrecea cu ei, dacă erau pe placul ei, îi conducea într-o cameră de la etaj. Acolo, după ce bărbatul îi trecea pragul, împărăteasa acționa o manetă care făcea podeaua să se deschidă, iar victima cădea direct într-o cameră cu săbii ascuțite, pregătite să îl sfârșie.

Povestea continuă spunând că din acea „cameră a morții” pornea un tunel secret ce comunica direct cu râul Mureș, prin care cadavrele erau transportate și aruncate în apă. Astăzi, din castelul Martinuzzi nu a mai rămas în picioare decât pavilionul unde s-ar fi petrecut aceste evenimente misterioase.