Misterul aurului dacic: cifrele sunt uluitoare. Cât aur dacic a luat Roma și de unde provenea, de fapt, fabuloasa avere?

Este o poveste care a dăinuit milenii, un laitmotiv înfipt adânc în conștiința colectivă: comorile vaste ale Daciei. Legenda spune că, după cucerirea brutală a regatului lui Decebal, împăratul Traian nu doar că a supus un popor, ci a capturat o bogăție atât de mare, încât a umplut visteria Romei și a schimbat fața imperiului.

Cifrele vehiculate de sursele antice sunt amețitoare. Se spune că după cucerirea Daciei, trupele lui Traian au plecat la Roma cu 160 de tone de aur, 300 de tone de argint, turme de vite, arme și în jur de 500.000 de prizonieri (conform scrierilor lui Lydus). Deși mulți specialiști consideră aceste cifre exagerate, mai ales numărul prizonierilor, realitățile economice indică o îmbogățire certă a Romei.

Relatările antice: pradă, comori și trădare

Detaliile despre pradă provin de la istoricul bizantin Ioannes Laurentius Lydus, care, în secolul al VI-lea d.Hr., a scris „De Magistratibus Reipublicae Romanae”. Bazându-se pe informațiile lui Criton din Heraclea, medicul lui Traian și martor al campaniei, Lydus (prin Criton) a înregistrat cifre și mai mari: peste 1.650 de tone de aur și 3.310 tone de argint. La acestea, preciza Criton, se adăuga o cantitate mare de obiecte de lux.

Dovezile vizuale, imortalizate pe Columna lui Traian, par să susțină ideea unei prăzi însemnate. Scenele sculptate înfățișează soldați romani și catâri cărând în desagi cantități mari de obiecte, în special vase care par a fi din metale prețioase.

Pe lângă prada generală de război, istoricul roman Dio Cassius a relatat descoperirea unei comori personale a regelui Decebal, ascunsă printr-o inginerie elaborată și găsită doar prin trădare.

„Comoara lui Decebal a fost de asemenea descoperită, chiar dacă era bine ascunsă sub râul Sargetia, care curgea pe lângă palatul său. Cu ajutorul unor prizonieri, Decebal a deviat cursul râului, a săpat în albie şi în gaură a aruncat o mare cantitate de aur şi argint şi alte obiecte de mare valoare care puteau rezista la o anumită umiditate. Apoi a pus o grămadă de pietre deasupra şi a adus râul din nou pe cursul său. De asemenea, el i-a făcut pe prizonieri să depoziteze hainele şi alte obiecte de acest gen într-o peşteră. După ce a terminat i-a ucis pe aceşti prizonieri pentru a nu lua mai apoi nimic. Dar Bicilis unul dintre însoţitorii săi care ştia ce se întâmplase a fost prins şi a povestit despre acestea”, scria Dio Cassius.

Îndoielile moderne și tezaurele multiple

Specialiștii moderni privesc aceste relatări cu prudență. Pe lângă captura tezaurului lui Decebal, se crede că au existat mai multe rezerve de bogăție.

„Cu siguranță nu exista un singur tezaur dacic. Dacă putem presupune că o cantitate de monede și obiecte de prestigiu din aur se găseau în Sarmizegetusa, capitala Daciei, la fel de bine putem presupune că membrii elitei dacice, care administrau teritorii din regat din cetățile lor din vârf de munte, aveau câte un mic tezaur la dispoziție”, preciza specialistul Andrei Pogăciaș.

Reputatul arheolog Alexandru Vulpe a avertizat că cifrele lui Criton ar putea fi exagerate și a introdus o altă perspectivă: povestea râului deviat ar putea fi un „topos” literar, un loc comun în scrierile antice.

„Legenda apare la Criton, medicul lui Traian, şi credem că a fost martor ocular. Cifrele sunt însă exagerate. Totuşi, mai e o problemă de „topos“ literar, loc comun. Criton spune că tezaurul a fost ascuns sub albia râului Sargeţia. De aici s-a tras concluzia că a existat un râu cu numele Sargeţia. Dar povestea cu ascunderea tezaurului o întâlnim şi în epoca elinistică, undeva în Anatolia, sub albia râului Sargenţia. Acestea sunt locuri comune, preluate de la un scriitor la altul. În ce măsură sunt adevărate, e foarte greu de spus”, preciza specialistul pentru Historia, în anul 2014.

Cu toate acestea, majoritatea specialiștilor sunt de acord că prada a fost însemnată. „Totuşi, pe Columna lui Traian vedem oameni cărând tot felul de obiecte, pocale de argint etc.”, adăuga Alexandru Vulpe, fostul director al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”.

O infuzie de capital care a salvat un imperiu

Impactul acestei prăzi asupra Romei este, poate, cea mai incontestabilă dovadă a existenței sale. Înainte de războaiele dacice, imperiul se confrunta cu o criză financiară. După, visteria era plină, iar Traian și-a permis cheltuieli extravagante care au remodelat fața capitalei.

Dio Cassius a consemnat amploarea serbărilor și a proiectelor de infrastructură: „El dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De asemenea, în această vreme, Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată. Întemeie biblioteci şi ridică în for o columnă foarte mare, atît spre a-i sluji ca mormânt, cât şi ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din for. Căci tot locul acela fusese muntos, iar el îl săpă atât cât se înălţă columna, şi în felul acesta făcu o piaţă netedă.”

Comorile dacilor au reușit să redreseze financiar întregul imperiu. Obiecte de lux, bijuterii, haine ornate cu aur și argint, poate chiar pietre prețioase, luate din cetățile dacice, au fost vândute cetățenilor bogați sau depuse ca ofrande, precum cele de la altarul lui Zeus din Antiohia.

De unde proveneau, de fapt, bogățiile dacilor?

Rămâne o întrebare fundamentală: de unde aveau dacii atâta metal prețios? Deși teritoriul României de astăzi este bogat în zăcăminte de aur, dovezile arheologice pentru o exploatare minieră dacică la scară industrială lipsesc, spre deosebire de urmele clare lăsate de exploatările romane de mai târziu.

„Nu s-au găsit până în prezent urme ale unor galerii dacice de exploatare a aurului pe filon. […] Dar dacii ‒ exploatau ei oare aurul prin galerii? Aveau tehnologia necesară? Foloseau doar daltă/dorn și ciocan? Cine erau lucrătorii? Oameni liberi sau sclavi? Daci sau specialiști angajați de daci sau trimiși de romani, ca parte a păcii din anul 89? Şi dacă au fost, ce s-a întâmplat cu aceștia?”, se întreba Andrei Pogăciaș.

Chiar dacă se lua în calcul exploatarea aurului aluvionar – spălarea nisipului din râuri cu șaitrocul – este greu de crezut că se puteau aduna cantitățile legendare prin acest procedeu.

Cele mai plauzibile explicații sunt prada de război și stipendiile. Timp de secole, războinicii daci efectuau raiduri în provinciile romane și în teritoriile învecinate. Academicianul Vasile Pârvan, în volumul „Getica”, oferea o explicație:

„Părerea noastră e că recolta anuală – pe cale minieră – a trebuit să fie mult mai mică, dar că în schimb dacii strânseseră încă de pe vremea lui Burebista uriaşe cantităţi de metal preţios prin războaie de cucerire, în special împotriva celţilor, mari iubitori de podoabe de aur şi de argint, şi că prin oficiul de mercenari pe care îl făceau în slujba diferiţilor regi, ei de asemenea adunaseră mari cantităţi de aur şi argint, atât în monede, cât şi în podoabe, începând încă din secolul V î.Hr., dar mai cu seamă în secolele II şi I d.Hr.” La aceasta se adăugau averile strânse din comerțul cu blănuri și sclavi.

Aurul returnat: ironia stipendiilor

În mod ironic, o parte semnificativă a „comorii dacice” ar fi putut fi, de fapt, aur roman. Imperiul plătise sume uriașe căpeteniilor dace ca stipendii, în esență o taxă de protecție pentru a nu invada provinciile sud-dunărene.

„Cu siguranță, o bună parte din tezaurul capturat de romani era de fapt chiar aur roman, provenit din acele stipendii pe care romanii le plătiseră dacilor mult prea multă vreme. Să ne amintim că sursele romane vorbesc despre stipendii date unor conducători geți și daci pentru a-i pacifica. Avem apoi anul 89, când se spune că împăratul Domitian ar fi cheltuit averi nenumărate pentru ca dacii să facă pace. Din 89 până în anul 101, romanii plătiseră anual bani grei dacilor”, explica Andrei Pogăciaș.

Aceeași idee este susținută și de Radu Vulpe în lucrarea „Columna lui Traian”: „La creşterea acestor avuţii contribuise şi Imperiul Roman însuşi, prin subsidiile pe care, încă înainte de Domiţian şi chiar până în primii ani de domnie ai lui Traian, le plătise dacilor pentru a se abţine de la atacuri la sud de Dunăre. Întreprinzând războaiele pentru cucerirea Daciei din motive esenţial strategice şi politice, Traian fusese stimulat, fireşte, şi de perspectiva de a pune mâna pe considerabilul tezaur dac.”

Astfel, prin cucerirea Daciei, Traian nu doar că a câștigat o provincie strategică, ci, în esență, și-a luat aurul înapoi – cu o dobândă care a schimbat cursul istoriei romane.