Misterul morţii lui Burebista: ucis de nobili, alungat din comunitate, ucis la comandă de romani sau trădat de preotul Deceneu?

Burebista, marele rege geto-dac, a reușit să unească sub stindardul său un mozaic de triburi și să cucerească un teritoriu vast, modelând harta Europei antice. Cu toate acestea, dispariția sa bruscă de pe scena istoriei rămâne un mister nedezlegat, o enigmă ce a traversat mileniile. Nu știm cu certitudine dacă a fost ucis sau doar alungat, cine i-au fost conspiratorii și, mai presus de toate, care a fost resortul ce a declanșat posibilul asasinat.

„Boerebistas, bărbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceștia ticăloșiți de nesfârșitele războaie și i-a îndreptat prin abstinență și sobrietate și ascultare de porunci, așa încât în câțiva ani a întemeiat o mare stăpânire și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine”, consemna geograful grec Strabon în monumentala sa lucrare „Geografia”. Aceste cuvinte, scrise acum două milenii, schițează portretul celei mai impunătoare figuri a lumii geto-dace: Burebista.

Istorici de renume, precum Hadrian Daicoviciu, Ion Horațiu Crișan sau Radu Vulpe, plasează originile regelui undeva în sud-vestul Transilvaniei sau în întinsa câmpie a Munteniei, fără a exista însă o certitudine absolută. Prin forța armelor și o diplomație iscusită, a supus trib după trib, consolidându-și treptat o putere de necontestat.

În jurul anilor 85-84 î.Hr., simțindu-se suficient de puternic, Burebista a unit triburile dacice din inima Transilvaniei și din vestul Munteniei. Sprijinit de marele preot Deceneu, a cărui influență mistică asupra dacilor era profundă, s-a proclamat rege. Domnia sa, ce s-a întins pe aproape patru decenii, a culminat în jurul anului 48 î.Hr. cu unificarea unui uriaș stat barbar, ce se întindea de la nucleul său din Munții Orăștiei până în nordul sălbatic.^[sursa]

Regatul său era o forță colosală pe harta Europei. Se întindea pe o suprafață ce îngloba astăzi Ungaria, părți din Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria și Serbia. „În câțiva ani, așa cum spune Strabon, de la 60 la 48, Burebista făurise cu sabia în mână un mare stat ce se întindea spre apus și spre nord-vest până la Dunărea de mijloc și Moravia, spre nord până în Carpații Păduroși, spre est ajungea până la Olbia și cuprindea Dobrogea în întregime, iar la miazăzi ajungea până la Haemus (Munții Balcani)”, scria istoricul și arheologul Hadrian Daicoviciu.

Așa cum relatează cronicarii antici, Burebista a zdrobit triburile celtice ale boilor și tauriscilor, împingându-le ca un tăvălug spre apus, până la granița cu triburile germanice ale suebilor. A trecut prin foc și sabie cetățile grecești de la Marea Neagră, iar „războinicii-lup”, aliați cu bastarnii și grecii, au administrat o înfrângere usturătoare armatelor romane conduse de Gaius Antonius Hybrida, guvernatorul Macedoniei.

Mai mult, Burebista a fost la un pas de a se confrunta direct cu unul dintre cei mai mari generali ai Antichității, Iulius Cezar. Soarta a avut însă alte planuri. Niciunul dintre ei nu va trăi să vadă acest moment epic. Cezar a fost asasinat de Idele lui Marte, în anul 44 î.Hr., iar marele său rival de la nord de Dunăre, Burebista, dispare în mod misterios în același an fatidic. Până astăzi, acest mister nu a fost elucidat, ci doar învăluit în ipoteze.

Moartea lui Burebista rămâne un mister

Dacă despre existența, cuceririle și progresele administrative și militare ale lui Burebista ne vorbesc numeroase surse grecești, latine și descoperiri arheologice, despre dispariția sa avem o singură mărturie, laconică. Geograful Strabon rezumă totul în câteva cuvinte: „Iar Burebista a sfârșit prin a fi răsturnat de niște răsculați înainte ca romanii să fi pornit o armată împotriva lui. Cei ce i-au urmat au îmbucățit întinderea stăpânită de el, în mai multe părți”. Nu știm însă dacă înlăturarea sa a însemnat și moartea. A fost asasinat sau a luat calea exilului? Izvoarele tac.

Nu cunoaștem nici motivele revoltei, nici numele conspiratorilor sau rangul lor. În mod ironic, se presupune că Burebista a murit în același an și poate chiar în aceeași lună cu Iulius Cezar. Însă, în timp ce numele asasinilor rivalului său de la Roma, inclusiv cel al fiului său adoptiv Brutus, sunt binecunoscute, identitatea celor care l-au înlăturat pe regele dac rămâne pierdută în negura timpului.

„Cine poate prevedea dacă vreodată va fi cunoscut numele aceluia dintre asasini care l-a străpuns pe Burebista, așa cum se știe numele celor care l-au răpus pe marele său rival de la Roma?”, se întreabă retoric istoricul Ion Horațiu Crișan. Nici arheologia nu a oferit, până acum, indicii despre o continuitate a lui Burebista după acest moment, dar nici dovezi clare ale asasinatului.

Una dintre cele mai vehiculate ipoteze este cea a unui complot intern. Burebista ar fi fost ucis de căpeteniile dace nemulțumite, în special cele din zonele îndepărtate ale regatului, precum estul Munteniei sau nordul Moldovei, care și-au văzut autonomia spulberată. Aceste triburi, cucerite mai târziu, ar fi privit cu invidie cum centrul puterii din Transilvania era favorizat prin construcția de cetăți monumentale, în timp ce oamenii lor erau folosiți în campanii militare istovitoare împotriva celților, sciților sau grecilor.

„Unificarea Daciei întregi sub o singură stăpânire nu era pe placul multora dintre nobilii daco-geți, nevoiți să se închine lui Burebista și să renunțe la vechea lor autonomie și la o parte din privilegiile lor. Această aristocrație tribală nemulțumită urzește un complot. Și cam în aceeași vreme își are Cezar căderea în plin Senat, străpuns de loviturile de pumnal ale conjuraților. Burebista era și el ucis de o revoltă a unor nobili.”, descria Hadrian Daicoviciu. Aceeași teorie este susținută și de Radu Vulpe, care consideră că un rege de anvergura lui Burebista nu putea fi înlăturat decât prin asasinat.

Faptul că, după moartea sa, regatul se fărâmițează inițial în patru, apoi în șase formațiuni, este văzut de istorici ca o dovadă a revoltei nobililor, dornici să-și recapete puterea absolută asupra propriilor teritorii. Ion Horațiu Crișan merge mai departe, sugerând că asasinii trebuie căutați chiar printre liderii acestor noi regate. „Cea mai plauzibilă presupunere ni se pare a fi aceea că în «răsculații» de care vorbește Strabon trebuie să identificăm câteva căpetenii, vârfuri ale aristocrației daco-getice”, precizează acesta. Radu Vulpe completează tabloul, sugerând că, fiind conștienți de represaliile necruțătoare ale lui Burebista, aceste căpetenii au considerat asasinatul drept unica soluție.

O altă ipoteză fascinantă este cea a unei revolte de palat, o lovitură de stat orchestrată de apropiații regelui. Domnia sa îndelungată și concentrarea puterii ar fi putut stârni ambiții în cercul său de încredere. „Acele căpetenii nemulțumite trebuie să fi făcut parte din anturajul regelui”, scria Horațiu Crișan.

Suspiciuni asupra preotului Deceneu

O altă ipoteză fascinantă este cea a unei revolte de palat, o lovitură de stat orchestrată de apropiații regelui. Domnia sa îndelungată și concentrarea puterii ar fi putut stârni ambiții în cercul său de încredere. „Acele căpetenii nemulțumite trebuie să fi făcut parte din anturajul regelui”, scria Horațiu Crișan. În acest scenariu, un personaj-cheie ar fi putut fi chiar marele preot Deceneu. Aflat mereu în umbra regelui, dar cu o influență imensă asupra poporului, pe care Strabon îl descrie ca fiind venerat aproape ca un zeu, Deceneu ar fi putut râvni la puterea supremă.

Strabon îl numește chiar „vrăjitor” pe Deceneu, povestind cum, pentru a-și demonstra puterea, i-a convins pe geți să-și stârpească viile și să trăiască fără vin – o dovadă uluitoare a controlului său. Faptul că, după Burebista, pe tronul dacilor nu mai urcă un lider militar, ci însuși preotul Deceneu, instaurând o linie de regi-preoți, poate fi un indiciu al unei preluări de putere din interior.

Nu în ultimul rând, istoricul Constantin Daicoviciu a avansat ideea că asasinatul ar fi fost comandat de la Roma. În jocul de putere ce a urmat morții lui Cezar, Burebista era o amenințare majoră la adresa stabilității romane la Dunăre. O armată dacică ce putea mobiliza, conform lui Strabon, 200.000 de luptători, era o forță de temut pentru o Republică Romană măcinată de războaie civile.

Roma avea motive serioase de îngrijorare. Burebista nu era un ghimpe îndepărtat, ci o amenințare directă. „Trecea Istrul (Dunărea) fără frică, prădând Tracia până în Macedonia și Iliria”, scria Strabon. Mai mult, forța sa era atât de mare încât s-a implicat direct în războiul civil roman, aliindu-se cu Pompei împotriva lui Iulius Cezar. Deși armata sa nu a ajuns la timp pentru bătălia decisivă de la Pharsalus, unde Pompei a fost înfrânt, prin acest gest Burebista devenise un dușman personal al lui Cezar. Angajat în lupta cu Marc Antoniu, Octavian, viitorul împărat Augustus, ar fi putut decide să elimine pericolul dac prin intermediul unor asasini plătiți. „Lucrul nu pare de necrezut și nici fără analogii”, nota Horațiu Crișan.

În orice caz, dincolo de speculații, singurul fapt cert este dispariția regelui și fărâmițarea operei sale. Indiferent de scenariu, un numitor comun pare inevitabil: participarea unor apropiați ai regelui. După moartea sa, regatul geto-dac, odinioară un colos, se destramă și devine vulnerabil, deschizând un nou capitol, mult mai sumbru, în istoria sa.