Moartea lui Alexandru cel Mare, un mister macabru rămas nedesluşit

Moartea lui Alexandru cel Mare, rege al Macedoniei și conducătorul unui imperiu enorm, care se întindea de la marginea Chinei, până în Egipt și Europa, a rămas un mister nedesluşit nici în ziua de azi. Marele lider militar a rămas în istorie ca o mare legendă, deşi a murit la doar 32 de ani, în data de 10 iunie 323 î.Hr.

Ascensiunea la tron şi victoriile militare de răsunet

Alexandru cel Mare a învăţat filozofie şi noţiuni despre lumea înconjurătoare direct de la Aristotel, iar tactica militară a deprins-o de la tatăl său, regele Filip al II-lea, un mare războinic al acelor vremuri. Imediat după împlinirea vârstei de 16 ani, Alexandru şi-a condus pentru prima dată trupele într-o campanie militară. Doi ani mai târziu, avea să comande cea mai mare parte a trupelor tatălui său, pe care le-a condus la victorie în Bătălia de la Chaeronea. În urma acestei lupte, oraşele state greceşti au fost cucerite de micul regat macedonean.

În anul 336 î.Hr., tatăl său a fost asasinat în urma unui complot, iar Alexandru a ajuns rege. La doi ani de la urcarea sa pe tron, a pornit o campanie militară de proporţii în Asia Mică. Următorul pas era cucerirea Imperiului Persan, duşmanul tradiţional de atunci al regatelor tracice şi greceşti.

Astfel, tânărul geniu al războiului nu a pierdut niciodată vreo bătălie, iar în anul 330 î.Hr., toată Asia Mică şi Persia erau deja cucerite şi supuse. De-a lungul imensului său imperiu care mai cuprindea şi Egiptul, Alexandru a fondat noi oraşe şi aşezări, printre care şi oraşul care-i poartă şi azi numele în Egipt.

De asemenea, a reorganizat administrarea şi evoluţia tuturor seminţiilor întâlnite şi cucerite, pe baza principiilor avansate însuşite încă din copilărie. Cu toate că ridicase deja cel mai mare imperiu de până atunci, Alexandru a lansat o nouă campanie spre est, la scut timp după întoarcerea sa în Persia. Până în anul 327 î.Hr., cucerise deja teritoriul de azi al Afganistanului, Sogdiana, Bactria şi partea de nord a Indiei.

Moartea lui Alexandru cel Mare

După campaniile militare încununate cu succes, Alexandru cel Mare părea de neînvins. Supuşii săi îl vedeau ca pe un semizeu.

În data de 29 mai a anului 323 î.Hr., Alexandru, împreună cu apropiaţii săi au luat parte la un festin opulent, care s-a încheiat, conform obiceiurilor, cu o beţie îndelungată. După ce a băut vin din cupa de 12 litri a lui Hercule, Alexandru cel Mare ar fi strigat de durere și s-ar fi prăbușit la podea, cuprins de o febră puternică.

Cu câteva zile înainte, navigând pe Eufrat, Alexandru își pierduse diadema, care a fost luată de o pală de vânt. Un vâslaș a sărit după ea în apă și, ca să înoate mai ușor înapoi, și-a pus diadema pe cap. Acest gest a fost interpretat ca un semn rău, care prevestea că imperiul avea să-și schimbe stăpânul.

Starea regelui s-a înrăutățit rapid. Timp de 10 zile s-a aflat în agonie la pat, suferind cumplit. Pe 10 iunie şi-a pierdut cunoștința. Alexandru cel Mare era înconjurat de către generalii săi, care doreau să afle care dintre ei va fi numit moștenitorul marelui imperiu.

Alexandru cel Mare suferea de febră cu temperatură ridicată, avea stări de vomă, vomita sânge, suferea de friguri, ochii erau înroșiți, avea dureri abdominale acute, dureri de spate, momente de delir și, în final, paralizie. Doctorii au făcut tot ce au putut pentru a-l salva pe rege. Însă a fost în zadar. Alexandru cel Mare a fost declarat mort.

Conspiraţii privind moartea lui Alexandru cel Mare

Posibile cauze ale morţii:

• febra tifoidă luată de la prietenul şi garda sa de corp Hefaiston, pe care l-a plâns timp de 4 zile după ce a murit, suficient timp pentru a fi contaminat;
• malarie sau virusul West Nile: Alexandru cel Mare ar fi avut simptomele virusului West Nile, transmis de țânțarii din mediul tropical umed al Indiei sau ar fi fost contaminat de gripă aviară, contactată de la corbii din Babilon;
• meningită;
• o boală venerică: se speculează că boala venerică i-ar fi fost transmisă în urma orgiilor cu bărbați perși/macedoneni și femei persane, el fiind bisexual. Însă simptomele care le-a avut pe patul de moarte nu par să aparțină unei boli venerice;
• excesul de alcool, epuizarea și oboseala din bătălii și campanii, nopțile nedormite care i-ar fi distrus ficatul. Potrivit scrierilor, după ce a băut vinul din cupa de 12 litri a lui Hercule, a strigat din cauza durerii de ficat;
• trecerea bruscă de la un mediu la altul, de la mediul și climatul mediteranean la cel arid și apoi la cel tropical (Grecia-Turcia-Egipt-Irak-Iran-India), care l-ar fi epuizat;
• pancreatită acută;
• o legendă spune că a făcut intoxicație atunci când a intrat în contact cu râul Styx din Grecia;
• intoxicație alimentară sau exces de alcool;
• intoxicație de la apa băută în India;
• moarte psihologică: Alexandru ar fi fost devastat psihic de moartea lui Hefaiston și aceasta ar fi dus la scăderea imunității organismului;

Otrăvirea

În acele vremuri, în cazul morții subite a unui suveran, se vorbea în primul rând de otrăvire.

Această crimă ar fi fost plănuită de Antipater, locotenentul lui Alexandru, și înfăptuită de fiul acestuia, Iolaus, care era paharnicul regelui.

Băutura mortală ar fi fost apa înghețată luată din izvorul râului Styx, din Arcadia. Apa era pusă într-o copită de măgar, de cal sau catâr, căci orice alt vas din lut, fier sau bronz ar fi crăpat din pricina răcelii și acidității apei.

Această ipoteză a otrăvirii, a fost acceptată de mama lui Alexandru, Olimpia. Moartea fiului său i-a oferit bătrânei regine, veșnic pusă pe represalii, un motiv de răzbunare.

Domnişoara otrăvită

Visha Kanya, care în sanscrită înseamnă „Domnişoare otrăvite”, erau femei tinere, care se presupune că erau folosite ca asasini, adesea împotriva dușmanilor puternici, în vremurile Indiei Antice.

Aceasta este una dintre cele mai neaşteptate şi şocante metode de răzbunare folosite în istorie. Era o metodă folosită de către regii hinduşi pentru a se răzbuna pe cuceritorii lor, chiar după ce fuseseră detronaţi şi ucişi.Metoda, de o cruzime şi o nebunie incredibilă, consta în alegerea câtorva fetiţe, cu vârste de 1-2 ani, care erau hrănite treptat cu otrăvuri. Copilele nu doar că deveneau imune la otrăvuri, dar ajungeau să le stocheze în propriul organism.

Adăugarea unor cantităţi infime de otrăvuri în alimentaţia zilnică a fetiţelor, le transforma pe acestea în adevărate bombe cu ceas. La adolescenţă, fetele înmagazinaseră deja în fluidele corporale, cu precădere în salivă şi în lichidul de lubrefiere vaginală, cantităţi de otravă suficient de mari încât să ucidă pe oricine ar fi avut relaţii sexuale cu ele.

Fetele erau astfel condamnate la o viaţă de singurătate. Acestea nu puteau avea relaţii sau căsătorii cu niciun bărbat, căci l-ar fi ucis fără voie la primul contact sexual. Fetele erau de o frumuseţe răpitoare fiind învăţate să stăpânească arta seducţiei. Acestea erau trimise, în momente de cumpănă, de către suveranii învinşi drept tribut de război celor care-i cuceriseră. În cazul în care nu erau avertizaţi, aceştia mureau otrăviţi după prima noapte de amor cu ele.

Mai mulţi istorici indieni, precum şi cercetătorul american Robert E. Svoboda, susţin că după primele victorii împotriva regelui hindus Porus, lui Alexandru cel Mare i s-ar fi oferit în aşternut o asemenea „domnişoară otrăvită”.

O ipoteză sumbră: sindromul Guillain-Barré

Se spune că, după moartea lui Alexandru cel Mare, trupul său nu a prezentat urme de descompunere. Din acest motiv, slujitorii erau convinşi că regele lor era cu adevărat un zeu. Cu toate acestea, motivul real din spatele aceste lipse de degradare a cadavrului ar fi acela că…Alexandru nu era mort.

Dr. Katherine Hall, cercetătoare la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă, a interpretat simptomele descrise mai sus, considerând că paralizia simetrică, care a progresat ascendent în timpul celor 10 zile, ar fi de fapt cauza sindromului Guillain-Barré. Acesta reprezintă o afecţiune inflamatorie a sistemului nervos periferic de cauză autoimună, caracterizată de slăbiciune musculară instalată rapid şi paralizia musculaturii membrelor inferioare şi superioare, respiratorii și a feţei.

Dr. Hall crede că Alexandru cel Mare ar fi putut contracta sindromul în urma unei infecţii cu Campylobacter pylori, o bacterie comună în acele vremuri.^[sursa]

Aşadar, se poate ca această boală să-i fi încetinit atât de mult respiraţia, încât medicii să-l fi declarat, în mod eronat, mort. În acele vremuri, doctorii se bazau pe prezenţa sau absenţa respiraţiei, mai degrabă decât pe puls, pentru a determina dacă un pacient era viu sau mort. Astfel, concluzia dr. Hall este că Alexandru cel Mare a fost declarat mort, înainte de a fi decedat cu adevărat.

Astfel, apare întrebarea dacă nu cumva Alexandru cel Mare ar fi fost îngropat de viu. Trupul neînsuflețit al regelui a fost așezat într-un sarcofag de aur, iar mai apoi într-o casetă mare, tot din aur.

Această ipoteză cade, întrucât regele a fost îmbălsămat. Potrivit istoricului roman Diodorus Siculus, trupul regelui a fost îmbălsămat și cufundat în miere. Astfel, ar fi scăpat neatins de căldurile toropitoare ale deșertului în drumul său spre Alexandria.

Chiar dacă nu a fost îngropat de viu, nici procesul de îmbălsămare nu poate fi unul plăcut, dacă, într-adevăr Alexandru cel Mare a suferit de sindromul Guillain-Barré.

Mai mulţi autori antici arată că trupul neînsuflețit al regelui ar fi fost înhumat la Alexandria. Acesta ar fi fost depus într-un mausoleu numit Soma, termen ce însemna, în greaca veche, „mormânt”. Un sarcofag de aur și o construcție grandioasă, menită să-l adăpostească pe eroul zeificat care unise lumea, au fost construite cu acest prilej.

Deşi există numeroase teorii, adevărul privind moartea lui Alexandru cel Mare a fost luat cu el în mormânt, pentru totdeauna.