Fie că este prezentat ca un iubitor al dreptăţii, un despot sângeros sau un vampir înfricoşător, este cert că Vlad Ţepeş este unul dintre cele mai cunoscute personaje istorice la nivel mondial. Viaţa voievodului muntean ascunde multe mistere, iar unul dintre cele mai puţin cunoscute evenimente îl reprezintă chiar moartea lui Vlad Ţepeş.

Conform surselor populare, Vlad Ţepeş s-ar fi născut în oraşul Sighişoara, din Transilvania, în anul 1431. A fost fiul lui Vlad Dracul și al unei nobile transilvănene. 

În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitatea sa și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Din cauza conflictelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au caracterizat, în mod propagandistic, ca pe un principe cu metode de o cruzime demonică.

Încă din timpul vieţii, renumele său a depăşit graniţele Principatului Valahiei. Viaţa şi faptele sale se află şi în ziua de azi, de multe ori, la limita dintre realitate şi legendă.

A avut trei domnii, fiind în permanenţă ameninţat de oştile otomane, dar şi de către pretendenţii la tron. Astfel, Vlad Ţepeş a stat pe tronul Ţării Româneşti în anii 1448, 1456-1462 și 1476.

moartea lui vlad ţepeş

Ultima domnie şi moartea lui Vlad Ţepeş

Se spune că moartea lui Vlad Ţepeş a avut loc în data de 18 decembrie 1476. Însă detaliile despre acest macabru eveniment diferă, de la sursă la sursă.

Astfel, după unele izvoare documentare, se spune că Vlad Ţepeş a fost trădat chiar de către boieri. Aceştia ar fi fost cei care l-au ucis într-o zi rece din iarna anului 1476. Locul crimei s-ar afla între dealurile care străjuiesc drumul de la Giurgiu la Bucureşti, la ieşirea din localitatea Daia.

• CITEŞTE ŞI:  5 invenţii şi descoperiri ale mayaşilor care te vor surprinde cu siguranţă

Armatele reunite ale Munteniei şi Moldovei, conduse de către Vlad Ţepeş, se aflau pe punctul de a învinge oştile turceşti. Însă Vlad Ţepeş ar fi fost asasinat de către oamenii unuia dintre boierii săi, Basarab Laiotă cel Bătrân, chiar pe dealul de unde îşi conducea trupele.

Acest moment este menţionat în trei izvoare ale vremii. Unul slavon, altul provenind de la un călugăr austriac, martor la aceste evenimente, şi al treilea scris chiar de către secretarul personal al domnitorului Ştefan cel Mare.

„Basarab (Laiotă), găsindu-l singur (cu puţini ostaşi în jur), a poruncit să fie ucis. Şi împreună cu el fură ucişi toţi oamenii mei, afară de zece (oastea moldovenească trimisă în sprijin).”, se arată în textul atribuit lui Ştefan cel Mare.

Conform altor versiuni ale cronicarilor vremii, Vlad Ţepeş ar fi fost ucis de către turcii veniți să ceară tributul. Acest lucru s-ar fi întâmplat în București, la sfârșitul anului 1476. De asemenea, se înaintează ipoteza conform căreia Vlad Ţepeş a fost asasinat de către unul dintre căpitanii săi, în timpul unui sfat de taină.

Publicitate

Ce se ştie cu siguranţă este faptul că Vlad Ţepeş a fost repus în scaunul Ţării Româneşti cu ajutorul lui Ștefan cel Mare. Revenirea sa la tron a coincis cu momentul când turcii au intrat în Muntenia trecând Dunărea pe la Giurgiu. Scopul era schimbarea lui Vlad Ţepeş de pe tronul Ţării Româneşti.

Astfel, oştile turcilor, care înaintau spre Bucureşti, au fost așteptate de Vlad Ţepeş și ostașii săi pe un deal la ieşirea din localitatea Daia. Locul era ideal pentru o ambuscadă. După ce a surprins oastea turcească în aceasta ambuscadă, armata condusă de Vlad Ţepeş era pe punctul de a învinge.

• CITEŞTE ŞI:  Erbil, oraşul antic locuit continuu de peste 8.000 de ani

Acesta ar fi fost momentul în care a avut loc moartea lui Vlad Ţepeş. Probabil că autorul asasinatului a fost unul dintre oamenii lui Laiotă Basarab, un pretendent la tronul Țării Românești, care era susținut de către otomani. Se spune că omul lui Laiotă Basarab era infiltrat în garda personală a lui Vlad Țepeș și l-ar fi omorât pe acesta chiar în locul de unde îşi conducea trupele. Ucigaşul l-ar fi omorât pe domnitorul muntean cu o lovitură de lance.

deal ucis vlad tepes
Dealul din comuna Daia, unde ar fi avut loc moartea lui Vlad Ţepeş

Unde a fost înmormântat Vlad Ţepeş

După ce a fost ucis, capul lui Vlad Ţepeş a fost tăiat şi trimis sultanului Mahomed al II-lea la Istanbul. Se spune că trupul său ar fi fost înmormântat în biserica mănăstirii Comana, care era ctitoria sa, unde se află şi un mormânt atribuit lui.

Alte surse spun că Vlad Țepeș ar fi fost înmormântat în incinta mânăstirii Snagov, situată pe o insulă din apropierea Bucureștiului. Cercetările mai recente au arătat că acest mormânt atribuit lui Vlad Țepeș, conține de fapt doar câteva oase de cal datate din neolitic, și nicidecum rămășițele reale ale temutului domnitor valah.

O altă ipoteză, ceva mai exotică, susţine că Vlad Ţepeş ar fi fost îngropat la Napoli, în Italia. După lupta din anul 1476, domnitorul ar fi fost luat prizonier de turci şi nu ucis. Ulterior, ar fi fost răscumpărat de o fiică a sa, aflată în Italia. Ar fi trăit acolo, iar după ce a murit ar fi fost îngropat într-o biserică din Napoli.

În ciuda numeroaselor cercetări istorice, nu se cunoaşte cu exactitate nici modul în care s-a produs moartea lui Vlad Ţepeş şi nici locul în care a fost înmormântat. Rămâne, însă, în memoria colectivă, drept unul dintre cei mai influenţi domnitori ai neamului românesc din întreaga istorie.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.