Dacă scenariul tău preferat pentru sfârșitul lumii implica o intervenție eroică de ultim moment, de tip Hollywood, pentru a salva planeta, avem vești proaste: realitatea este mult mai complicată. Într-un interviu recent pentru The Times, dr. Kelly Fast, ofițerul interimar pentru apărare planetară al NASA, a declarat tranșant că agențiile spațiale nu dispun în prezent de niciun mijloc de a opri un asteroid dacă acesta ar reprezenta o amenințare iminentă pentru Pământ.
Colega sa, dr. Nancy Chabot de la Universitatea Johns Hopkins, a adăugat o notă de neliniște, mărturisind că ceea ce „nu o lasă să doarmă” este tocmai absența unei capacități de reacție rapidă în cazul descoperirii unei roci spațiale periculoase. Deși subiectul a inundat media, întrebarea rămâne: cât de panicați ar trebui să fim de fapt?
Adio, Armageddon? De ce „ucigașul dinozaurilor” este o distragere a atenției
Protejarea planetei este adesea considerată o prioritate existențială, însă amenințarea rocilor gigantice ar putea fi, paradoxal, o distragere a atenției de la pericole mai probabile. Pământul nu a mai fost lovit de un obiect de dimensiunea celui care a distrus dinozaurii de 65 de milioane de ani. Mai mult, se pare că acel impact a fost o anomalie, nu o regulă.
Deși unele extincții anterioare au fost atribuite impacturilor, aceasta nu este explicația preferată de oamenii de știință pentru niciuna dintre ele. De când s-a încheiat perioada „bombardamentului intens”, obiectele suficient de mari pentru a provoca o catastrofă globală au lovit Pământul extrem de rar, fapt confirmat de datele de pe Marte, Lună sau Mercur.
Există și un alt motiv de optimism: filme precum Deep Impact sau Don’t Look Up prezintă cometele ca sursă a Apocalipsei, însă marea majoritate a impacturilor provin de la asteroizi din sistemul solar interior. Dacă ar exista un obiect capabil să distrugă umanitatea pe o orbită care traversează Pământul, probabil l-am fi găsit deja. Deși nu putem exclude o cometă rătăcită în secolul următor, șansele sunt mai mici de unu la un milion.
Putem opri un asteroid care vine spre Terra? „Ucigașii de orașe” și insomnia experților
Ceea ce le îngrijorează cu adevărat pe Chabot și Fast sunt asteroizii „distrugători de orașe”. Numele spune totul despre potențialul lor distructiv. Deși probabilitatea ca unul să cadă în ocean este mult mai mare, obiectele ar trebui să fie considerabil mai mari pentru ca tsunami-urile provocate să reprezinte o amenințare pe termen lung.
Știm că în sistemul solar interior există mii de obiecte cu diametrul de peste 100 de metri. Niciunul nu se află pe o traiectorie de coliziune iminentă, dar știm și că nu le-am descoperit pe toate. Cazul asteroidului 2024 YR4, descoperit abia în ultimii doi ani și care are încă șanse considerabile să lovească Luna, este un semn clar că mai sunt multe de găsit.
Misiunea dr. Fast este „să găsească asteroizii înainte ca ei să ne găsească pe noi”, ceea ce s-ar putea transforma în „să-i capturăm înainte să ne captureze ei”, dacă unul periculos ar fi detectat.
Lecția DART și riscurile geopolitice ale unei salvări întârziate
Misiunea DART a demonstrat că, având un avertisment suficient, am putea devia un asteroid. Însă insomnia dr. Chabot vine din faptul că nu avem nicio navă spațială gata de lansare. O opțiune mai bună ar fi stocarea unei astfel de sonde în punctul Lagrange L2, gata de acțiune.
Chiar și cu o misiune pregătită, am avea nevoie de luni sau ani de avertizare. Distrugerea cu arme nucleare, deși adorată de Hollywood, nu este cea mai bună abordare. Scopul este un „nudge” (o lovitură subtilă) pentru a crea o ușoară deviere a orbitei care să se acumuleze în timp. Dacă intervenim prea târziu, am putea doar să mutăm locul impactului dintr-o regiune a globului în alta, ceea ce ar declanșa un coșmar geopolitic: nicio națiune lovită „din greșeală” în procesul de salvare nu ar accepta situația pasiv.
„Am putea fi pregătiți pentru această amenințare. Am putea fi într-o formă foarte bună. Trebuie doar să luăm aceste măsuri”, spune Chabot. Misiunea DART a durat trei ani pentru a fi construită; deși a doua oară ar fi mai rapid, presiunea timpului rămâne un factor necunoscut.
Realitatea statistică: miliardele vs. probabilitatea
Există totuși un argument puternic că impactul asteroizilor ocupă un loc prea mare în conștiința noastră colectivă. Rocile spațiale lovesc atmosfera regulat, dar ultima care a provocat daune grave a fost în 2013 la Chelyabinsk. Deși pagubele au fost mari, nici într-o zonă mai populată nu s-ar fi justificat o misiune de apărare de miliarde de dolari.
Ultimul impact de tip „distrugător de orașe” a fost la Tunguska, în anul 1908. Obiectele de această dimensiune lovesc Pământul, se crede, o dată la două-trei secole. Estimările variază enorm, dar obiectele de cel puțin 100 de metri lățime lovesc, probabil, mai rar de o dată la 10.000 de ani.
Telescopul Vera Rubin și punctele noastre oarbe
Se estimează că există 25.000 de asteroizi de peste 140 de metri în vecinătatea noastră și am găsit doar 40% dintre ei, după cum arată NASA. Unii au fost descoperiți accidental, „fotobombând” alte cercetări astronomice, dar majoritatea prin studii sistematice.
Capacitatea noastră de detecție va crește exploziv datorită telescopului Vera C. Rubin. Acesta combină un câmp vizual larg cu o sensibilitate extremă. Într-o scurtă perioadă de testare anul trecut, a descoperit deja peste 2.000 de obiecte (majoritatea îndepărtate). Odată detectate, alte telescoape le pot urmări orbitele, iar majoritatea vor fi declarate sigure pentru secolele următoare.
Totuși, Vera C. Rubin are puncte oarbe, în special obiectele care vin dinspre Soare și sunt rareori vizibile noaptea. Soluții există, dar implementarea lor este incertă.
Ironia tragică a apărării planetare
Ar fi o ironie tragică să fim loviți de un asteroid „ucigaș de orașe” exact în ultimii ani înainte de a identifica 99% din amenințări. Problema principală rămâne finanțarea: fiecare agenție spațială știe că, dacă un astfel de asteroid lovește, probabil nu va lovi exact orașele lor. Obținerea unui consens global pentru finanțare comună este la fel de grea ca în cazul schimbărilor climatice.
Chiar și miliardarii cu propriile vehicule de lansare, care ar putea finanța un „DART II” pentru a rămâne în istorie, au fost reticenți. În cele din urmă, comparat cu certitudinea că mai multe orașe vor suferi cutremure devastatoare în următorul deceniu sau cu efectele catastrofale ale încălzirii globale, nu este deloc clar dacă asteroizii ar trebui să fie motivul principal pentru care ne pierdem somnul. Dar, cum spune dr. Chabot, am putea fi pregătiți.
