Nemurirea chiar există. O meduză sfidează moartea, iar un burete are 2.300 de ani – care sunt secretele lor?

Când te gândești la un animal cu adevărat vechi, probabil îți vine în minte rechinul de Groenlanda. Și pe bună dreptate. Ca cel mai longeviv vertebrat de pe Pământ, cu o vârstă de circa 400 de ani, este un veteran al apelor înghețate din Arctica. Dar în marea competiție a celor mai bătrâni de pe planetă, rechinul abia dacă se califică în semifinale.

Să luăm, de exemplu, scoica quahog oceanică. O moluscă de vreo 5 centimetri care nu pare ieșită din comun, dar care are nevoie de peste 200 de ani pentru a atinge această dimensiune. Cea mai bătrână scoică înregistrată vreodată a atins venerabila vârstă de 507 ani, lăsându-l pe rechinul nostru în urmă. Și totuși, nici măcar ea nu deține recordul absolut.

„Stai, animale care trăiesc peste 500 de ani?!” Da, ai auzit bine. Hai să aruncăm o privire asupra unora dintre matusalemii regnului animal.

Un burete cât o dubiță, care are peste 2.000 de ani

În anul 2015, la o adâncime de peste 2.100 de metri în largul coastelor Hawaii, oamenii de știință au dat peste o descoperire colosală: cel mai mare burete marin înregistrat vreodată. Organismele coloniale ca acesta cresc extrem de lent, așa că pentru a atinge dimensiuni gigantice, trebuie să fie incredibil de vechi.

Acest exemplar record măsura 3,7 pe 2,1 metri – cam cât o dubiță. Deși vârsta sa exactă nu a putut fi confirmată, datele publicate de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din SUA sugerează că speranța de viață a unor specii de bureți poate depăși 2.300 de ani.

Meduza care refuză să moară (la propriu)

Faceți cunoștință cu Turritopsis dohrnii, un organism mai mic decât unghia degetului mic, cunoscut și ca meduza „nemuritoare”. După cum îi spune și numele, secretul ei nu este că trăiește foarte mult, ci că, pur și simplu, refuză să moară.

Când este rănită sau înfometată, în loc să moară, această meduză se lasă pe fundul mării, iar celulele sale se reagregă, formând polipi – stadiul incipient al vieții unei meduze. Acest proces o face „biologic nemuritoare”. Desigur, nemurirea nu te ajută cu nimic odată ce ai fost mâncat.

Scoica ce a trăit 507 ani și a fost ucisă de… un congelator

Scoica Ming a văzut multe. A trăit în timpul Renașterii, a fost martoră la Revoluția Industrială și a prins și era internetului. A supraviețuit nenumăratelor războaie, a văzut imperii ridicându-se și prăbușindu-se. Și totuși, după 507 ani de istorie tumultoasă, ce anume a răpus-o? Un congelator.

Da, Ming, scoica quahog, a murit doar după ce a fost congelată de către cercetătorii care au colectat-o. Nu este o soartă neobișnuită pentru specia ei, care este pescuită comercial, dar te face să te întrebi cât de mult ar mai fi putut trăi pentru a asista în tăcere la istoria omenirii.

Rechinii „atomici” care poartă istoria în ochi

Nu putem discuta despre longevitate fără a reveni la rechinul de Groenlanda (Somniosus microcephalus), un animal care, sincer, arată de toți cei 400 de ani ai săi. Interesant este că vârsta lor a putut fi confirmată printr-o metodă ingenioasă: datarea cu radiocarbon a lentilelor oculare, care utilizează „pulsul bombei” – urmele izotopice lăsate în atmosferă de testele nucleare din anii ’50 – ca un marker temporal precis.

Secretul vieții lungi? Poate că gene anti-cancer și testicule mici

În general, cu cât un organism trăiește mai mult, cu atât crește riscul de mutații genetice care duc la cancer. Unele animale, precum balena de Groenlanda, au găsit o soluție ingenioasă. Pot trăi până la 211 ani, și chiar mai mult, datorită unei duplicări unice a unei gene care încetinește diviziunea celulară, protejându-le de cancer.

Se pare însă că această adaptare evolutivă vine cu un efect secundar neașteptat: gena CDKN2C, responsabilă pentru longevitate, duce și la testicule neobișnuit de mici și la o producție redusă de spermă. Un compromis interesant.

Faceți cunoștință cu Jonathan, cel mai bătrân tip de pe uscat

Majoritatea campionilor longevității sunt creaturi marine, dar iată o excepție pentru iubitorii de uscat. Cel mai bătrân animal terestru cunoscut este un domn chipeș pe nume Jonathan, o broască țestoasă gigantică din Seychelles.

La 190 de ani, Jonathan nu este doar cea mai bătrână broască țestoasă, ci și cel mai bătrân animal terestru în viață, fiind recunoscut oficial de Guinness World Records. Experții consideră că vârsta sa este o estimare conservatoare și că, cel mai probabil, este chiar mai bătrân.

Ce ne învață, de fapt, aceste creaturi despre viață?

Dincolo de fascinația vârstelor extreme, observăm un tipar comun: majoritatea acestor campioni ai longevității trăiesc în medii stabile, reci și adânci, unde metabolismul este redus la minimum.

De la adaptările genetice anti-cancer ale balenei de Groenlanda la capacitatea meduzei de a-și reseta ciclul vieții, fiecare exemplu este o lecție despre reziliența biologică. Aceste ființe nu doar că trăiesc mult, ci ne oferă indicii prețioase despre mecanismele îmbătrânirii, un domeniu în care știința umană are încă atât de multe de descoperit.

Notă importantă: Deși conceptul de „nemurire biologică” este fascinant, este esențial de reținut că niciunul dintre aceste organisme nu este invulnerabil la prădători, boli sau schimbările climatice. Supraviețuirea lor pe termen lung depinde, în cele din urmă, de echilibrul fragil al ecosistemelor în care trăiesc.