10 curiozităţi despre Nicolae Ceauşescu, pe care puţini le cunosc

Nicolae Ceauşescu a fost primul preşedinte al României şi unul dintre cei mai controversaţi lideri ai acestui popor.

Nicolae Ceauşescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1918 în comuna Scorniceşti, din judeţul Olt.

A fost al treilea dintre cei zece copii ai familiei lui Andruţă şi Alexandrina Ceauşescu. La vârsta de 11 ani, a plecat la Bucureşti unde s-a angajat ca ucenic la diferite ateliere şi fabrici.

În anul 1933, Nicolae s-a înscris în Uniunea Tineretului Comunist, secţia de tineret a Partidului Comunist Român, formaţiune politică care activa în ilegalitate la acea vreme.

10 curiozităţi despre Nicolae Ceauşescu

#10. Născut într-o familie săracă

Familia Ceaușescu a fost o familie modestă de țărani. Tatăl lui Nicolae, Andruță, avea 3 hectare de pământ, câteva oi și își mai susținea familia din croitorie. Pentru o vreme, a ajuns primar al comunei Scorniceşti.

„Nu se interesa de copiii lui; fura, bea, sărea la bătaie și înjura…”, spunea despre el bătrânul preot din satul Scornicești. Mama lui, Alexandrina (născută Lixandra), era o femeie religioasă, supusă și muncitoare.

Casa lor avea două camere, iar mâncarea de bază era mămăliga. Nicolae a făcut patru clase la școala din sat, în care învățătorul preda într-o sală cursuri simultane pentru elevii mai multor clase. Micul Ceaușescu nu a avut cărți și adesea mergea la școală desculț. Nu avea prieteni, era nervos și imprevizibil.

La vârsta de 11 ani, după absolvirea școlii primare, Ceaușescu a plecat la București, unde s-a angajat ca ucenic de cizmar. Alexandru Săndulescu, care era membru activ al P.C.R., și-a inițiat ucenicul în misiuni conspirative. Astfel a început pasiunea lui Nicolae pentru comunism.

#9. Nicolae Ceauşescu a fost arestat de cinci ori

La vârsta de doar 15 ani, a fost arestat pentru prima dată pentru agitaţie comunistă în timpul unei greve. A fost eliberat, însă pentru scurt timp. Ulterior, a fost arestat din nou, de încă trei ori, pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzați de activitate comunistă și pentru alte acțiuni similare, dar a fost pus imediat în libertate.

Ceauşescu a devenit cunoscut drept un „agitator comunist periculos” şi un „distribuitor activ de materiale de propagandă comunistă şi anti-fascistă”.

Nicolae Ceaușescu a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare (doi ani pentru acțiunile propriu-zise și șase luni pentru ultraj în urma protestelor vehemente la adresa Curții de justiţie). A fost transferat la Închisoarea Doftana, unde i-a întâlnit pe Vasile Luca, Alexandru Moghioroș și apoi pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Gheorghe Apostol. Propaganda comunistă avea să creeze multiple legende romanțate în jurul detenției la Doftana.

A fost eliberat la termen în anul 1938. A stat în liberate doar doi ani, întrucât în anul 1939 a fost condamnat în lipsă la 3 ani de închisoare pentru continuarea propagandei comuniste. A fost din nou arestat în anul 1940. În această scurtă perioadă de libertate, a cunoscut-o pe Elena Petrescu, activistă comunistă din București. Aceasta avea să devină mai târziu Elena Ceauşescu.

#8. Primul preşedinte al României

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist (1944-1945).

După preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, în urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947 a fost proclamată Republica Populară Română. Ulterior, la 13 mai 1948, Nicolae Ceaușescu a fost numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturii, în Guvernul Petru Groza (4). În anul 1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. Deşi nici măcar nu făcuse armata, Nicolae Ceaușescu a devenit general în cursul aceluiaşi an.

La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată, Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca care se împotriveau colectivizării forțate. A ordonat deschiderea focului împotriva ţăranilor, iar 9 dintre aceştia au fost ucişi, în timp ce alţi 48 au fost răniţi.^[sursa]

Gheorghe Gheorghiu-Dej, care era secretar general al Partidului Muncitoresc Român, a murit în anul 1965 în circumstanțe cel puțin neclare. După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului a venit Nicolae Ceaușescu.

Din anul 1967, Ceauşescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, iar în anul 1974 a devenit primul preşedinte al României.

#7. Titlul de Doctor Honoris Causa primit de la 8 universităţi

De-a lungul dicaturii sale, Ceaușescu „a scris” cărți de filosofie, economie politică, istorie, și a fost proclamat drept „mare gânditor al contemporaneității”. Asta în ciuda faptului că a avut parte de o educaţie precară, reuşind să termine doar patru clase.

Mai mult decât atât, Nicolae Ceauşescu a primit primul titlu de Doctor Honoris Causa la Universitatea Bucureşti în anul 1973. În acelaşi an i s-a acordat aceeaşi distincţie în Bogota, Lima şi Bahaia Blanca. Acelaşi titlu i s-a mai dat dat şi în Beirut (1974), Nisa (1975), Yucatan (1975) şi Quezon (1975).

#6. Nicolae Ceauşescu s-a prăbuşit cu avionul

Pe data de 5 noiembrie 1957, Nicolae Ceauşescu se afla în drum spre Moscova. Acolo se aniversa Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie.

Ceauşescu zbura la bordul unui avion IL 14, ca parte a unei delegaţii a Partidului Muncitoresc Român. Din cauza unei erori de pilotaj, aeronava s-a prăbuşit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo.

În urma accidentului, ministrul de externe Grigore Preoteasa şi alţi trei membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. Spre norocul său, Ceauşescu a supravieţuit, suferind doar câteva traumatisme la gamba stânga şi câteva zgârieturi pe faţă.

#5. Mame eroine

Stimularea forțată a sporului natural al populației a reprezentat una din prioritățile regimului Ceaușescu. Probabil avea în minte faptul că o naţiune numeroasă este o naţiune puternică.

Un element important al politicii demografice este reprezentat de abrogarea, în anul 1966, a decretului din aunl 1957 care permitea avorturile la cerere. Prin decretul 770/1966 se permitea avortul terapeutic efectuat în primele trei luni de sarcină numai pe baza unor stricte indicații medicale și doar în cazuri excepționale se accepta sacrificarea fătului și până la șase luni. Acest decret cu putere de lege a fost înăsprit prin Decretul 441/1985, care permitea avorturile doar în cazul femeilor care au depășit vârsta de 42 de ani sau care au dat deja naștere la cel puțin cinci copii.

În teorie, mamele a 5 sau mai mulți copii ar fi avut dreptul la privilegii substanțiale. Mamele „eroine” a 10 sau mai mulți copii aveau dreptul să primească gratuit din partea statului un automobil ARO, transportul cu trenul, precum și o vacanță pe an într-o stațiune balneară.

Efectul acestui decret s-a resimţit, atât pe moment, cât şi în anii care au urmat până la Revoluţia din 1989. În anul 1990, populatia României a atins un maxim istoric, de circa 23 de milioane de persoane. Faţa neagră a acestui decret s-a văzut, însă, în orfelinate. În acelaşi an 1990, circa 100.000 de copii trăiau în condiţii mizere, în orfelinate de care nimeni nu se interesa.

#4. Învăţământul

Nicolae Ceauşescu era convins că regimul său acordă o atenţie deosebită învăţământului, pe care a vrut să-l reorganizeze. Totuşi, efectul a fost aproape invers. Aproape toate progresele perioadei precedente au fost anulate.

Legea educației din 1978 a introdus principiul drag președintelui al integrării învățământului cu producția. Din şcoli au fost înlăturate mai multe discipline, iar liceele și facultățile au fost trecute sub tutela unor uzine, primind planuri de producție.

Din punct de vedere practic, rezultatele acestei legături dintre învățământ și producție au fost neglijabile. Greutățile uzinelor tutelare făceau de cele mai multe ori activitatea productivă a școlilor și facultăților irelevantă pentru economia națională.

Învățământul a ajuns o instituție de pe băncile căreia elevii și studenții ieşeau cu o formație intelectuală redusă în multe domenii de activitate. Numărul studenților era în continuă scădere.

A fost reintrodusă obligativitatea prezentării unei recomandări din partea U.T.C. pentru intrarea în facultățile de științe sociale. Cadrele didactice au fost epurate începând din anul 1974 când președintele țării a declarat că „nu poate lucra în învățământul superior acela care se sustrage de la activitatea de educare a tinerei generații în spiritul concepției marxist-leniniste, al programului partidului nostru”. De atunci, această poziție a fost extinsă la învățământul de toate gradele.

Din anul 1975, admiterea la doctorat nu s-a mai putut face decât cu aprobarea comitetului municipal de partid, această autoritate fiind transferată ulterior unei comisii speciale a Comitetului Central. Clasa conducătoare era hotărâtă să îngăduie accesul la învățământul superior numai persoanelor care i se păreau de încredere și pe care nădăjduia să le poată controla.

De asemenea, Academia Română a fost lichidată ca instituție de cercetare. Toate instituțiile i-au fost luate din subordine, noii membri au fost aleși aproape exclusiv din rândul activiștilor culturali de partid. Una dintre somităţi a fost chiar Elena Ceauşescu.

#3. A plătit în totalitate datoria externă a României

În ciuda regimului său dictatorial, relativa sa independență față de Moscova a avut drept rezultat o atitudine binevoitoare din partea statelor occidentale. Evident, şi atunci existau interese ascunse şi dorinţa de a face profit a ţărilor care acordau aceste împrumuturi.

Regimul Ceaușescu a beneficiat de unele împrumuturi pentru finanțarea programelor sale economice. În anii „Epocii Ceaușescu” au fost construite Metroul din București, Canalul Dunăre-Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri de locuințe. În ultimă instanță, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească. Între 1971-1982, datoria externă a României a crescut de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $.

În anul 1982, veniturile comerțului exterior al României au scăzut cu 17% față de anul precedent. Ceaușescu s-a văzut pus în situația de a nu-și putea plăti creditorii occidentali, țara fiind declarată în incapacitate de plată.

Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării ia calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987 se instituie raționalizarea produselor de bază, iar benzina și alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.

Bunurile destinate exportului aveau standarde de calitate ridicată și erau vândute de obicei în pierdere, la prețuri de dumping. Bunurile destinate consumului intern erau de calitate inferioară, așa că oamenii de rând erau bucuroși atunci când puteau cumpăra bunuri refuzate la export din motive calitative.

Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), a fost încheiată în primăvara lui 1989, cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist. Mai mult, Nicolae Ceaușescu urmărea organizarea unui referendum prin care să se introducă în Constituția României interdicția de a contracta împrumuturi externe.

#2. Nicolae Ceauşescu în conştiinţa populară

Preşedintele Ceauşescu este un personaj perceput diferit în conştiinţa colectivă.

Potrivit unui sondaj CURS, realizat în anul 2009, 31% dintre cei chestionați sunt de părere că în manualul de istorie Nicolae Ceaușescu ar trebui prezentat ca un om care a făcut României mai mult bine, 13% că a făcut mai mult rău, iar 52% ca un om care a făcut bine și rău în mod egal. Cei mai mulți care consideră că Ceaușescu a făcut mai mult bine sunt persoane de peste 68 de ani în prezent.

Istoricul Adrian Cioroianu a afirmat că oamenii care au nostalgia lui Ceaușescu au, de fapt, nostalgia propriei tinereți. Astfel s-ar traduce faptul că preponderent cei în vârstă regretă regimul comunist. Acest lucru a fost susţinut de mai mulţi experţi în sociologie.

Alte categorii care regretă epoca Ceaușescu sunt unii favorizați ai regimului de atunci. Mai exact aceia al căror nivel de trai a scăzut comparativ cu cel din vremea aceea. Totodată, unii dintre cei care au în prezent o situație economică precară sau disperată susţin că pe vremea lui Ceauşescu se trăia mai bine.

Printre locuitorii din mediul rural, doar 9% consideră că Ceaușescu ar fi făcut României mai mult rău decât bine. Un studiu al opiniei publice executat de Marsh Copsey and Associates și Biroul de Cercetări Sociale arată că majoritatea românilor spun că regretă epoca Ceaușescu și nu sunt de acord cu faptul că soții Ceaușescu au fost executați. Totuși răsturnarea vechiului regim este considerată a fi fost în folosul țării de 40,3%, față de 35,7%, care consideră că a fost în dauna țării și de 24% care au spus că nu știu.

Mai mult, 60,2% nu ar prefera ca România să revină la rânduielile din vremea lui Ceaușescu, față de 22,3% care ar prefera acest lucru, 17,5% spunând că nu știu sau nu răspund.

#1. Moartea lui Nicolae Ceauşescu

În dimineaţa zilei de 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu a pleacat într-o vizită oficială în Iran, deşi evenimentele din Timişoara luaseră amploare. Misiunea de înăbuşi revolta le-a revenit Elenei Ceauşescu şi apropiaţilor preşedintelui.

Întors pe 20 decembrie din Iran, Ceauşescu susţine un discurs la radio şi televiziune în care pune evenimentele de la Timişoara pe seama unor „elemente huliganice de tip fascist”, instigaţi de „cercurile reacţionare imperialiste”, şi anunţă convocarea unui mare miting a doua zi la Bucureşti.

Pentru el a fost începutul sfârşitului.

O „adunare populară” în sprijinul regimului a fost organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în fața sediului Comitetului Central al P.C.R.. În urma evenimentelor acelei zile, acel loc poartă astăzi numele de Piața Revoluției.

Demonstrația a degenerat în mișcare de răsturnare a regimului. Soții Ceaușescu, surprinși de această turnură a lucrurilor, s-au dovedit incapabili de a păstra controlul asupra maselor. Populația capitalei s-a adună în Piața Revoluției, unde s-a confruntat cu unități ale miliției și armatei. Din păcate, raportul de forțe înclină în favoarea forțelor de represiune, bine reprezentate numeric și bine înarmate. Până la miezul nopții, autorităţile au reuşit să disperseze mulţimea, omorând zeci și arestând sute de protestatari.

Până în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, protestele s-au răspândit deja în toate marile orașe ale României.

Soții Ceaușescu au fost condamnați în urma unui proces-spectacol, ținut în pur stil stalinist. Sacii pentru cadavre au fost aduşi înainte de începerea procesului.

Verdictul era trasat dinainte de către Victor Atanasie Stănculescu. Soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la pedeapsa capitală și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

• Genocid, prevăzut de articolul 357, alin. 1, literele a)-c) din Codul penal;
• Subminarea puterii de stat, prevăzut de articolul 162, alin. 1 din Codul penal;
• Acte de diversiune, prevăzut de articolul 163 din Codul penal;
• Subminarea economiei naționale, prevăzut de articolul 165, alin. 2 din Codul penal; toate cu aplicarea articolelor 33-34 și 41, alin. 2, din Codul penal.

Procesul a început pe 25 decembrie 1989, ora 13:20 și s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana din Târgoviște.

Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la ora 14:45. Deşi verdictul admitea recurs, sentinţa a fost executată cinci minute mai târziu, la ora 14:50, în curtea garnizoanei, lângă clădirea corpului de gardă.

[totalpoll id=”64165″]