Imaginați-vă scena: suntem în anul 1538. Petru Rareș, fiul nelegitim al legendarului Ștefan cel Mare, este un om vânat. Trădat de propriii boieri, cu armata spulberată și cu mândria călcată în picioare de sultanul Suleyman Magnificul, domnitorul Moldovei este înlăturat. Totul părea pierdut. Sabia eșuase. Dar acolo unde forța brută a dat greș, a intervenit o armă mult mai subtilă: inteligența diplomatică a soției sale, Doamna Elena Rareș.
Povestea ei nu este doar despre devotament conjugal, ci despre o strategie politică de nivel înalt, care a implicat riscuri enorme, sacrificii personale și un final tragic.
Originile nobile ale „strategului din umbră”
Pentru a înțelege influența Doamnei Elena, trebuie să îi privim arborele genealogic. Ea nu a apărut de nicăieri. Născută în 1490 în Serbia, provenea dintr-o familie de elită: era fiica prințului sârb Jovan Branković (conducător al Serbiei între 1496-1502) și a nobilei Jelena Jakšić.
Legăturile ei cu puterea erau deja stabilite: sora sa vitregă, Despina Milița, fusese soția domnitorului Neagoe Basarab. Această descendență i-a asigurat o educație aleasă, Elena învățând inclusiv mai multe limbi străine – un detaliu care, așa cum vom vedea, avea să devină arma sa secretă.
Întâlnirea cu Petru Rareș și familia
Petru Rareș urcase pe tronul Moldovei în 1527. Viața sa personală a fost marcată de doliu când, după doar doi ani de domnie, prima sa soție, Maria, a murit.
Destinul s-a schimbat în 1530, la un an după decesul primei soții, când Petru a cunoscut-o pe Elena. S-a îndrăgostit de ea și s-au căsătorit, formând un cuplu puternic. Împreună au consolidat dinastia, având patru copii: trei băieți și o fată.
Prăbușirea și previziunea (1538)
Prima domnie a lui Petru Rareș s-a încheiat brutal în anul 1538. Politica sa independentă stârnise furia Imperiului Otoman, determinându-l pe sultanul Suleyman Magnificul să conducă personal oștile turcești în Moldova. Petru a fost înlăturat, iar pe tron a fost instalat Ștefan Lăcustă.
Totuși, Petru Rareș nu a fost luat complet prin surprindere. Dovedind o previziune remarcabilă, domnitorul își trimisese soția și copiii cu mai multe săptămâni înainte în siguranța Cetății Ciceului. Acolo s-a refugiat și el ulterior, după ce a fost trădat de boieri.
Scrisoarea care a valorat cât o armată: Elena Rareș l-a convins pe Suleyman Magnificul
În exilul de la Ciceu, Elena Rareș nu a stat degeaba. Potrivit profesorului de istorie Constantin Vasilescu, ea a avut un rol esențial în revenirea soțului pe tron, redactând o scrisoare către Suleyman Magnificul.
Documentul era o capodoperă diplomatică:
- Petru Rareș își arăta o „pocăință” profundă pentru faptele anterioare (politica ostilă);
- Promitea supunere totală turcilor, condiționată de susținerea revenirii sale pe tron.
„Scrisoarea foarte bine pusă la punct l-a mișcat pe sultan, care a acceptat să îl primească pe Petru Rareș la Constantinopol în primăvara lui 1540”, explică istoricul Constantin Vasilescu.
Riscul suprem și victoria sângeroasă
Ajuns la Constantinopol, Petru Rareș a reușit – și cu prețul unor cheltuieli enorme – să îl convingă pe Suleyman să îl susțină. Norocul a jucat și el un rol: la finalul lui 1540, domnitorul impus de turci, Ștefan Lăcustă, a fost asasinat de boieri. Aceștia l-au pus pe tron pe Alexandru Cornea, fără a informa sultanul, o greșeală fatală.
În ianuarie 1541, cu binecuvântarea lui Suleyman, Petru Rareș a pornit spre Moldova. Răzbunarea a fost cruntă: l-a executat pe Alexandru Cornea și a aplicat aceeași pedeapsă boierilor care îl trădaseră în anul 1538.
A urmat o a doua domnie (începută în martie 1541) de cinci ani, liniștită și fără incidente majore. Istoricii atribuie acest echilibru și sfaturilor Doamnei Elena, care i-a fost un „consilier avizat”. În această perioadă, ea a ctitorit mai multe lăcașe de cult în Botoșani și Suceava.
Văduvia și lupta disperată pentru fii (Regența)
După moartea lui Petru Rareș în 1546, Elena a intrat într-o nouă etapă a vieții, marcată de lupta pentru a-și menține copiii la putere. A devenit regentă, guvernând succesiv pentru cei doi fii mai mari:
- Iliaș (primul fiu): A fost regentă pentru el, dar domnia s-a încheiat rapid.
- Ștefan (al doilea fiu): A preluat regența și pentru el, până în anul 1552.
Soarta lui Ștefan a fost însă tragică. Acesta s-a lepădat de credința creștină, trecând la mahomedanism, gest care a revoltat boierimea. A fost ucis de boierii revoltați, lăsând-o pe Elena într-o situație critică.
Ultimul complot și trădarea ginerelui
Hotărâtă să păstreze tronul în familie („dorea neapărat să aibă cumva urmași la tron”), Elena a recurs la o ultimă manevră: l-a susținut pe boierul Joldea la domnie, oferindu-i mâna fiicei sale, Ruxandra.
Planul a eșuat. Alexandru Lăpușneanu, sprijinit de polonezi, a intervenit în forță. L-a dat jos pe Joldea și s-a căsătorit el însuși cu Ruxandra, fiica Elenei, preluând puterea.
Elena Rareș nu s-a recunoscut învinsă. A organizat un nou complot care viza urcarea pe tron a lui Constantin, cel de-al treilea fiu al său. Această ultimă încercare i-a fost fatală.
În anul 1553, descoperind planurile soacrei sale, Alexandru Lăpușneanu a ordonat uciderea ei. Astfel a sfârșit femeia care negociase cu succes cu Imperiul Otoman, ucisă din porunca propriului ginere. Doamna Elena a fost înmormântată ulterior în biserica Mănăstirii Probota, alături de soțul ei, Petru Rareș, încheind un capitol zbuciumat din istoria Moldovei.
