Nu tot uraniul poate fi utilizat în arme. Iată ce înseamnă „uraniu îmbogățit”

Când majoritatea oamenilor aud cuvântul „uraniu” și mai ales „uraniu îmbogățit”, mintea le fuge instantaneu la nori în formă de ciupercă, la tensiunile din timpul Războiului Rece sau, poate, la acele bare verzi, sinistru de strălucitoare, din filmele SF.

Dar povestea uraniului este mult mai complexă decât coșmarurile apocaliptice. Este, de asemenea, un element surprinzător de comun, care joacă un rol crucial în energia modernă, medicină și, inevitabil, în geopolitică.

Elementul a revenit brusc în centrul atenției mondiale în iunie 2025, când SUA a lansat atacuri militare asupra unor obiective din Iran, suspectate că ar adăposti uraniu puternic îmbogățit. Această mișcare a reaprins discuții aprinse la nivel global despre proliferarea nucleară.

Multe titluri au menționat atingerea de către Iran a unui nivel de îmbogățire de 60%. Dar ce înseamnă, de fapt, acest procent? A sosit momentul să demistificăm acest element adesea înțeles greșit.^[sursa]

Ce este, mai exact, uraniul?

Uraniul este un element metalic radioactiv, ocupând poziția 92 în tabelul periodic. Radioactivitatea este un proces natural prin care anumiți atomi instabili – precum cei de uraniu, toriu sau radiu – se descompun spontan, eliberând energie în acest proces.

A fost identificat pentru prima dată în anul 1789 de chimistul german Martin Heinrich Klaproth, care l-a numit după planeta Uranus, descoperită cu puțin timp înainte. Puterea sa colosală a rămas însă un secret până în secolul al XX-lea, când oamenii de știință au realizat că atomii de uraniu pot fi forțați să se scindeze printr-un proces numit fisiune nucleară. În timpul fisiunii, nucleul unui atom se sparge în două sau mai multe nuclee mai mici, eliberând cantități uriașe de energie.

Spre surprinderea multora, uraniul se găsește aproape peste tot: în roci, în sol și chiar și în apă. Urme infime există până și în plante și animale. Cea mai mare parte a sa zace în scoarța terestră, de unde este extras și procesat pentru a concentra forma sa cea mai „utilă” și radioactivă: uraniul-235.

Uraniu îmbogățit: marea dilemă

Aici, lucrurile devin interesante. Uraniul-235 este un izotop al uraniului. Gândiți-vă la izotopi ca la merele din același copac: unele sunt mai mari, altele mai mici, dar toate sunt, fără îndoială, mere. Similar, izotopii unui element au aceeași identitate chimică, dar o masă atomică (o greutate) ușor diferită.

Problema este că uraniul în starea sa naturală, extras din minereu, este compus în mare parte din „fratele” său mai stabil și mai puțin fisionabil, uraniul-238. Superstarul fisiunii, uraniul-235, reprezintă doar aproximativ 0,7% din total. Pentru a fi eficient în reactoare sau în arme, acest procent trebuie crescut artificial. Aici intervine procesul de îmbogățire.

Acesta se desfășoară, de obicei, în mai multe etape. Mai întâi, minereul de uraniu este transformat într-un gaz, hexafluorură de uraniu. Apoi, acest gaz este introdus într-o serie de centrifuge – mașinării care se rotesc la viteze amețitoare. Deoarece atomii de uraniu-235 sunt marginal mai ușori decât cei de uraniu-238, în timpul rotației, ei tind să rămână mai aproape de centru. Este un principiu similar cu cel al unei salatiere-uscător, care separă apa de frunzele de salată. O singură centrifugare nu face o mare diferență, așa că gazul este trecut printr-o cascadă de mii de centrifuge până când uraniul-235 atinge concentrația dorită.

Uraniul îmbogățit la un nivel de 3% până la 5% este ideal pentru a alimenta centralele nucleare și a genera electricitate. Când îmbogățirea atinge 20%, uraniul este considerat „puternic îmbogățit” (HEU – Highly Enriched Uranium). Pragul de 90% sau mai mult definește uraniul de calitate militară (weapons-grade). Acest grad extrem de ridicat este necesar pentru armele nucleare, deoarece poate susține o reacție în lanț explozivă, rapidă și necontrolată, care eliberează o cantitate cataclismică de energie.

Puterea cu două tăișuri a uraniului

Deși titlurile se concentrează adesea pe potențialul său distructiv, acest element joacă un rol vital în viața modernă. La niveluri scăzute de îmbogățire, uraniul alimentează centrale care generează aproape 10% din electricitatea mondială. În multe țări, centralele nucleare pe bază de uraniu produc energie curată, fără emisii de carbon.

Mai mult, izotopii medicali produși în reactoarele nucleare sunt esențiali în medicină. Tehnologiile de imagistică și unele terapii împotriva cancerului se bazează pe aceste materiale radioactive pentru a diagnostica și a trata boli. În tehnologia navală, submarinele și portavioanele cu propulsie nucleară folosesc uraniu îmbogățit pentru a funcționa eficient și discret timp de ani de zile, fără a necesita realimentare.

În final, uraniul spune o poveste a dualității. Este un mineral extras din roci vechi, capabil fie să lumineze un întreg oraș, fie să îl șteargă de pe fața Pământului. Nu este doar o relicvă a Războiului Rece sau o fantezie SF. Este real, este puternic și ne modelează lumea – de la conflicte globale la clinici de oncologie, de la rețeaua energetică la diplomația internațională.

Adevărata putere, în cele din urmă, nu stă doar în energia latentă a acestui element. Stă în modul în care umanitatea alege să o folosească.