O specie de păianjen folosește licuricii drept momeală pentru a-și seduce prada

Un aparent banal păianjen țesător de sfere, răspândit în China, Japonia și Coreea, pare să dețină abilități remarcabile de manipulare: acest păianjen folosește licuricii drept momeală pentru a-şi prinde prada.

Araneus ventricosus a fost observat capturând licurici masculi și determinându-i să emită semnale luminoase folosite în mod obișnuit de femele.

Rezultatul? Mai mulți licurici masculi sunt atrași către pânza păianjenului, printr-o metodă asemănătoare unui „borcan cu miere” mortal.

Un păianjen folosește licuricii pentru a-şi seduce prada

Nu este pe deplin clar cum reușesc păianjenii să declanșeze tiparele de strălucire asemănătoare celor feminine la licuricii masculi Abscondita terminalis, dar noile cercetări indică o legătură clară de tip cauză-efect.^[sursa]

„Bazându-ne pe observații extinse pe teren, propunem că Araneus ventricosus practică o formă de comunicare interspecifică înșelătoare, capturând mai întâi masculii de licurici în pânza sa și apoi determinându-i să emită semnale bioluminiscente care se abat de la semnalele normale de atragere a femelelor și imită în schimb semnalele de atragere a masculilor, emise în mod obișnuit de femele.”, scrie o echipă condusă de entomologul Xinhua Fu de la Universitatea Agricolă Huazhong din China.^[sursa]

„Rezultatul este că licuricii masculi prinși în capcană emit semnale false, care atrag mai mulți licurici masculi în pânză.”, au mai spus aceştia.

Fu, care a investigat semnalele bioluminiscente de curtare ale licuricilor în habitatul lor natural, a observat pentru prima dată un comportament neobișnuit la păianjeni în timpul unei expediții de teren.

Dintre licuricii prinși în pânzele lipicioase, aproape toți erau masculi.

Izolat, acest fenomen ar putea părea nesemnificativ. Dar în expedițiile ulterioare, Fu a observat aceeași tendință. Rareori a fost găsit un licurici de sex feminin prins în pânza lui A. ventricosus, un tipar prea evident pentru a fi considerat o simplă coincidență.

Cercetătorii au petrecut multe nopți studiind comportamentul păianjenilor și al licuricilor, descoperind astfel un fenomen și mai curios.

Tipare de lumină

Atunci când licuricii comunică în scopul împerecherii, masculii și femelele folosesc semnale luminoase specifice. Masculii folosesc două lanterne situate în abdomen pentru a emite secvențe de impulsuri multiple, în timp ce femelele utilizează o singură lanternă pentru a emite semnale cu un singur impuls. Astfel, insectele pot distinge semnalele masculine de cele feminine și se pot găsi reciproc în întuneric.

Când sunt prinși într-o pânză de păianjen, masculii sunt adesea văzuți emițând un semnal cu o singură lanternă și un singur impuls, similar cu cel folosit de femele pentru a atrage partenerii. Totuși, această observație ar putea fi o coincidență, motiv pentru care cercetătorii au efectuat un experiment pe teren pentru a înțelege mai bine fenomenul.^[studiu]

Oamenii de ştiinţă au monitorizat licuricii care zburau liber și s-au apropiat de pânze, clasificându-le în funcție de prezența sau absența păianjenilor sau a licuricilor prinși. Pentru fiecare dintre cele 161 de pânze observate, au înregistrat și rata de captură – numărul de licurici prinși în pânză.

Cercetătorii au constatat că, deși toți masculii prinși emiteau semnale asemănătoare celor feminine, prezența păianjenului era corelată semnificativ cu o rată de captură mai mare. Licuricii masculi prinși în pânze fără păianjeni aveau șanse mai mici de a atrage alți licurici în capcană.

Acest rezultat contrazice ipoteza conform căreia licuricii, odată prinși, emit semnale de pericol.

Încă un lucru remarcabil a fost observat: atunci când un licurici intermitent era prins în pânza sa, păianjenul declanșa un atac distinctiv, repetat, de înfășurare și mușcare. Acest atac avea loc doar când licuriciul emitent era vizibil; în cazul licuricilor cu lanterne stinse, păianjenul nu folosea aceeași secvență de atac.

Deși nu este clar dacă veninul sau mușcătura în sine sunt responsabile pentru schimbarea comportamentului, cercetătorii suspectează că ceva în legătură cu atacul determină un neurotransmițător să modifice tiparul semnalului bioluminiscent din interiorul insectei.

Nu ar fi prima dată când păianjenii au fost observați folosind momeli. Păianjenii orb-weaving din genul Cyclosa construiesc adesea momeli din insecte moarte și resturi, în formă de păianjen, în centrul pânzei lor. Totuși, scopul acestora pare a fi mai degrabă de a descuraja prădătorii decât de a atrage prada.

Folosirea unei insecte vii, care se zbate și este condamnată la o soartă tristă, pentru a-și atrage semenii către propria moarte reprezintă însă un nivel cu totul diferit de ingeniozitate malefică. Probabil că suntem norocoși că veninul A. ventricosus este inofensiv pentru vertebrate.