Ori de câte ori am încercat să testăm efectele izolării prelungite, fără expunere la lumina solară, asupra organismului uman, un fenomen comun a ieșit la iveală: oamenii pot dormi zile în șir, având cicluri de somn considerabil mai lungi.
În anul 2015, Julie Beck, de la publicația The Atlantic, a adunat rezultatele mai multor experimente care au implicat participarea unor indivizi ce au dormit perioade extinse de timp și au fost supuși la un stres psihologic semnificativ pe durata acestora.[sursa]
Un exemplu relevant îl reprezintă exploratorii de peșteri Josie Laures și Antoine Senni, care au trăit în subteran timp de câteva luni în anii 1960.[sursa]
Oamenii pot dormi zile în șir atunci când trăiesc singuri sub pământ
Atunci când au ieșit din izolare (fiecare petrecându-și timpul într-o peșteră separată), amândoi erau convinși că trecuseră doar câteva săptămâni, deși, în realitate, trecuseră luni întregi.
Mai mult, Senni a raportat că uneori dormea până la 30 de ore neîntrerupt, trezindu-se cu impresia că a dormit doar pentru o scurtă perioadă de timp.
Cercetătorii de la suprafață au monitorizat constant parametrii vitali ai celor doi exploratori pentru a depista eventuale semne de deteriorare a sănătății, fără însă a le oferi indicii despre trecerea timpului sau despre ciclul zilelor.
Se pare că, în absența răsăritului și apusului soarelui ca repere temporale, corpurile noastre își pierd orientarea în timp, făcând dificilă estimarea trecerii săptămânilor și zilelor, precum și stabilirea momentului optim pentru somn.
„Sunt atât de fericită că am rezistat, încât am uitat totul. Pot să vă spun totuși că finalul a fost extrem de dificil și m-am simțit complet epuizată… La începutul șederii am citit mult, dar treptat mi-am pierdut interesul. Nu am suferit din cauza frigului, pentru că eram bine încălzită în micul meu cort. Magnetofonul meu a încetat să funcționeze în primele zile, dar mai târziu am reușit să-l repar și am ascultat muzică. În rest, tricotam și așteptam cu nerăbdare să văd din nou Soarele.”, a declarat Josie Laures pentru Associated Press la acea vreme.[sursa]
Acest experiment a fost considerat o fereastră către modul în care astronauții ar putea face față, din punct de vedere fizic și psihologic, unor călătorii lungi și solitare în spațiu, o preocupare recent reluată în contextul pregătirilor NASA pentru o misiune cu echipaj uman pe Marte.
Deși a locui într-o navă spațială nu este identic cu a trăi într-o peșteră, există similitudini notabile.
Se pare că, atunci când nu avem altceva de făcut, suntem predispuși să dormim perioade îndelungate. The Atlantic menționează cercetări suplimentare care sugerează că, în anumite condiții, oamenii își pot extinde ciclurile de somn până la 48 de ore.
Dacă vom dezvolta vreodată un sistem de somn profund, criogenic, pentru a trimite astronauți în regiunile îndepărtate ale spațiului, corpurile noastre par să ofere un punct de plecare natural.
Alte experimente similare au arătat că singurătatea și oboseala psihică reprezintă cele mai mari provocări atunci când indivizii sunt lăsați singuri pentru perioade lungi de timp (dacă ați văzut vreodată filmul Naufragiatul, vă amintiți că Tom Hanks a ajuns să se împrietenească cu o minge de volei).[sursa]
Vor fi necesare mai multe studii de acest tip pentru a înțelege pe deplin impactul întunericului și al izolării asupra psihicului uman, dar rezultatele obținute până acum sunt fascinante.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
