Familia Stermer are o poveste de viaţă cu adevărat impresionantă. Începând cu anul 1943, 38 de evrei s-au ascuns într-o peşteră, sub câmpurile de grâu din vestul Ucrainei, timp de 511 zile.

În anul 1962, se credea că exploratorul francez Michel Siffre deţinea recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă petrecută de cineva în subteran. Acesta petrecuse 205 zile sub pământ.

Însă pe atunci nu era cunoscută povestea familiei Stermer, evrei care au reuşit să fugă din calea Holocaustului.

Americanul Chris Nicola a fost cel care le-a descoperit povestea, explorând Grota Preotului.

Aceasta este cea de-a zecea cea mai lungă peșteră din lume, având o lungime de 124 km.

511 zile sub pamant
Familia Stermer

În această peșteră umiditatea ajunge la 90%, iar temperatura rămâne constantă la aproximativ 10 grade celsius.[Atlas Obscura]Se credea că Grota Preotului este, în mare parte, un loc neatins de om.

Dar Nicola a descoperit acolo rămășițe de pantofi, nasturi și alte semne care arătau că, la un moment dat, un grup de oameni locuise acolo.

Când localnicii i-au spus că acele obiecte se aflau în peștere de câteva decenii, americanul a decis să investigheze.

Povestea familiei Stermer, care a trăit 511 zile într-o peşteră

În urma investigaţiilor, Nicola i-a cunoscut pe membrii familiei Stermer. Aceştia i-au povestit că ei, împreună cu alte familii evreiești, se refugiaseră în peșteră în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Atunci când trupele naziste le-au invadat micul sat ucrainean în care locuiau, familia Stermer, împreună cu alte persoane, au luat decizia bună şi au fugit din calea pericolului. S-au refugiat în Grota Preotului. În total, în peşteră au intrat 38 de persoane.

• CITEŞTE ŞI:  Ce înseamnă Revelion, de când se sărbătoreşte în România şi care este originea neaşteptată a acestui cuvânt

Peste 1000 de persoane din satul lor au fost ucise de nazişti. Au avut norocul să găsească un lac subteran cu apă dulce.

Publicitate

Cum au reuşit să supravieţuiască familia Stermer şi ceilalţi refugiaţi în peşteră

În mod evident, marea problemă o reprezenta mâncarea. Bărbații din grup trebuiau să iasă periodic la suprafață pentru a face rost de alimente.

Chiar și așa, cei 38 de oameni au trăit mai bine de un an de zile numai cu aluat de pâine și rădăcinoase. Din acest motiv, mulți s-au îmbolnăvit de scorbut și au pierdut până la o treime din greutatea corporală.

Totuşi, nimeni nu a murit în perioada petrecută sub pământ.

pestera preotului 1
Peştera Preotului, Ucraina

Găsirea lemnelor de foc era cea mai periculoasă activitate. Bărbații ieşeau din ascunzătoare noaptea, să taie copaci pe întuneric, însă nu puteau evita zgomotul.

Într-o zi, după ce ieșiseră după mâncare, câțiva dintre evrei au fost urmăriți de poliția ucraineană până înapoi la peșteră. Însă, cum intrarea în peșteră era blocată, autoritățile nu au putut intra.

Crezând că evreii sunt înarmați, polițiștii s-au decis să aștepte, dar cum nimeni nu a mai părăsit peștera în șase săptămâni, au renunțat.

mesaj evrei pestera
Mesaj lăsat pentru refugiaţii din peşteră

Când trupele germane au fost alungate de Armata Roșie, unul dintre colaboratorii grupului le-a lăsat un mesaj la intrarea în peșteră, anunţându-i că pot ieşi.

„A fost incredibil, realizând că pot ieși afară, să mă plimb în timpul zilei, fără ca cineva să încerce să mă omoare.” a declarat Shulim Stermer, care avea 20 de ani la momentul respectiv.

A fost realizat şi un film bazat pe povestea familiei Stermer, în care au fost protagonişti. Acesta se numeşte „No place on Earth”.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.