Omul de Altamura: de ce fosila veche de 150.000 de ani va rămâne un mister

Misterul generat de Omul de Altamura va continua să persiste, în ciuda metodelor moderne de cercetare şi a faptului că fosila a fost descoperită deja de peste trei decenii. Să vedem de ce.

Un schelet de Neanderthal a fost descoperit într-o peșteră din Italia acum 30 de ani, dar cercetarea sa a fost întârziată din cauza dificultăților legate de excavarea în siguranță a rămășițelor.

Omul de Altamura, o fosilă umanoidă conservată într-un mod nemaivăzut

Cunoscut sub numele de „Omul de Altamura”, acest specimen excepțional a fost găsit în Peștera Lamalunga, situată în apropierea orașului Altamura din regiunea Puglia, sudul Italiei. Puglia, care formează „călcâiul” peninsulei italiene, este o zonă carstică, caracterizată de doline, izvoare și numeroase peșteri, dintre care Lamalunga a devenit faimoasă pentru această descoperire paleoantropologică remarcabilă.^[sursa]

În octombrie 1993, o echipă de cercetători locali care explora peștera Lamalunga a descoperit oase umane, inclusiv un craniu, și a alertat specialiștii în antropologie de la Universitatea Bari Aldo Moro. Antropologii Eligio Vacca și Vittorio Pesce Delfino au confirmat rapid importanța descoperirii, declarând că scheletul era într-o stare de conservare remarcabilă, considerându-l a fi „una dintre cele mai extraordinare descoperiri paleontologice din Italia și din Europa”.

Cu toate acestea, studierea Omului din Altamura s-a dovedit a fi o provocare majoră. Peștera Lamalunga este dificil de accesat, iar scheletul este parțial îngropat într-o formațiune de speleotemă – concrețiuni calcaroase rezultate din acumularea de minerale aduse de apa care curge prin peșteră. Aceste formațiuni complică și mai mult procesul de excavare, protejând scheletul, dar și împiedicând accesul direct la oase.

În ciuda trecerii a peste treizeci de ani de la descoperirea scheletului, acesta rămâne încă în peșteră, protejat de speleoteme. Cercetările ulterioare au reușit să dezvăluie mai multe detalii despre Omul din Altamura, însă accesul limitat și fragilitatea rămășițelor continuă să împiedice studiul aprofundat al acestui Neanderthal. Datorită precauției cercetătorilor, scheletul a rămas intact, dar numeroasele sale secrete așteaptă încă să fie explorate.^[studiu]

Omul de Altamura este încastrat în stâncă

Problema principală pentru studiul acestui schelet este faptul că acesta este încorporat într-o speleotemă. O speleotemă reprezintă orice formațiune stâncoasă dintr-o peșteră care se formează de-a lungul timpului prin depunerea mineralelor din apa care curge. Un exemplu comun de speleotemă sunt stalactitele, care se formează prin acumularea treptată a mineralelor de la picăturile de apă care se scurg de pe tavanul peșterilor.

În cazul Omului din Altamura, scheletul este acoperit de noduli de calcit, cunoscuți și sub numele de „popcorn de peșteră” sau coraloizi, datorită asemănării lor cu coralii marini. Deși ar părea posibilă îndepărtarea manuală a acestor depuneri, situația este complicată de fragilitatea oaselor, care nu sunt complet fosilizate. Condițiile din peșteră, caracterizate de variații mari de temperatură și de intrarea aerului proaspăt, au menținut oasele într-o stare vulnerabilă, ceea ce face ca orice încercare de intervenție fizică să prezinte riscuri considerabile.

Astfel, Omul de Altamura prezintă o provocare unică: un schelet extrem de fragil, încorporat într-o peșteră dificil accesibilă și prins în roca dură. Această combinație de factori a împiedicat până acum extragerea sa pentru studiu detaliat.

În ultimii ani, soluția găsită de cercetători a fost utilizarea paleoantropologiei virtuale. Aceasta presupune folosirea echipamentelor de imagistică digitală și a altor tehnologii avansate pentru a studia scheletul fără a-l deranja fizic. Această abordare a permis obținerea de noi date și imagini detaliate, oferind o fereastră în trecutul acestui Neanderthal fără a risca deteriorarea rămășițelor sale.

Pentru a obține mai multe informații, a fost contactat de către jurnaliştii de la publicaţia New Scientist cercetătorul Costantino Buzi de la Institutul Catalan de Paleoecologie Umană și Evoluție Socială din Tarragona, Spania, autorul principal al celui mai recent studiu despre Omul de Altamura.

În ciuda dificultăților întâmpinate în studierea Omului din Altamura, cercetătorii au reușit să obțină câteva informații esențiale. Un studiu realizat în 2004 de Eligio Vacca și Vittorio Pesce Delfino a utilizat camere video miniaturale pentru a captura imagini ale oaselor, concluzionând că scheletul aparține unui bărbat adult.^[sursa]

Ce au dezvăluit analizele de laborator

În anul 2009, cercetătorii au reușit să extragă un singur os dintr-o mică cameră aflată în spatele scheletului principal, utilizând o procedură inspirată de tehnici chirurgicale minim invazive. Acest os, un omoplat, a furnizat o cantitate semnificativă de informații. În anul 2015, o analiză a acestuia a datat specimenul între 172.000 și 130.000 de ani în urmă. Forma omoplatului a sugerat că Omul din Altamura era un om de Neanderthal, lucru confirmat ulterior de analiza ADN-ului extras de echipa de cercetare.

În anul următor, frații paleoartiști Alfons și Adrie Kennis au realizat o reconstrucție detaliată a feței Omului din Altamura, bazată pe aceste date.

Mai recent, Costantino Buzi și colegii săi au folosit tehnologia de scanare cu laser și analiza 3D a fotografiilor pentru a studia scheletul. În 2023, aceștia au creat o reconstrucție virtuală a craniului Omului din Altamura.

Această reconstrucție a oferit o perspectivă fascinantă: deși trăsăturile sale sunt clar neandertaliene, craniul prezintă și unele caracteristici care nu sunt frecvent observate la majoritatea neanderthalienilor.

Aceste trăsături sunt, însă, întâlnite la specimene mai vechi din Atapuerca, în nordul Spaniei, care sunt considerate strămoșii neanderthalienilor. Se presupune că neanderthalienii care trăiau în sudul Italiei ar fi putut fi izolați de alte populații, păstrând astfel unele caracteristici mai vechi care au dispărut la alte grupuri de neanderthalieni.

Extragerea scheletului

Toate aceste informații au fost obținute doar dintr-un singur omoplat și din scanările craniului. Extragerea completă a scheletului ar putea dezvălui detalii și mai valoroase.

Buzi menționează că cercetările asupra Omului din Altamura sunt într-o fază incipientă. „Au existat doar observații limitate folosind metode tradiționale, iar lucrările publicate nu au reușit să atragă o atenție semnificativă. Din acest motiv, Omul din Altamura a fost adesea trecut cu vederea.”, a afirmat cercetătorul.

Planul lui Buzi este să dezvolte o metodă sigură pentru a extrage scheletul. „În opinia mea, extracția ar fi cea mai bună soluție atât pentru a studia, cât și pentru a conserva scheletul în condiții optime”, a mai precizat Buzi.

Această provocare implică două probleme majore: extragerea în siguranță a scheletului și conservarea acestuia. Conform lui Buzi, conservarea ar fi partea mai ușoară, având în vedere tehnologiile deja disponibile, cum ar fi cele folosite pentru conservarea Omului de Gheață Ötzi, păstrat la Muzeul de Arheologie din Tirolul de Sud, Italia. „Mai dificil este să imaginăm protocoalele pentru o îndepărtare sigură”, a adaugat Constantino Buzi, dar el consideră că acest lucru este realizabil cu expertiză tehnică adecvată și finanțare corespunzătoare.

A existat „un exces de prudență” în jurul Omului din Altamura, dar acest lucru este justificat, având în vedere unicitatea contextului său, după cum a afirmat Buzi.

Contrastul cu soarta altor situri arheologice este evident. În aceeași zi în care a fost publicat cel mai recent studiu al lui Buzi, a apărut și un raport despre situl Juukan 2 din Australia de Vest, unde cercetătorii conduși de Michael Slack de la Scarp Archaeology au descoperit dovezi că aborigenii australieni au vizitat acest loc în mod repetat timp de 47.000 de ani. Aceștia au procesat cartofi sălbatici ca hrană și au lăsat în urmă diverse artefacte din piatră. O bucată de păr împletit a arătat că acești vizitatori antici erau strâns înrudiți cu popoarele Puutu Kunti Kurrama și Pinikura, care locuiesc în zonă și în prezent.

Menționarea acestui sit este relevantă deoarece Juukan 2 a fost distrus în anul 2020 de corporația minieră Rio Tinto, în cadrul unui proiect de extindere minieră. Această distrugere a fost permisă de legislația australiană, ceea ce a dus la eliminarea unui sit de patrimoniu aborigen cu o vechime de 47.000 de ani.

Un raport din anul 2023 a evidențiat numeroase deficiențe în modul în care funcționează legislația australiană privind protecția patrimoniului. De exemplu, proprietarii tradiționali ai sitului Juukan 2 nu au avut posibilitatea de a face apel la decizia de distrugere, chiar și atunci când arheologii au descoperit noi informații despre importanța sitului. Sistemul a fost conceput în favoarea companiei miniere și în detrimentul protejării patrimoniului cultural aborigen.

Prin contrast, soarta Omului din Altamura este mult mai sigură. Constantino Buzi subliniază că zona din jurul peșterii Lamalunga nu conține resurse minerale valoroase. În plus, peștera se află în interiorul Parcului Național Alta Murgia, ceea ce a asigurat protecția Omului din Altamura încă dinainte ca acesta să fie descoperit. „Din fericire, Italia are o lungă tradiție în protejarea și gestionarea patrimoniului natural și cultural.”, a conchis Constantino Buzi.

La fel ca Buzi, se consideră că sunt necesare mai multe cercetări asupra Omului din Altamura și asupra peșterii Lamalunga. Dacă este posibil din punct de vedere al siguranței, extragerea scheletului din roca care îl înconjoară ar oferi oportunitatea de a studia în detaliu acest exemplar remarcabil. După o perioadă atât de lungă în care a fost inaccesibil, ar fi esențial ca secretele sale să fie investigate pentru a contribui la o mai bună înțelegere a omului de Neanderthal. Totodată, este de apreciat faptul că acest specimen unic a fost protejat cu atenție în ultimele trei decenii.