Originea cafelei: când au început oamenii să bea cafea?

Deși cafeaua este consumată de secole, originea cafelei rămâne surprinzător de misterioasă, fiind învăluită în numeroase legende.

Una dintre cele mai cunoscute povești despre descoperirea cafelei provine din Etiopia, în secolul al IX-lea d.Hr. Se spune că un păstor de capre pe nume Kaldi a observat comportamentul neobișnuit al animalelor sale după ce acestea au mâncat fructe din munți. Curios, Kaldi a dus fructele unui călugăr local, însă acesta le-a dezaprobat și le-a aruncat în foc.

În mod neașteptat, aroma bogată și îmbietoare a boabelor prăjite a umplut încăperea. Fascinați, călugării au scos boabele din foc, le-au măcinat și le-au amestecat cu apă fierbinte, obținând astfel prima ceașcă de cafea. Cu toate că această poveste este captivantă, ea nu apare în scrieri până în secolul al XVII-lea, ceea ce ridică îndoieli asupra veridicității sale.

Există mai multe variante despre originea cafelei

Există și alte legende similare, datând din secolul al XIII-lea, însă autenticitatea lor rămâne incertă. Totuși, având în vedere abundența cafelei în regiunile muntoase ale Africii, se speculează că diverse popoare africane, inclusiv strămoșii Galla din Etiopia, ar fi consumat cafeaua în diverse forme cu mult înainte ca aceasta să fie documentată.^[sursa]

În prezent, nu există dovezi că civilizații antice precum egiptenii, grecii, romanii sau regatele din Orientul Mijlociu au cultivat și consumat cafea. Totuși, lipsa documentației nu exclude posibilitatea ca această băutură să fi fost utilizată în moduri neînregistrate.

Consumul de cafea ar fi putut începe în Etiopia și apoi s-a răspândit

Se crede că prima dovadă solidă a consumului de cafea apare în tratatele medicale din secolul al IX-lea d.Hr. ale influentului medic persan Abū Bakr Muhammad ibn Zakariyyā al-Rāzī, cunoscut în lumea occidentală sub numele de Rhazes.

Potrivit lui al-Rāzī, ceea ce el numea „bunn” (presupus a desemna fructul de cafea) și „buncham” (o băutură obținută din acesta) era „o băutură benefică pentru cei cu o constituție caldă, dar care reduce libidoul.”

Dacă această interpretare este corectă, cafeaua a fost inițial considerată un remediu medicinal în Epoca de Aur a Islamului. Această teorie este susținută și de prima mențiune confirmată a fructului în scrierile lui Abū ʿAlī al-Ḥusayn ibn ʿAbd Allāh ibn al-Ḥasan ibn ʿAlī ibn Sīnā (Avicenna).

În lucrarea sa din secolul al XI-lea, Canonul Medicinei, ibn Sīnā descria „bunn” ca având capacitatea de a neutraliza mirosurile neplăcute cauzate de transpirație, de a curăța pielea și de a oferi o senzație de prospețime, fiind, de asemenea, menționat pentru efectele sale asupra minții. Aceasta pare a fi prima referire clară la cafea ca stimulent.

În timp, cafeaua a devenit extrem de populară în lumea arabă. Sufiștii din Yemen o foloseau pentru a-și menține vigilența în timpul rugăciunilor nocturne, considerând-o un aliat esențial în practicile lor religioase.

Până în anul 1414, băutura ajunsese deja în Mecca, iar ulterior s-a răspândit din Yemen în Egipt, unde a contribuit la apariția primelor cafenele din Cairo. Curând, aceste localuri au apărut și în orașe precum Alep, în Siria, iar la începutul secolului al XVI-lea, cafeaua a ajuns și la Istanbul, devenind o parte integrantă a culturii Imperiului Otoman.

Cafeaua s-a răspândit în Europa pe două rute

Cafenelele au fost popularizate datorită comerțului cu cafea din zona Mării Roșii și, asemenea cafenelelor moderne, acestea serveau drept locuri de întâlnire unde oamenii puteau socializa, juca jocuri, împărtăși povești și discuta idei.

Totuși, aceste locuri au fost privite cu suspiciune de autoritățile islamice. Unii gânditori ortodocși considerau cafeaua un posibil intoxicant, asemănător cu hashishul sau alcoolul, care erau interzise. Astfel, au existat încercări de a interzice cafeaua, dar, în cele din urmă, clericii au concluzionat că, spre deosebire de vin, cafeaua nu este menționată în Coran, permițând astfel consumul său.

În ciuda restricțiilor, cafenelele au devenit spații de întâlnire pentru intelectuali, artiști și poeți, unde se dezbăteau idei și se ascultau spectacole de muzică și poezie. Aceste locuri au devenit, de asemenea, centre de discuții politice, ceea ce a dus la numeroase încercări de închidere a lor. Cu toate acestea, popularitatea cafelei a fost imposibil de suprimat pe termen lung.

O nouă eră în consumul de cafea

Cafeaua a ajuns în Europa pe două rute principale: prin Imperiul Otoman și pe mare, din Mocha, orașul yemenit considerat epicentrul cafelei. În secolul al XVII-lea, Compania Engleză a Indiilor de Est și Compania Olandeză a Indiilor de Est au intrat în rețeaua comercială a cafelei, contribuind la răspândirea acesteia în Occident.

La început, cafeaua a fost privită cu scepticism în Europa, fiind asociată cu lumea islamică. Rezistența culturală a fost atât de puternică încât, în jurul anului 1600, Papa Clement al VIII-lea ar fi „botezat” cafeaua pentru a o face acceptabilă creștinilor și pentru a contracara monopolul musulman asupra acesteia.

Această decizie a marcat începutul unei noi ere în consumul de cafea, în care băutura a pierdut treptat conotațiile sale religioase și culturale, devenind un fenomen global.