Ostracizarea, modul prin care grecii antici eliminau cetăţenii consideraţi „ameninţări”

Ostracizarea a fost un proces politic folosit în Atena secolului al V-lea î.Hr., prin care cetățenii puteau să expulzeze o persoană din oraş pentru o perioadă de 10 ani, prin vot popular. O dată pe an, cetățenii atenieni nominalizau persoane pe care le considerau ameninţări pentru democrație, din cauza diferențelor politice, a lipsei de onestitate sau, în unele cazuri, a simplei antipatii.^[sursa]

Ostracizarea sau ostracismul, a apărut în antichitate, procesul fiind introdus în jurul anului 508 î.Hr. de către Clistene, un reformator atenian ce aparținea familiei Alcomeonizilor, care a dorit să prevină apariția tiraniei și să consolideze democrația. Clistene a introdus acest mecanism ca parte a unui sistem mai amplu de reforme politice.

Scopul ostracismului era de a oferi cetățenilor o modalitate pașnică și legală de a elimina orice persoană care ar putea amenința stabilitatea orașului și sistemul său democratic. De-a lungul secolului al V-lea î.Hr., ostracismul a fost folosit în mod activ pentru a exila temporar persoane influente, lideri politici sau orice persoană percepută ca o amenințare.

Cum funcţiona ostracizarea

O dată pe an, în Adunarea Populară, cetățenii atenieni decideau dacă este necesar să se organizeze o sesiune de ostracizare. Dacă se ajungea la un consens, după două luni avea loc votarea. Fiecare cetățean scria numele persoanei pe care dorea să o ostracizeze pe o bucată de ardezie, un ciob de ceramică sau cochilie de scoică, purtând denumirea de ostracon.

Cioburile sau cochiliile erau adunate și numărate. Dacă numărul lor depășea 6.000, persoana care primise cele mai multe voturi era declarată ostracizată și trebuia să părăsească orașul în termen de 10 zile. Persoana ostracizată își păstra proprietatăţile și drepturile civile și putea să se întoarcă după 10 ani fără nicio pedeapsă suplimentară.^[sursa]

Ostracizarea era un instrument de protecție a democrației, care împiedica acumularea excesivă de putere în mâinile unei singure persoane și asigura ca niciun individ să nu devină o amenințare pentru binele comun al cetățenilor atenieni.

Cine au fost primii cetăţeni ostracizaţi şi ce personalităţi au fost condamnate în acest fel

Din informaţiile istorice existente, rezultă că primul caz de ostracizare a fost cel al lui Hiparh, fiul lui Charmus din Collytus. Acesta a fost ostracizat în jurul anilor 488-487 î.Hr., aşadar la circa 20 de ani de la introducerea acestei legi. Nu se cunosc cu exactitate motivele pentru care a fost ostracizat. Unele surse spun că ar fi fost un susținător al tiranului Hippias, altele că ar fi fost un rival politic al lui Temistocle sau al lui Aristide.

După Hiparh, au mai fost ostracizați alți patru cetăţeni: Megacles, Xantipos, Aristide și Damon. Motivele ostracizării lor sunt, de asemenea, neclare. Totuşi, se presupune că au avut legătură cu conflictele dintre facțiunile politice din Atena. Ulterior, ostracizările au avut loc periodic, întrucât fie nu erau nominalizaţi cetăţeni în vederea ostracizării, fie nu se aduna numărul necesar de voturi pentru ostracizarea celor nominalizaţi.

Printre cei mai cunoscuți cetăţeni ostracizați se numără Temistocle, Aristide, Cimon și Tucidide. Ostracizarea nu era o pedeapsă pentru o crimă sau o altă acuzaţie, ci o măsură preventivă pentru a evita tirania sau dominația unei facțiuni politice. Persoanele ostracizate nu erau privite cu dispreț sau ură de către concetățenii lor, ci ca niște rivali politici care trebuiau îndepărtați temporar.

Cu toate acestea, ostracizarea nu era perfectă. În unele cazuri, procesul a fost folosit în mod abuziv pentru a elimina rivali politici sau a manipula procesul democratic.

Ultimul caz de ostracizare şi dispariţia acestui proces

Ultimul caz cunoscut de ostracizare a fost cel al lui Hyperbolus, în jurul anului 417 î.Hr. Hyperbolus era un politician demagog și corupt, care încerca să profite de rivalitatea dintre Nicias și Alcibiade, doi lideri atenieni. Acesta a propus o sesiune de ostracizare, sperând să scape de unul dintre cei doi rivali, însă planul său a eșuat.

Nicias și Alcibiade au făcut o alianță temporară și au reușit să îl ostracizeze pe Hyperbolus în loc. Acest caz a fost considerat o batjocură la adresa instituției ostracizării, care fusese destinată să-i înlăture pe cei mai puternici și mai periculoși cetățeni, nu pe cei mai neînsemnați și mai disprețuiți.

Ostracizarea lui Hyperbolus a fost un moment de cotitură pentru practica ostracismului. Acest caz a fost perceput ca o utilizare necorespunzătoare a unui instrument ce ar fi trebuit să fie democratic. Ostracismul a fost creat pentru a proteja democrația și a preveni acumularea excesivă de putere. În schimb, cazul lui Hyperbolus a arătat că acest mecanism poate fi folosit pentru a elimina rivali politici sau pentru a rezolva dispute personale.

Ostracizarea a fost folosită în mod eficient în numeroase cazuri, dar, pe măsură ce s-a abuzat de acest mecanism pentru a elimina rivalii politici, importanța și frecvența sa au scăzut. După ostracizarea lui Hyperbolus, practica ostracismului a căzut în desuetudine și nu a mai fost folosită în Atena antică.

Cu timpul, ostracizarea a fost înlocuită cu alte metode de control al abuzurilor de putere și al amenințărilor la adresa democrației ateniene. Cu toate acestea, acest concept a continuat să influențeze gândirea politică și socială și a fost folosit pentru a descrie excluderea sau izolarea socială a indivizilor în diverse contexte de-a lungul istoriei.