Prima imagine care le vine în minte multora atunci când se gândesc la oamenii preistorici este cea a unui om al peșterilor, probabil îmbrăcat într-o piele de tigru cu dinți de sabie, în stilul personajului Fred Flintstone. Dar trăiau cu adevărat oamenii preistorici în peșteri?
Deși noi, Homo sapiens, și strămoșii noștri dispăruți am petrecut, fără îndoială, o parte din primii ani în peșteri, realitatea este că nu am locuit în peșteri pentru perioade îndelungate.
Puteau trăi oamenii preistorici în peșteri?
Există numeroase motive pentru care este puțin probabil ca oamenii preistorici să fi locuit permanent în peșteri. În primul rând, peșterile sunt reci, întunecoase, înghesuite și au o ventilație slabă, ceea ce le face locuințe nepracticabile și nedorite.[sursa]
Deși peșterile ofereau adăpost împotriva condițiilor aspre din timpul Epocii Glaciare, prezența unor prădători periculoși, precum urșii de peșteră, leii de peșteră sau hienele de peșteră, ar fi descurajat majoritatea oamenilor antici să le folosească drept locuințe permanente.
Un alt factor important este raritatea peșterilor și localizarea lor adesea nepractică. Vânătorii-culegători preistorici erau nomazi care se deplasau în funcție de anotimpuri, stabilindu-și taberele în apropierea surselor de apă și a terenurilor de vânătoare. Găsirea unei peșteri adecvate în locul potrivit, la momentul potrivit, ar fi fost o coincidență rară. Din acest motiv, oamenii preistorici probabil foloseau peșterile doar în ocazii izolate, când circumstanțele o permiteau.
Având în vedere aceste limitări, nu este surprinzător faptul că majoritatea peșterilor care conțin dovezi ale activităților umane nu prezintă semne că ar fi fost locuite permanent. De exemplu, urmele de vetre sau resturi de mese preistorice sunt extrem de rare în peșteri. Aceasta sugerează că peșterile erau folosite mai degrabă pentru scopuri specifice, cum ar fi ritualuri sau depozitarea anumitor resurse, decât ca locuințe obișnuite.
Unde locuiau oamenii preistorici?
În loc să se retragă în adâncurile peșterilor, vânătorii-culegători preistorici își petreceau cea mai mare parte a timpului în adăposturi de piatră sau în tabere temporare improvizate în aer liber, aproape de surse de hrană și apă. Aceste tabere erau adesea amplasate de-a lungul lacurilor, râurilor sau oceanelor, deși pădurile și pășunile puteau, de asemenea, să ofere resursele necesare supraviețuirii triburilor antice, în funcție de anotimp.
De fapt, majoritatea siturilor preistorice descoperite nu sunt situate în peșteri. În America de Nord, de exemplu, rămășițele unor tabere în aer liber au oferit o perspectivă asupra modului de viață al culturilor străvechi, precum poporul Clovis. Descoperiri similare au fost făcute în Europa, deși expunerea îndelungată la elementele naturii a dus la descompunerea majorității urmelor materiale.
O excepție notabilă este tabăra pleistocenă de la Schöningen, Germania. Această tabără de vânătoare, situată pe malul unui lac și utilizată acum aproximativ 300.000 de ani de specii dispărute precum Omul de Neanderthal sau Homo heidelbergensis, a fost conservată incredibil de bine datorită sedimentelor care au protejat artefactele. Printre descoperiri se numără sulițe de lemn și oase, oferind o imagine rară a vieții preistorice.
Modul exact în care oamenii își construiau adăposturile temporare în aceste tabere rămâne subiect de speculație, dar se crede că acestea erau colibe din lemn acoperite cu piei de animale.
De ce credem în mitul oamenilor cavernelor?
Deși oamenii preistorici probabil nu locuiau frecvent în peșteri, aceste spații erau vizitate în mod regulat pentru diverse scopuri. Pe pereții peșterilor din întreaga lume au fost descoperite opere de artă antice, iar unele peșteri au fost folosite ca locuri de înmormântare de către comunitățile din Epoca Pietrei.
De la neanderthalieni la oamenii „Hobbit” din Indonezia, multe dintre liniile dispărute ale omenirii au petrecut timp în peșteri. Dovezile sugerează că aceste spații erau utilizate pentru ritualuri, fabricarea lipiciului sau chiar pentru depozitarea unor obiecte neobișnuite, cum ar fi grămezi de cranii, descoperite într-o peșteră de către un grup de neanderthalieni.
Cu toate acestea, motivul principal pentru care oamenii cavernelor sunt atât de proeminenți în imaginația colectivă este faptul că peșterile sunt supra-reprezentate în înregistrările arheologice. Urmele lăsate în peșteri sunt mult mai bine conservate decât cele din aer liber, unde materialele organice și structurile temporare se degradează rapid.
Astfel, multe dintre cele mai spectaculoase descoperiri preistorice provin din peșteri, creând impresia că strămoșii noștri au trăit întreaga Epocă de Piatră în aceste spații întunecate. În realitate, însă, ideea de „oameni ai cavernelor” este mai mult un mit decât un adevăr.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: