Povestea tragică a doi părinţi din Constanţa, Nicuşor şi Vangheliţa Aravă, care au fost găsiţi morţi lângă fiul lor răpus de cancer, a impresionat o lume întreagă.

Înainte de a-şi pune capăt zilelor, cei doi părinţi au scris împreună o scrisoare de 13 pagini în care au explicat drama prin care treceau.

Cristian Dimitris Aravă, fiul celor doi soţi din Constanţa, a fost diagnosticat pe când avea doar doi ani şi câteva luni cu craniofaringiom.[1] Aceasta este o tumoră cerebrală care în majoritatea cazurilor este fatală.

„Am simtit ca vreau sa mor chiar in momentul acela. Totul in jurul nostru se naruie, nu se poate reda in cuvinte, ce simt o mama si un tata la aflarea unei asemenea vesti ingrozitoare, despre propriul lor copilas,dulce, care nu implinise, inca nici macar 3 anisori”, a scris mama lui Cristian, într-o postare pe un blog în anul 2009.

morţi lângă fiul lor
Familia Aravă

Cei doi părinţi din Constanţa au renunţat la tot în acel moment şi şi-au dedicat întreaga existenţă luptei pentru salvarea fiului lor.

Părinţi găsiţi morţi lângă fiul lor răpus de cancer, în Constanţa

Anii au trecut, iar Cristian Dimitris a urmat numeroase tratamente şi a suportat numeroase intervenţii chirurgicale în străinătate.

Din nefericire, tumora situată în creier nu a putut fi îndepărtată. Starea de sănătate a lui Cristian, în vârstă de aproape 10 ani, s-a înrăutăţit.

În momentul în care au primit vestea că nu se mai poate face nimic, Nicuşor şi Vangheliţa Aravă s-au întors la Constanţa.

În noiembrie 2015, micuţul Cristian s-a stins din viaţă.

• CITEŞTE ŞI:  Hai să-ţi arăt cât de uşor te controlez

Înainte cu câteva zile, cei doi părinţi au scris împreună o scrisoare de 13 pagini. Prin aceasta şi-au cerut iertare pentru ce va urma să se întâmple. De asemenea, au explicat drama pe care au trăit-o.

În aceeaşi zi în care băieţelul de 10 ani a fost răpus de cancer, cei doi părinţi şi-au pus capăt zilelor împreună.

Publicitate
morţi lângă fiul lor
Cristian

„Dacă el moare, murim şi noi”

În scrisoarea de 13 pagini, părinţii lui Cristian Dimitris au scris că „dacă el moare, murim şi noi”.

[quads id=4]

Potrivit procurorilor din Constanţa care au anchetat cazul tragic, mama copilului a fost ajutată de soţ să se spânzure. Apoi, trupul său a fost aşezat pe un pat, lângă trupul băieţelului.

Ulterior, Nicuşor Aravă s-a spânzurat în bucătăria apartamentului.

Trupurile neînsufleţite ale celor trei au fost găsite după ce vecinii au sunat la 112 şi au anunţat că din apartamentul lor vine un miros greu de suportat.

Pompierii au spart uşa. Au pătruns în interior şi au descoperit scenele dramatice care i-au marcat pentru totdeauna.

Cazul familiei din Constanţa a impresionat o lume întreagă, fiind publicat inclusiv de jurnaliştii britanici de la Daily Mail.[2]

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.