„Pe aici nu se trece” – cine a rostit aceste cuvinte celebre și în ce context?

Sunt cuvinte simple, dar care vibrează cu forța unui legământ sacru și a unei dârzenii de neclintit: „Pe aici nu se trece!”. În istoria recentă a României, nicio altă deviză nu a capturat mai bine spiritul de rezistență în fața unui pericol existențial. Conform istoricilor și memoriei colective, aceste cuvinte au devenit stindardul ostașilor români angajați în luptele disperate de la Mărășești, în vara anului 1917, împotriva redutabilelor trupe germane în timpul Primului Război Mondial.

În acele luni critice de vară, pe frontul din sudul Moldovei, soarta României atârna de un fir de ață. După succesele inițiale din Bătălia de la Mărăști și rezistența tenace de la Oituz, unde divizii românești și rusești luptaseră cot la cot (în total 4 divizii românești și 5 rusești implicate în triunghiul strategic Mărăști-Mărășești-Oituz), Puterile Centrale pregăteau lovitura decisivă. Bătălia de la Mărășești, declanșată pe 6 august 1917, nu a fost o ofensivă românească, ci răspunsul disperat de apărare în fața unei puternice contra-ofensive germane. Aceasta survenea la doar două săptămâni după ce trupele româno-ruse reușiseră să oprească înaintarea inamică la Mărăști.^[sursa]

Obiectivul german, sub comanda temutului feldmareșal Anton Ludwig August von Mackensen, era clar și ambițios: străpungerea frontului românesc, ocuparea teritoriului liber al Moldovei și deschiderea drumului vital către resursele din sudul Ucrainei. Pe hârtie, forța germană părea copleșitoare. În realitate, însă, aveau să întâmpine o rezistență neașteptată, o îndârjire și un eroism desăvârșit din partea Armatei Române. Misiunea apărătorilor era una crucială: menținerea cu orice preț a liniei frontului.

Cuvinte celebre, care încă răsună: „Pe aici nu se trece!”

În acest context dramatic, deviza „Pe aici nu se trece!” a devenit catalizatorul unui curaj aproape supraomenesc. Tradiția istorică atribuie rostirea acestor cuvinte memorabile generalului Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 Române. Se pare că momentul simbolic a avut loc în august 1917, când generalul, transferat de urgență de pe frontul de la Oituz pentru a prelua comanda la Mărășești în clipele cele mai grele, a insuflat trupei această hotărâre de neclintit.

Și, în ciuda tuturor calculelor strategice inamice, a atacurilor repetate și a bombardamentelor necruțătoare, frontul a rezistat. Nu s-a trecut.

Dar victoria a fost smulsă cu un preț înfiorător și un efort supraomenesc, aspecte esențiale pentru a înțelege amploarea sacrificiului:

• Durată și intensitate: Bătălia de la Mărășești s-a dezlănțuit cu o furie nemaivăzută pe frontul românesc timp de aproape o lună întreagă (29 de zile în total, de la 6 august la 3 septembrie 1917), din care 16 zile au însemnat lupte grele, ofensive și contra-ofensive aproape neîntrerupte;
• Amploare: Prin durata, proporțiile forțelor implicate și intensitatea luptelor, Bătălia de la Mărășești rămâne, fără îndoială, cea mai mare confruntare militară purtată pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial;
• Importanța strategică a zonei: Luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz nu au fost întâmplătoare. Acestea s-au desfășurat în zona extrem de importantă strategic cunoscută ca Poarta Focșanilor, un coridor natural care facilita pătrunderea între regiunile istorice românești. Controlul acestei zone era vital pentru ambele tabere;
• Costul uman: Tributul de sânge plătit pentru menținerea liniei frontului a fost cumplit. Armata 1 Română a pierdut 27.410 de militari (morți, răniți și dispăruți), reprezentând aproximativ 15% din efectivul său. Alături de ei, Armata 4 Rusă a înregistrat 25.620 de pierderi. De partea Puterilor Centrale, pierderile germane și austro-ungare sunt estimate la 60.000 – 65.000 de militari scoși din luptă;
• Eroi necunoscuți și simboluri: Mausoleul de la Mărășești, pe lângă osemintele generalului Eremia Grigorescu și ale miilor de soldați identificați sau necunoscuți, adăpostește și mormântul Măriucăi Zaharia (numită și Fetița din Nuc). Aceasta era o fetiță de 12 ani din satul Haret, care a ajutat armata română transmițând dintr-un nuc informații despre mișcările trupelor germane, până când a fost ucisă de un glonț inamic;
• Soarta generalului erou: Generalul Eremia Grigorescu nu a murit pe câmpul de luptă. Marele erou a supraviețuit războiului, fiind ulterior numit Ministru de Război, dar a murit relativ tânăr, la doar 55 de ani, în iulie 1919, răpus de gripa spaniolă, pandemia care a devastat lumea după încheierea conflictului. Inițial înmormântat în cimitirul eroilor din apropiere, osemintele sale au fost mutate ulterior în sarcofagul central din Mausoleul de la Mărășești.