Panait Istrati, cunoscut pentru simplitatea și franchețea sa, a avut un destin ieșit din comun. De-a lungul vieții, a lucrat ca zugrav, servitor, muncitor, portar, infirmier și valet. Cu toate că avea doar patru clase, odată ajuns în Franța, a învățat singur limba franceză din dicționar și a reușit să devină unul dintre cei mai apreciați scriitori din perioada interbelică.
Supranumit „scriitorul vagabond”, „scriitorul zugrav” sau „haimanaua autodidact”, Istrati a fost descris de criticul Eugen Lovinescu ca un om cu „paisprezece meserii lipsite de intelectualitate”. Cu toate acestea, talentul său literar a compensat lipsa unei educații formale.
Născut pe 22 august 1884 la Brăila, Panait Istrati a fost al doilea copil nelegitim al Joiței Istrate și al unui negustor grec, Gheorghios Valsamis. Tatăl său a murit de tuberculoză la Atena când Panait avea doar un an, iar copilăria scriitorului a fost marcată de sărăcie și neajunsuri, fiind crescut de bunica sa în Baldovinești, alături de unchii Anghel și Dumitru.
Cu doar patru clase primare la activ, pe care le-a absolvit la Brăila, Panait a abandonat școala în anul 1896 pentru a începe să muncească. A trecut prin diverse slujbe – băiat de prăvălie, ucenic în diferite meserii și lucrător la Atelierele Docurilor, Pescăriile Statului și Fabrica de Frânghii. În 1904, s-a mutat la București, unde a lucrat ca servitor, valet și infirmier.[sursa]
Panait Istrati: de la zugrav la scriitor recunoscut internațional
Întors la Brăila în anul 1906, Istrati a continuat să lucreze ca zugrav. A fost implicat într-un scandal amoros care i-a adus o condamnare cu suspendare, fiind acuzat de răpirea unei minore. După acest episod, s-a mutat la Constanța, unde a lucrat ca portar și a avut prima experiență publicistică, colaborând cu ziarul „România Muncitoare”.
În anul 1907, Panait Istrati a decis să părăsească România pe cale clandestină, îmbarcându-se pe un vapor cu destinația Egipt. A trăit între Egipt, Siria și Liban, câștigându-și existența ca zugrav și încercând, fără succes, să devină actor. Între 1908 și 1913, și-a împărțit viața între România și Egipt, continuând să publice articole în presa românească.
La un moment dat, și-a deschis chiar și o crescătorie de porci în țară, însă afacerea a eșuat. În anul 1916, după intrarea României în Primul Război Mondial, a plecat în Elveția, unde și-a continuat activitatea de zugrav.
Învățarea francezei și debutul literar
Punctul de cotitură în viața sa a avut loc în anul 1913, când a ajuns la Paris. A învățat limba franceză din dicționar, fără profesor sau cursuri. După o perioadă dificilă, în care a dormit pe străzi, Istrati a debutat în presa franceză în anul 1920, publicând primele articole în gazeta „La Feuille”.
Curând, și-a găsit refugiu la Nisa, însă greutățile vieții l-au adus la limita disperării. În pragul sinuciderii, i-a scris un bilet lui Romain Rolland, renumitul scriitor francez, care l-a convins să continue să scrie.
Astfel, în anul 1923, Panait Istrati a publicat povestirea „Chira Chiralina”, cu o prefață semnată chiar de Rolland. Publicul francez l-a adoptat rapid, considerându-l un scriitor român excepțional. În mod ironic, în România, în acea perioadă, Istrati era considerat un autor francez.
În anul 1930, Panait Istrati s-a întors definitiv în România. Grav bolnav de tuberculoză, s-a tratat o vreme la Nisa, dar, în cele din urmă, a revenit la București, unde s-a stins din viață la 16 aprilie 1935, singur și sărac, în Sanatoriul Filaret. Opera sa, scrisă atât în franceză, cât și în română, a fost tradusă în peste 30 de limbi, lăsând o amprentă de neșters în literatura universală.
