Să ne imaginăm un tânăr de 18 ani, ascuns în cutia sufleurului, într-un teatru prăfuit din secolul al XIX-lea. În timp ce actorii își recită replicile pe scenă, el nu doar urmărește textul; el devorează fiecare nuanță, fiecare sclipire de geniu a unui autor care trăise cu două sute de ani înaintea lui.
Acel tânăr era Mihai Eminescu. Deși manualele pun accent pe romanticii germani sau folclorul românesc, „idolul” său suprem era „Marele Will” – William Shakespeare, pe care poetul de la Ipotești a ajuns să-l divinizeze la propriu.
Dincolo de manuale: Eminescu și Shakespeare
Orice școlar știe despre influența lui I. Kant, A. Schopenhauer sau a mitologiei grecești și indice în opera eminesciană. Sunt binecunoscute paralelele cu Lermontov, Hölderlin sau Leopardi în lirica sa erotică. Însă, sub acest strat academic, există o conexiune mult mai profundă și, pentru unii, controversată.
Reputatul Perpessicius (Dumitru S. Panaitescu), în lucrarea sa „Eminesciana”, a confirmat existența unui adevărat „cult shakespearian”. Mihai Eminescu nu doar că îi citea opera, dar îi dedica poezii, considerându-l o „natură genială de artist” și un „creator de microcosme”.
La doar 26 de ani, în poezia Cărțile, „Luceafărul” i se confesa dramaturgului britanic:
„Shakespeare! Adesea te gândesc cu jale
Prieten blând al sufletului meu…
Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe
Şi-nveți ce-un ev nu poate să te-nvețe.”
Dovada sacrificiului: a învățat engleza veche din pură pasiune
Descoperirea lui Shakespeare a început în trupa lui Mihai Pascaly. Acolo, tânărul Eminescu nu era doar sufleur, ci și un traducător prodigios. În anul 1868, el a tradus tratatul lui E. T. Rőtscher, „Arta reprezentării dramatice”, un text dens unde dramatrugul englez era prezentat ca modelul suprem de geniu.
Efortul său de a-l înțelege a fost colosal. Inițial, l-a citit prin intermediul traducerilor germane. Însă, specialiști precum Leon Levițchi, Vladimir Streinu și Marcu Beza sunt convinși că „Luceafărul” a învățat limba engleză special pentru a-i descifra tainele în original, citind piesele în engleza veche.
„Primele informaţii despre Shakespeare le află în tratatul lui E. T. Rőtscher, «Arta reprezentării dramatice», pe care îl traduce, în 1868, la rugămintea lui Mihai Pascaly, în trupa căruia era sufleur şi în care Shakespeare este considerat «natura genială de artist», «creator de microcosme»”, arată profeosul doctor Tudor Nedelcea în articolul „Shakespeare în viziunea lui Eminescu”, din revista de specialitate „Art-Emis”.
„Oglindirea uimitoare”: unde se întâlnesc versurile celor doi?
Tudor Vianu vorbea despre o „uimitoare oglindire” a geniului englez în cel român. Această influență nu a fost doar o admirație platonică, ci s-a transformat în paralele textuale fascinante:
- Oglinzi marine: versul lui Al. Philippide, „Lună tu, stăpâna mării” din Satira, este o replică fidelă a celebrei „the moon, the governess of floods” din capodopera Visul unei nopți de vară.
- Ecouri din Hamlet: Radu Manoliu a identificat asemănări izbitoare între dialogurile prințului Danemarcei și poezia Despărțire.
- Metaphorele Nebuniei: în însemnările sale, Eminescu compara florile din cununa Regelui Lear cu „florile gândirii” din cântecele populare, pe care orice poet național le culege.
- Ironie Shakespeariană: expresia parodică „Un regat pentru-o țigară” din Sărmanul Dionis face trimitere directă la faimoasa replică a lui Richard al III-lea.
Lumea ca teatru și Viața ca vis
Cea mai profundă influență se resimte la nivel filosofic. Motivul „Lumea ca teatru”, prezent în opere precum Hamlet sau Cum vă place, devine pilonul central în poezia Glossă.
În paralel, motivul „Viața ca vis” (regăsit în Hamlet sub forma „vis al unei umbre și umbra unui vis”) traversează o listă impresionantă de capodopere eminesciene:
- Sărmanul Dionis și Memento mori;
- Scrisoarea I și Împărat și proletar;
- Somnoroase păsărele, Melancolie și Iubită dulce, o, mă lasă.
Proiectul secret: un ciclu dramatic național
Eminescu nu s-a mulțumit doar cu poezia. Inspirat de dramele istorice ale lui Shakespeare, poetul se pregătea să scrie un întreg „ciclu dramatic” bazat pe teme din istoria națională, dorind să ofere românilor o epopee scenică de anvergură elisabetană.
Deși unii profesori argumentează că aceste asemănări pot fi și paralele arhetipale de gândire (modele universale), dovezile documentare ale pasiunii lui Eminescu rămân incontestabile.
Data viitoare când vei reciti un vers al „Luceafărului”, caută acea sclipire de „furtună” pe care a împrumutat-o de la Shakespeare. Vei descoperi un poet care nu a fost doar un „geniu pustiu”, ci un intelectual universal care a învățat „ca lumea s-o citească” prin ochii celui mai mare dramaturg al omenirii.
