Punctul Nemo este cel mai izolat loc de pe Pământ, fiind înconjurat de ape din toate direcţiile. De fapt, este atât de izolat, încât uneori cei mai apropiaţi oameni faţă de acest loc sunt astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională, aflaţi pe orbita Pământului.
Cel mai izolat loc de pe Pământ care este locuit de oameni, îl reprezintă insulele Tristan da Cunha, aflate în mijlocul Oceanului Atlantic. Punctul Nemo, numit astfel după personajul faimos al lui Jules Verne, căpitanul Nemo, cunoscut şi ca „Polul oceanic al inaccesibilității”, este locul cel mai izolat din lume.
Acesta se află la o distanță de 2.688 km de prima bucată de pământ, insula Ducie, care este un atol nelocuit situat în partea de nord. În partea de nord-est se află Motu Nui, o altă insuliţă nelocuită, aflată în apropiere de Insula Paştelui. În sud, Punctul Nemo se învecinează cu Insula Maher, care se află aproape de coastele Antarcticii.
Punctul Nemo a fost descoperit în anul 1922, de către inginerul Hrvoje Lukatela. În anul 2022, acesta a recalculat coordonatele acestui loc izolat, folosind tehnologia modernă.
Punctul Nemo, cimitir de nave spaţiale
În momentul în care un satelit sau o staţie spaţială ajunge la finalul „vieţii”, există două moduri prin care sunt retrase de pe orbita Pământului. Fie sunt „împinse”, departe de Pământ, pentru a nu interfera cu sateliţii operaţionali sau navele spaţiale, fie sunt prăbuşiţi pe Terra.
Şi care este cel mai bun loc pentru o astfel de operaţiune? Bineînţeles, cel mai izolat loc de pe Pământ, pentru a nu cauza potenţiale pericole.
În cazul în care satelitul prăbuşit este mic, va arde și se va dezintegra complet în atmosferă. Exact ca în cazul meteoriţilor. Dacă satelitul este mare şi există posibilitatea de a nu se dezintegra complet, atunci se realizează o operaţiune de prăbuşire ghidată, către Punctul Nemo. Astfel, în acest „cimitir de nave spaţiale”, au fost ghidate circa 300 de dispozitive spaţiale. În anul 2031, este planificat ca Staţia Spaţială Internaţională să fie ghidată către Punctul Nemo.
Chiar dacă zona este părăsită, în momentul în care un dispozitiv spațial pornește spre acest loc, traficul aerian este restricţionat, precum și navigația maritimă.
Multă lume se întreabă, dacă dincolo de posibilele pericole pentru oameni, nu cumva există pericole şi pentru vietăţile marine. Ei bine, mica bucată de pământ se află în zona Curentului Pacificului de Sud. Acesta este un curent oceanic de mari dinemsiuni, cu traiectorie rotativă. Din acest motiv, zona nu primeşte nutrienţii ce provin dinspre apele coastelor, făcând acest loc foarte slab populat de vietăţi marine. Practic, este un fel de deşert subacvatic.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: