Consensul general este că abilitatea de a comunica prin limbaj a apărut înainte ca oamenii moderni să se despartă evolutiv de neanderthalieni și denisoveni, ceea ce implică faptul că aceste hominine dispărute aveau, probabil, capacitatea de a vorbi. Cu toate acestea, conform autorilor unui nou studiu, incapacitatea rudelor noastre preistorice de a învăța limbile specifice Homo sapiens ar fi putut împiedica integrarea lor completă, contribuind astfel la dispariția lor.
Deși sistemele lingvistice ale strămoșilor noștri din Pleistocen rămân un mister, cercetătorii subliniază că limbajul uman modern este caracterizat de „ergodicitate” – capacitatea de a genera dialecte multiple care reflectă diferențierile culturale, dar care pot fi învățate de oricine. Pornind de la această premisă, autorii studiului și-au propus să determine când a apărut această trăsătură și dacă neanderthalienii o împărtășeau.
Limbajul ca marker al identității de grup
Pentru aceasta, au căutat dovezi arheologice ale „polifiliei”, tendința de a diversifica obiceiurile locale pentru a crea markeri culturali ai identității de grup. Acest comportament, explică ei, permite populațiilor umane să mențină o distincție între „noi” și „ei”. Polifilia se poate manifesta prin artă, vestimentație sau obiceiuri alimentare, însă limba este un vector deosebit de puternic.
Este aproape imposibil pentru un adult să învețe o limbă străină fără a păstra un accent, transformând vorbirea într-un indicator excelent al identității culturale. În contrast, un copil poate atinge fluența nativă în orice limbă la care este expus, demonstrând o capacitate înnăscută de a asimila normele oricărui grup, arată IFL Science.
Ce ne spun uneltele: neanderthalienii puteau vorbi, dar nu ca noi
Analizând dovezile arheologice, cercetătorii sugerează că polifilia a apărut cu puțin sub 50.000 de ani în urmă, odată cu răspândirea industriei litice Aurignaciene printre populațiile de Homo sapiens din Eurasia. În cadrul acestui fenomen, variațiile regionale ale artefactelor ornamentale indică faptul că obiectele erau folosite ca semnal al apartenenței la un grup.
În schimb, uneltele și artefactele neanderthaliene nu prezintă o astfel de diversitate stilistică, sugerând că această linie evolutivă ar fi putut fi lipsită de capacitatea de a crea culturi specifice de grup. Concluzia este susținută și de diferențele anatomice: structura distinctă a cortexului prefrontal la oamenii moderni, comparativ cu neanderthalienii, indică o capacitate superioară pentru creativitate – și, implicit, pentru polifilie – la specia noastră.
Aceste observații sugerează că ergodicitatea a apărut mult după separarea evolutivă dintre Homo sapiens și neanderthalieni. „O posibilă consecință a fost că neanderthalienii… nu au putut învăța suficient de bine niciuna dintre limbile vorbite de H. sapiens contemporani sau de alte grupuri de neanderthalieni”, scriu cercetătorii.
„Probabila incapacitate a neanderthalienilor de a vorbi precum sapiens ar fi putut contribui la perceperea lor ca fiind străini, indiferent de cât timp ar fi petrecut în cadrul unui grup de sapiens”, continuă autorii. Această „alterizare” constantă, concluzionează ei, „ar fi putut împiedica asimilarea completă în cadrul grupurilor colonizatoare de H. sapiens, contribuind la selecția împotriva hibrizilor și, în cele din urmă, la extincția neanderthalienilor”.
Studiul este disponibil ca preprint pe serverul EcoEvoRxiv.
