Rămășițele ultimului domnitor al Moldovei, întemeietorul Jandarmeriei, readuse în țară și înhumate la Iași: Grigore Alexandru Ghica

„Sunt victima unei traume abominabile: cât de nevinovat sunt, nu pot să trăiesc. Va veni o zi când dreptatea va ieşi la lumină. Aştept inamicii mei la tribunalul lui Dumnezeu.” Acestea au fost cuvintele lăsate în urmă de Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei, înainte de a-și pune capăt zilelor.

În seara zilei de 4 august 1857, la Paris, o campanie de zvonuri false și presiuni politice și-a atins scopul. Văzându-se izolat, exilat din propria țară și trădat de susținători, inclusiv de împăratul francez Napoleon al III-lea, domnitorul în vârstă de 50 de ani a intrat într-o depresie puternică. Atacurile dușmanului său politic, Teodor Balș, care lansase în Europa zvonuri jignitoare, au cântărit greu. În acea seară, Ghica s-a sinucis, împușcându-se în cap.

Timp de peste un secol și jumătate, rămășițele sale pământești au rămas în Franța, la Le Mée-sur-Seine. Acum, Jandarmeria Română, instituție pe care el însuși a fondat-o, anunță că ultimul domnitor al Moldovei se întoarce acasă.

Într-un eveniment organizat de Jandarmeria Română și familia Ghica, deshumarea având loc vineri, în cadrul unei ceremonii religioase la care au participat membrii familiei, ambasadorul României la Paris, Ioana Bivolaru, și reprezentanți ai jandarmeriilor franceză și română. Sicriul a ajuns în România în aceeași zi, la ora 20:30, cu o cursă Tarom, și va fi depus la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sediul IJJ București. Între 8 și 12 noiembrie 2025, ceremonii oficiale și comemorative se vor desfășura în București, Focșani și Iași, orașul unde domnitorul va fi reînhumat, după cum a precizat și președintele României pe pagina sa de Facebook.

Grigore Alexandru Ghica: un reformator într-o epocă tulbure

Dar cine a fost omul a cărui moștenire provoacă un asemenea gest simbolic? Cunoscut și sub numele de Grigore al V-lea Ghica, el a fost numit la conducerea Principatului Moldovei în urma Convenției de la Balta Liman, domnind în două rânduri (1849–1853 și 1854–1856).

Încă de la începutul domniei, a încercat să introducă măsuri economice pentru bunăstarea țării. A stopat abuzurile și a stimulat comerțul, scăzând taxa vamală de la 12% la 5%. I-a dezrobit pe ţigani şi a încurajat unirea principatelor române. Într-o perioadă marcată de instabilitatea de după Revoluția din 1848, a reușit să stabilizeze situația financiară a Moldovei.

Reformele sale sociale și administrative au fost profunde. A fondat Jandarmeria Română, a abolit cenzura și a încurajat libertatea presei și cultura. Una dintre cele mai semnificative măsuri ale sale a fost dezrobirea romilor. Domnitorul spera la emanciparea acestora și integrarea completă în poporul român, mai ales având în vedere dorința sa de unire a Principatelor.

De asemenea, a înființat prima maternitate publică, o școală de moșit, una de chirurgie și un ospiciu de infirmi. În anul 1851, a reglementat agricultura și învățământul public, aducând îmbunătățiri pentru țărani prin scăderea zilelor de muncă și mărirea imașului, și a înființat două facultăți, de drept și filosofie.

Război, exil și lupta pentru unire

Domnia sa a fost întreruptă brusc. În vara anului 1853, izbucnirea războiului dintre Imperiul Rus și cel Otoman a adus trupele rusești în Moldova. Domnitorul a fost nevoit să se refugieze la Viena, iar țara a fost condusă de ruși până în anul 1854. După retragerea acestora, Moldova nu a redevenit liberă, ci a fost ocupată de austrieci, care însă l-au reinstalat pe tron pe Ghica.

Reîntors la conducere, el a introdus telegraful și a promulgat prima lege a jandarmilor. Mai presus de toate, Grigore Alexandru Ghica a început să lupte pentru unirea principatelor române, o cauză pe care a continuat-o cu ardoare și după părăsirea tronului și plecarea în exilul parizian.

Tragedia sa a fost resimțită puternic în țară. Vorbind despre o broșură plină de acuzații false la adresa domnitorului, Mihail Kogălniceanu spunea în Adunarea Obșteacă din 1863: „Iată această broşură, din fiecare pagină a ei curge sânge, căci ea au omorât pe Domnul Grigore Ghica”.

Omul din spatele tronului

Născut într-o familie bogată din Moldova, fiul lui Alexandru Ghica și al Elenei Sturdza, Grigore Alexandru Ghica a urmat cursurile celor mai bune școli din Europa, ajungând să vorbească patru limbi străine.

Viața sa personală a fost la fel de complexă ca și cea politică. La 21 de ani, s-a căsătorit cu domnița Elencu Sturdza. Au divorțat după cinci ani și patru copii, din cauza idealurilor diferite – el avea așteptări înalte, în timp ce ea se mulțumea cu rolul de gospodină și mamă.

În anul 1833, s-a căsătorit cu Ana Catargi. Au călătorit prin Europa și au avut două fete în șapte ani de căsnicie, însă frumoasa Ana s-a stins în brațele soțului ei la doar 26 de ani, în urma unei răceli puternice la Chișinău.

Ultima sa soție a fost franțuzoaica Eufrosina Leroy, pe care a cunoscut-o la Paris. Aceasta i-a fost alături în timpul celor două domnii și până la sfârșitul tragic. Căsnicia lor a durat zece ani și au avut doi băieți.

Poate cea mai precisă descriere a caracterului său a venit de la secretarul său personal, Nicolae Șutu: „Un spirit just, dar puţin solid în noţiunile care servesc să dea forţă judecăţii; un caracter incoruptibil, dar dispus să cedeze influenţei pasiunilor, profesând un profund respect pentru legalitate şi lăsându-se târât de arbitrar fie din mândrie, fie de un sentiment de echitate rău înţeleasă. Grigore Ghica era plămădit din acest amestec de defecte şi calităţi care au influenţat şi asupra vicişitudinilor domniei sale agitate”.