Aprilie 1932. Numele prințului Ionel Ghica este pe buzele tuturor. La doar 28 de ani, este un erou național. Tocmai a realizat o performanță uluitoare: a traversat singur continentul asiatic la manșa unui mic avion românesc, într-un raid spectaculos București-Saigon și înapoi. Presa îl adoră, high-life-ul bucureștean îl venerează, iar viitorul pare să-i aparțină în totalitate.
O lună mai târziu, în zorii zilei de 30 mai, același prinț se prăbușește pe un trotuar din București. Este palid, cu spume la gură și mâinile reci ca gheața. Prietenii de petrecere îl abandonează pentru scurt timp, nu înainte de a-l buzunări de o bancnotă. Ce s-a întâmplat în acele câteva săptămâni dintre apogeul gloriei și agonia unui sfârșit fără demnitate?
Drumul spre cer, pavat cu viteză și eșecuri
Născut pe 25 februarie 1904 la Florești, în Prahova, și nepot al marelui om politic Ion Ghica, prințul avea în sânge pasiunea pentru viteză. Mașinile au fost prima sa dragoste, participând la numeroase curse automobilistice celebre în epocă. Curând, însă, atenția i-a fost captată de o provocare și mai mare: zborul.
La 25 de ani, în 1929, a urmat o școală de aviație și a devenit membru al Federației Aeronautice Internaționale, condusă pe atunci de prințul George Valentin Bibescu. Obsedat de ideea unui record de distanță, a avut o primă tentativă în 1930, care însă a eșuat. Departe de a-l descuraja, eșecul nu a făcut decât să-i alimenteze ambiția.
Zborul spre nemurire
În primăvara anului 1932, visul său a devenit realitate. Între 30 martie și 10 aprilie, a parcurs singur 20.068 de kilometri în cinci zile și jumătate, însumând 67 de ore de zbor efectiv. A devenit primul aviator român care a traversat Asia și a stabilit recordul național de distanță. Era în culmea gloriei, un simbol al curajului și al modernității pentru o întreagă generație. Dar în spatele acestei fațade strălucitoare se ascundea un secret întunecat.
În cercurile exclusiviste ale Bucureștiului interbelic, setea de senzații tari depășea adesea limita alcoolului. Se căuta „beția rece”, un termen de epocă pentru euforia artificială a drogurilor. Pentru Ionel Ghica, heroina devenise un refugiu periculos, o modalitate de a gestiona, poate, presiunea imensă a numelui și a propriei faime.
Ceea ce trebuia să fie o celebrare continuă a succesului său s-a transformat într-o spirală a dependenței, care a culminat în noaptea de 29 spre 30 mai 1932.
Cronica ultimei nopți: ce a dezvăluit presa vremii
Moartea sa a șocat opinia publică, iar detaliile au fost considerate prea scandaloase pentru a fi ascunse. Ziarul „Universul”, în ediția sa din 31 mai 1932, a publicat o cronică detaliată și brutal de onestă a ultimelor ore din viața prințului, sub titlul: „Moartea aviatorului Ionel Ghica. Se crede că s-a intoxicat cu (h)eroină”.
Articolul reconstituie traseul fatal: „După pariurile de la curse, în seara zilei de duminică, 29 mai 1932 orele 19.00, în plină vioiciune şi bună dispoziţie, tânărul Ghica porneşte într-un grup, din care făceau parte avocatul Erlich, Dinu Toporanu, G. Ghenădescu, Ion Chiţu şi Dinu Frumuşanu, spre localurile de petrecere ce le frequenta obişnuit, unde alcoolul şi cocktailurile neîndestulându-i setea de senzaţii tari, a recurs la beţia rece, heroinei. Astfel, după ce-şi începe seara la Athénée Palace până către orele nouă, Ghica ajunge la restaurantul ,,Maxim’’ de la şosea unde rămâne până după ora trei.
Apoi este dus acasă cu automobilul unui prieten. Nemulţumit, îşi scoate automobilul din garaj, trece pe la locuinţa lui Chiţu, care-i dă heroină, apoi ajunge în localul ,,Zig-Zag’’, unde prizează cocaină, martorii declarând ulterior că pe masa lui au observat un plic din puternicul drog. Tot timpul, aviatorul a băut şi a prizat heroină. A continuat cheful la ,,Roata lumii’’, unde Ghica i-a declarat lui D.Frumuşanu: ,,Am fost la Chiţu şi am luat heroină, dar nu îmi e frică, sunt tare’’.”
Un sfârșit fără demnitate
Aroganța tinereții și iluzia invincibilității s-au spulberat în doar câteva ore. Otrava și-a făcut efectul în timp ce prințul se afla chiar el la volan, conducându-și prietenii spre o altă destinație a distracției.
Ziarul „Universul” continuă relatarea cutremurătoare: „În zorii zilei, gaşca de cheflii se sparge şi unii dintre ei pleacă la Moşi, automobilul fiind condus chiar de Ghica. Iată însă că, pe str. Radu de la Afumaţi, în apropiere de şos. Ştefan cel Mare, şoferului i s-a făcut rău, devenind foarte palid şi capul îi căzuse pe o parte, iar mâinile îi erau reci ca ghiaţa şi o şuviţă de spumă îi brăzda bărbia.
Scos rapid din maşină, a fost târât pe jos şi aşezat pe trotuar. Toporanu a alergat la un doctor din apropiere, dar cucoana acestuia a refuzat să-l primească. Când se întoarse, deja nu mai era nimeni. Ceilalţi prieteni chemaseră gardianul din zonă, urcaseră muribundul în automobil şi îl transportaseră la spital, nu înainte de a-l buzunări de o bancnotă de o mie de lei.”
La Spitalul Colentina, medicii au încercat totul. Antidoturile și tratamentele au fost însă zadarnice. Prințul Ionel Ghica, eroul care învinsese distanțele Asiei, a fost răpus de o supradoză, stingându-se „în chinuri groaznice”, după cum consemna același articol.
Ancheta și lecția nescrisă
Scandalul a fost imens. Autoritățile au demarat o anchetă, iar prietenii care i-au furnizat doza fatală, Ion Chițu și Dinu Frumuşanu, au fost în cele din urmă arestați și condamnați la închisoare pentru omor prin imprudență și trafic de droguri.
Tragedia lui Ionel Ghica este mai mult decât o poveste senzațională din trecut. Este o lecție atemporală despre fragilitatea umană din spatele celor mai strălucitoare fațade. Ne amintește că presiunea succesului și demonii interiori nu sunt o invenție a secolului XXI, ci o luptă constantă a condiției umane. Un erou a căzut, dar ecoul prăbușirii sale răsună și astăzi, ca un avertisment despre prețul real al gloriei.
